Amenajarea biroului. Sfaturi, idei, recomandări

Biroul este locul central atât acasă, cât şi la firmă. Reprezintă compania şi afacerea acesteia, este cartea de vizită şi, totodată, o demonstraţie a autorităţii şi capacitaţii liderului de a conduce şi gestiona mersul lucrurilor. În consecinţă, biroul acestuia trebuie să fie adaptat activităţii de conducere, prezentabil, elegant şi, nu în ultimul rând, funcţional.

Amenajarea biroului. Sfaturi, idei, recomandări

Biroul trebuie să fie un spaţiu multifuncţional. Piesa centrală este biroul de lucru, completată de o zonă de conţine şi una pentru înâlniri, la care pot participa mai multe persoane. Nu este indicat ca biroul să fie concomitent şi sală de şedinţe, dar dacă spaţiul firmei nu permite amenajarea unui astfel de loc, separat, sau dacă activitatea presupune necesitatea unor întâlniri frecvente cu şefi de departamente sau alţi angajaţi, biroul liderului poate prelua şi acest rol.

La toate acestea, se mai pot adaugă o biblioteca (pentru depozitarea dosarelor), eventual, bibliorafturi, dar şi cărţi şi alte lucrări de interes care au legatură cu activitatea.

Nu trebuie să lipsească elementele de decor şi nici detaliile personale

Din amenajare nu trebuie să lipsească elementele de decor şi nici detaliile personale, care să puncteze personalitatea liderului. Nu uita titlurile academice, brevetele sau altele asemenea, care pot fi înrămate şi expuse.

Există studii care relevă faptul că 83% dintre antreprenorii mici şi mijlocii consideră că organizarea unui birou este o parte vitală a afacerii lor, iar 63% sunt de părere că modul de organizare al spaţiului de lucru al managerului este corelat direct cu performanţele afacerii şi poate conduce la creşterea prestigiului personal şi al firmei.

Biroul şi zona de lucru

Un manager are sarcini multiple: coordonează, planifică şi, uneori, execută, astfel că biroul acestuia, tehnica, accesoriile pe care le are la dispozitie, dar şi amenajarea, în ansamblul ei, trebuie să răspundă acestor nevoi şi obligaţii.

Prin natura funcţiei de conducere, masa de lucru este zona centrala. Tehnica şi accesoriile – imprimanta, scanner sunt nelipsite, dar este de dorit ca acestea să nu fie poziţionate central, ci pe o laterală a spaţiului de lucru, din două motive.

Dacă eşti şef, atunci să ştii că în primul rând trebuie să fii vizibil, nu ascuns în spatele unui monitor. Al doilea: lucrul efectiv la calculator este secundar pentru un manager, mai importante fiind realizarea strategiilor, dialogul şi comunicarea.


Adaugă accesoriile de birou, de la telefonul fix până la capse capsator. Biroul unui manager are nevoie de aşa ceva, tocmai prin natura funcţiei. Acest obiect face parte din elementele care asigura securitatea informatiilor. Poate fi plasat sub birou, in locul unui cos pentru hartii, de exemplu.

O cale de comunicare virtuală cu secretariatul sau cu cei care sunt colaboratori esenţiali este mai practică decât comunicarea verbală. Dacă lucrezi în domeniul publicitar, atunci aparate utile nu trebuie să lipsească, inclusiv o ghilotina  electrica pret. Nu renunţa, totuşi, la telefonul fix. Oricât ar părea de perimat, acesta este necesar şi completează atât imaginea managerului, cât şi decorul din birou.

Instrumentele de scris elegante, un set şi o mapă de birou, alături de câteva elemente de decor alese cu atenţie, fără a încărca spaţiul, sunt alegerile cele mai potrivite pentru un birou directorial. Scaunul face parte din ansamblu şi trebuie să fie impunător, ergonomic şi în ton cu restul amenajării.

Amenajarea unui birou pentru o persoana cu o functie de conducere are cateva tipare clare, care organizeaza spatiul in mod practic, dar, pe langa aceasta, exista unele detalii care merita luate in considerare, atat pentru confortul celui care foloseste biroul, dar si pentru imaginea pe care acesta o genereaza in randul subordonatilor sau al altor persoane. Astfel:

●    biroul trebuie aşezat cu faţa la uşă
●    ideal este ca fereastra sp fie în spatele biroului managerial sau, macar pe o laterala, dar niciodata cu faţa spre fereastră
●    trebuie luată în calcul o piesă de mobilier pentru birou mare, eventual, în forma de L, cu o zonă specială dedicată calculatorului sau laptopului, dar nu evita inovaţiile şi soluţiile de design futurist
●   plante verzi, impunatoare şi în perfectă stare sunt bine-venite;
●    florile proaspete pot fi un detaliu rafinat, deşi sunt mai potrivite în biroul unui manager femeie
●    culorile folosite trebuie alese cu atenţie, cele mai potrivite fiind nuanţele de pământ, maro-roşcat, griurile, tonurile de albastru şi verde, iar ca note de accent, poate fi utilizat galbenul, roşul, negrul şi nuanţele metalice (cupru şi argintiu)
●    piesele de mobilier trebuie să fie de maximă calitate, indiferent dacă stilul amenajării este unul modern sau clasic, iar elemente deteriorate, degradate sau care au urme evidente de uzura trebuie eliminate, pentru ca totul trebuie să fie nu doar în perfecta stare de funcţionare, dar şi nou.

Luând în calcul aceste câteva elemente, amenajarea unui birou managerial nu va ridica probleme deosebite.

Comentarii

  1. Aja Hansford spune:

    Hello tarancutaurbana.ro admin, Your posts are always well-balanced and objective.

  2. Glinda Cabena spune:

    Dear tarancutaurbana.ro admin, Your posts are always well-referenced and credible.

  3. Dear tarancutaurbana.ro administrator, You always provide great examples and real-world applications.

  4. Earnest MacKillop spune:

    Hi tarancutaurbana.ro Admin, exact same here: Link Text

  5. bitcoincasino spune:

    I’ve been searching for hours on this topic and finally found your post. bitcoincasino, I have read your post and I am very impressed. We prefer your opinion and will visit this site frequently to refer to your opinion. When would you like to visit my site?

  6. Leandro Farland

    […]the time to read or take a look at the material or internet sites we have linked to below the[…]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *