Menu

1 – 6 noiembrie 2016, Festivalul ”Bucureștii lui Caragiale” va avea loc în Parcul Izvor

În perioada 1 – 6 noiembrie 2016, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului ”Bucureștii lui Caragiale”.

Realizat în parteneriat cu Circ & Variete Globus, evenimentul se desfășoară în Parcul Izvor din Capitală, programul fiind susținut în interiorul unui teatru-cort, o structură special amenajată de organizatori pentru a găzdui evenimentele, iar accesul la spectacole și proiecții este gratuit.


Dedicat creației celebrului dramaturg, Festivalul propune un program valoros de spectacole de teatru, puse în scenă de regizori de calibru, dar și proiecții de film, cu scopul de a transpune pe scenă atmosfera Bucureștilor de altădată.


Cinci dintre cele mai apreciate spectacole de teatru din Bucureşti se regăsesc în programul festivalului, care include producții semnate de Alexandru Dabija („O scrisoare pierdută”, Teatrul de Comedie), Victor Ioan Frunză („O scrisoare pierdută”, Teatrul Metropolis), Gelu Colceag („O noapte furtunoasă”, Studio Amena în parteneriat cu Teatrul Mic), Doru Ana („O scrisoare pierdută”, Teatrul Bulandra), dar și o producție cu regie colectivă („De la Caragiale la Șalom Alehem”, Teatrul Evreiesc de Stat).

 

14606511_786249198179793_3938492329930445398_n
Festivalul prilejuiește totodată întâlnirea cu două ecranizări celebre după opera caragialiană: „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943; cu Radu Beligan, Alexandru Giugaru și George Demetru) și „Două lozuri”, în regia lui Gheorghe Nagy și Aurel Miheleș (1957; cu Grigore Vasiliu-Birlic și Radu Beligan).

PROGRAM Festivalul ”Bucureștii lui Caragiale”:

Marți, 1 noiembrie, ora 19:00
„O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale
Regia: Alexandru Dabija // Teatrul de Comedie
Durata spectacolului: 2h45 – cu pauză;

Miercuri, 2 noiembrie, ora 19:00
„O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale
Regia: Gelu Colceag // Studio Amena în parteneriat cu Teatrul Mic
Durata spectacolului: 1h30 – cu pauză;

Joi, 3 noiembrie, ora 18:30
„O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale
Regia: Doru Ana // Teatrul Bulandra
Durata spectacolului: 3h30 – cu pauză;

Vineri, 4 noiembrie, ora 19:00
Proiecție de film – „O noapte furtunoasă”
Regia: Jean Georgescu // 1943 // 70 min;

Vineri, 4 noiembrie, ora 20:30
Proiecție de film – „Două lozuri”
Regia: Gheorghe Nagy și Aurel Miheleș // 1957 // 60 min;

Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 19:00
„O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale
Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză // Teatrul Metropolis
Durata spectacolului: 2h45 – cu pauză
Nerecomandat copiilor sub 14 ani;

Duminică, 6 noiembrie, ora 20:00
„De la Caragiale la Șalom Alehem”, de I.L. Caragiale și Șalom Alehem
Regie colectivă // Teatrul Evreiesc de Stat
Durata spectacolului: 1h – fără pauză.

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma. Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei - lăsată moștenire, satul și viața la țară. Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte. Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu. Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu! Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele! Cu drag, Țărancuța Urbană tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Load More
Something is wrong. Response takes too long or there is JS error. Press Ctrl+Shift+J or Cmd+Shift+J on a Mac.
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
13°
nori împrăștiați
humidity: 62%
wind: 3m/s N
H 14 • L 14

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram