2.500 de turiști din țară și din străinătate au participat weekend-ul trecut, în satul Hoghilag, la Sărbătoarea Tuberozelor, un eveniment unic în România
Sărbătoarea Tuberozelor, un eveniment-concept care reprezintă prima sărbătoare culturală a florilor de tuberoze din România, a adus la Hoghilag, lângă Sighișoara, în weekend-ul 5-6 august, aproximativ 2.500 de turiști din țară și din străinătate. Publicul din orașe precum București, Constanța, Cluj dar și din Franța, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Danemarca, Canada și Brazilia s-a bucurat de un tur al culturilor de tuberoze în 20 dintre gospodăriile în care sătenii cultivă florile, unic în România.
Satul Hoghilag de lângă Sighișoara, denumit și Tărâmul Tuberozelor, este primul loc din România unde se cultivă tuberoze încă din anii ’60. Din cei 2.500 de turiști prezenți, peste 500 s-au înscris la un tur unic în România al culturilor de tuberoze în grădinile localnicilor. În premieră, în cadrul evenimentului Sărbătoare Tuberozelor, sătenii din Hoghilag și-au deschis porțile și pentru a caza turiști – în regim de pensiune sau de camping. Organizatorii au realizat în premieră și harta Tărâmului Tuberozelor care include toți cultivatorii din comuna Hoghilag.
În zilele de 5 și 6 august, în cadrul evenimentului Sărbătoarea Tuberozelor, publicul a participat și la numeroasele ateliere si workshop-uri creative cu valoare culturală desfășurate în curtea Bisericii Evanghelice din Hoghilag.
Biserica Evanghelica din Hoghilag atestată încă din anul 1446 a fost redată, astfel, circuitului turistic, la 27 de ani de când sașii au fost nevoiti sa părăsească Transilvania.
În curtea Bisericii, atelierul de gătit cu flori organizat de Romana Rista, Fata Care Găteşte Cu Flori, atelierul Parfumul de vin, de la moft la pasiune, susținut de somelierul Delia Banga de la Crama Noastră, atelierul de bijuterii florale cu Ioana Mihai Nechifor, un florist premiat la nivel international, dar și cel de creații parfumate cu Iulia-Victoria Neagoe, precum și Alchimia plantelor cu Sava Raul, și atelierul de împletituri florale pentru copii susținut de Livia Dumitru s-au numărat printre principalele atracții ale evenimentului. Curtea Bisericii Evanghelice a găzduit, de asemenea, și un târg de bucate locale intitulat Slow food din Hoghilag, Valchid și Prod.
În interiorul Bisericii au avut loc un recital de fluier și poezie susținut de Bogdan Copețchi, din Vaideeni, un pop-up muzeu de cămăși tradiționale coordonat de Asociația Culturală Moștenitorii, precum și proiecția documentarului Orgile Transilvaniei, despre orgile vechi de sute de ani ale Bisericilor Fortificate din Transilvania.
Participanții la tururile nocturne de vizitare a grădinilor de tuberoze au fost întâmpinați cu o degustare de vin cu zmeură, băutură specifică satului Hoghilag. Turiștii dornici au beneficiat și de un tur pe bicicletă al culturilor de tuberoze, vizitând totodată Bisericile Evanghelice din Valchid, Prod și Hoghilag şi Biserica Armenească din Dumbrăveni. Iar Fanfara Săsească a oferit un moment original de muzică tradițională.
”Succesul evenimentului Sărbătoarea Tuberozelor este o confirmare a valorii acestor ținuturi și a imensului potențial turistic pe care îl are comuna Hoghilag. Ne propunem să prezentăm, an de an, cât mai mult din specificul acestor locuri, să îi punem pe localnici în lumină și să ne deschidem porțile pentru turiști. Mai mult, Hoghilag va deveni o destinație turistică de excelență, atestată la nivel european.”, a declarat pentru presă Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.
“Ne-am dorit să abordăm Sărbătoarea Tuberozelor ca pe un eveniment de tip concept în primul rând pentru că bogăția tradițională și culturală din Hoghilag este atât de diversă! În plus, prin alăturarea tradițiilor, dar și a modernității – am avut inclusiv un atelier de parfumerie al unei doamne care își dă doctoratul la Viena în acest domeniu -, am reușit să demonstrăm că excelența nu are, de fapt, granițe. Mobilizarea a fost una excepțională, în linia rigorilor săsești care s-au imprimat în structura acestor locuri și a oamenilor de aici.’’, a declarat Claudia-Romana Rista, director executiv al evenimentului Sărbătoarea Tuberozelor.
”După ce am participat la acest eveniment și m-am plimbat prin grădinile de tuberoze, m-am gândit că putem spune pur și simplu că Hoghilagul este o Toscana a României.”, a mărturisit Alin Gălățescu.
“Este o experiență cu adevărat unică să te poți plimba seara printr-un lan de tuberoze în floare … Cei prezenți la Sărbătoarea de anul acesta de la Hoghilag sunt sigură că și-o vor aminti ani de-a rândul de aici înainte. Mulțumesc pentru această ocazie și să ne revedem la anul.“, a scris pe pagina sa de Facebook Denisa Năstase, una dintre turistele care au participat la Sărbătoarea Tuberozelor.
Sărbătoarea Tuberozelor este un eveniment desfășurat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean Sibiu și organizat de Primăria din Hoghilag, în colaborare cu Claudia-Romana Rista (Fata Care Găteşte Cu Flori). Acest eveniment cultural este trecut și în agenda anului 2018, tot în primul weekend din august, care va fi în datele de 4 și 5 ale lunii.
tarancutaurbana@gmail.com
เว็บ พีจีสล็อต
This facts was geared up by a real wondering writer unquestionably. I agree lots of the Together with the audio information produced by The author. I’ll be yet again working day in and working day For extra new updates. สล็อตเว็บตรง