Premieră în Mureș | Turul castelelor pe bicicletă

Conducerea Asociaţiei Visit Mureş a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, lansarea în premieră, din vara acestui an, a Turului Castelelor pe bicicletă, pe un traseu de 67 de kilometri, precum şi punerea în funcţiune a noului dispozitiv de realitate virtuală, prin care pot fi vizitate cele mai frumoase atracţii ale judeţului Mureş.

67 de kilometri şi şase castele

„Obiectivul organizării Turului Castelelor a fost pentru a promova patrimoniul judeţului Mureş. Încercăm să punem castelele în lumină. Acest traseu are 67 de kilometri şi are şase castele de vizitat, plus Cetatea Medievală din Târgu Mureş, care undeva în tematică este aproape de acest parcurs. Turul începe în Brâncoveneşti, după care vom ajunge la castelele din Gurghiu, Gorneşti, Dumbrăvioara, eventual Ernei, depinde în ce stadiu se vor afla reabilitările, şi castelul din Sângiorgiu de Mureş, recent reabilitat. Va fi un tur ghidat, la faţa locului ne vor aştepta proprietarii şi în 20-30 de minute ne vor prezenta aceste castele. Nu cred că, cu ocazia acestui tur, vom avea timp să şi intrăm în interiorul acestor castele, însă după aceea putem reveni şi putem să vizităm acest castel”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Visit Mureş, Lorant Szanto, citat de Agerpres.

Potrivit reprezentantului Visit Mureş, castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureş este reabilitat în totalitate, însă şi celelalte castele sunt vizitabile.

”Castelul din Gorneşti intră în reabilitare în acest an, încă nu se ştie exact starea în care va fi, însă contele ne va aştepta în grădină şi ne va prezenta pe scurt povestea castelului”, a spus Lorant Szanto.

Scopul turului este promovarea

Turul efectiv poate fi folosit ca un pachet turistic şi revândut operatorilor, atât din ţară, cât şi din străinătate ca tur pe biciclete a castelelor.

”E o nişă destul de interesantă şi e un trend mai nou (…) Am primit mai multe feedback-uri pozitive şi pentru acest tur şi pe promovarea castelelor în sine, foarte mulţi turişti au fost interesaţi. Acum trebuie să avem o şi o deschidere mai mare a proprietarilor şi mă gândesc şi a agenţilor economici din zonă care îşi pot crea aceste pachete care să fie interesante pentru turişti”, a spus Lorant Szanto.

În cadrul conferinţei de presă a fost prezentat şi noul tur virtual accesibil de pe pagina web a asociaţiei, reprezentanţii presei având ocazia să testeze ochelarii VR, prin care au putut „vizita” cele mai frumoase atracţii ale judeţului Mureş.

„Şi digitalizarea în turism este un trend nou şi am încercat şi noi să facem paşi către acest lucru. Acest tur virtual se găseşte pe site-ul nostru şi după ce s-a accesat, poate fi exploatat, atât pe calculator, cât şi pe telefon, dar şi pe ochelari VR. Deocamdată avem un singur dispozitiv VR. De aceea am am venit cu ideea acestor ochelari VR şi a machetei pentru ca turiştii care sunt interesaţi să fie prinşi cu o experienţă”, a mai arătat directorul executiv al Asociaţiei Visit Mureş. 

sursa foto: Visit Mureș

3 thoughts on “Premieră în Mureș | Turul castelelor pe bicicletă

  1. I recently tried CBD gummies for the cardinal heyday and I be obliged say, I’m impressed with the results. I felt more happy-go-lucky Where can I buy the best CBD gummies? and at aid, and my anxiety was significantly reduced. The gummies tasted cardinal and were easy to consume. I’ll for all be using them again and would recommend them to anyone looking for a accepted in the works to alleviate bring into prominence and anxiety.

  2. Most of them apply for online slots, making today 918kiss or SCR888 collecting information about How to look at an attractive investment slot website, which is a question that is often discussed. And many people miss the 918kiss opportunity to make a profit. If you are starting to play slots , you should not miss out. If you don’t want to play like some people who have posted a topic on pantip slots, you can study according to the information

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *