Menu

4 paşi simpli prin care să-ţi creezi singură parfumul

Parfumul ne-a făcut întotdeauna să ne simţim mai puternice şi mai încrezătoare. Bunicile noastre îşi făceau parfumuri după reţetele vechi, din flori şi plante frumos mirositoare. Ele puneau la macerat petale de trandafir, busuioc şi rozmarin, cu ajutorul cărăra realizau o licoare magică. Înainte de culcare, după ce se îmbăiau, ele aplicau câteva picături după lobul urechii şi în dosul genunchilor.

Chiar dacă vremuri acelea au trecut, iar parfumurile sunt la îndemâna oricui, totuşi sunt destule fete amatoare să-şi realizeze singure parfumul lor preferat.

Aşa că şi tu poţi să-ţi faci singură un parfum. Ai nevoie de alcool pur, fără miros, apă distilată, un recipiente de plastic sau sticlă cu atomizor şi uleiuri esenţiale.

 

 

 

Pasul 1 – Alegeţi plantele

Uleiurile esenţiale indicate pentru realizarea unui parfum sunt:  lavandă, iasomie, pin, maghiran, rozmarin, busuioc, izmă, nucşoară, cuişoare, scorţişoara, ghimbir, portocală, lămâie, lime.

Aşadar, ce mai trebuie să ştii este că uleiurile din aceeaşi categorie se potrivesc cel mai bine. Ca şi asocieri între categorii, este bine să ştii că uleiurile florale se pot combina cu cele picante, lemnoase sau de citrice; uleiurile lemnoase se combină cu uşurinţă cu oricare ; uleiurile picante şi orientale se potrivesc cu cele florale şi citrice, dar trebuie să ai mare grijă la concentraţii.

Pasul 2 – Macerarea plantelor

Plantele se usucă şi se toacă mărunt. Apoi se pun într-un vas de sticlă şi se toarnă ulei până ce se acoperă planta. Puteţi alege ulei de măsline sau uleiuri uşoare. Amestecaţi zilnic, scuturând vasul, şi mai adăugaţi ulei, dacă este nevoie. Amestecul se lasă la macerat două săptămâni, apoi se strecoară prin tifon şi se păstrează la loc răcoros.

Pasul 3 – Diluarea uleiului

Acest ulei esenţial se diluează cu ulei de jojoba sau de migdale şi cu apă.

Pasul 4 – Păstrarea parfumului

Parfumul obţinut se păstrează doar în recipient de sticlă. Produsul poate fi folosit după două zile de la realizarea lui, iar aroma se păstrează şi şase săptămâni, în loc întunecos.

Cum se face parfumul

Alcoolul trebuie să reprezinte 70-80% din total, uleiul esenţial în jur de 15-30%, iar apa distilată cam 5%. Mai simplu spus, dacă mergi pe varianta 70% alcool, 25% uleiuri esenţiale şi 5% apă distilată poţi să pui şapte linguri de alcool, 2,5 linguri cu amestec de uleiuri şi jumătate de lingură de apă distilată.

Secretul reuşitei este să combini corect uleiurile esenţiale şi să faci încercări repetate, dacă este necesar, până vei descoperi formula care ţi se potriveşte cel mai bine.

În cazul în care doreşti să faci cadou un parfum din comerţ trebuie să ai mare grijă. Ştim cu toţii că parfumurile false sunt uşor de confundat. Aşadar, pe cât de frumos este să faci o bucurie, dăruind parfumul preferat persoanei speciale, pe atât de dezamăgitor ar fi să constați că parfumul ales nu este original. Parfumurile originale îşi păstrează intensitatea şi după câteva zile bune de când te-ai parfumat.

 

 

 

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma. Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei - lăsată moștenire, satul și viața la țară. Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte. Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu. Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu! Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele! Cu drag, Țărancuța Urbană tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Load More
Something is wrong. Response takes too long or there is JS error. Press Ctrl+Shift+J or Cmd+Shift+J on a Mac.
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
13°
nori împrăștiați
humidity: 62%
wind: 3m/s N
H 14 • L 14

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram