Menu

Atenţie la căpuşe! Cum te fereşti de căpuşe, în parc sau în grădina ta

Ai un copil, are părul mare şi creţ şi are o căpuşă înfiptă în pielea capului. Ştiu, îţi vine s-o iei la sănătoasa. Aşa cum am păţit eu, după o drumeţie pe cărări de munte. Prima mea reacţie a fost s-o smulg repede de acolo, dar apoi am realizat ce era să fac. Aşa că, am fugit cu copilul la spital. Totul e bine, când se termină cu bine.

De atunci, ochii mari la fiecare ieşire în aer liber, iar grădina noastră este dată cu insecticid în fiecare primăvară.

 

Cele mai eficiente metode de prevenire a muşcăturilor de căpuşe

 

  1. Evită locurilor cunoscute ca fiind infestate cu aceste insecte periculoase
  2. Evită interacţiunile directe cu un animal parazitat
  3. Îngrijeşte vegetaţiei, deratizează, deparazitează animalele domestice şi de companie (câini, pisici)
  4. Îmbracă haine de culoare deschisă, pantaloni lungi, încălţăminte închisă, pălărie de soare care te poate proteja împotriva căpuşelor de pe ramurile copacilor
  5. Imediat ce se întoarce de la joacă, este recomandat să examinezi cu atenţie corpul copilului şi să încearci să depistezi dacă există un parazit pe suprafaţa pielii (caută şi în spatele genunchilor şi al coatelor, al urechilor şi în alte zone ascunse)
  6. În cazul în care descoperi o căpuşa pe corpul tău sau al copilului, cel mai indicat este să mergi de urgenţă la medic. Încercând să o înlături acasă, rişti să o rupi, partea cea mai dăunătoare rămânând sub piele
  7. Îndepărtarea căpuşelor fixate este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de căpuse
  8. La animalele de companie, medicul veterinar îndepărtează căpuşele sau tratează animalul contra căpuşelor, după caz

 

 

 

Temperaturile ridicate din perioada primăverii favorizează apariţia căpuşelor. Pentru a ne proteja grădina de căpușe, dar și animalele de companie este indicat să luăm câteva măsuri de prevenire sau de combaterea acestora.

Locurile din curte și grădină unde se pot adăposti căpușele sunt în zona gazonului, pe lângă gardul viu, arbuști sau arbori cu coroană bogată, pe lângă ziduri de piatră, dar și pe lângă marginea iazurilor. Pentru eliminarea căpușelor din gazon puteți folosi Insecticid profesional Cypertox Pestmaster

Perioada optimă pentru stropire o reprezintă sfârșitul primăverii, cel târziu începutul verii. De regulă este suficientă o singură pulverizare de insecticide.

Nu este necesar ca substanţele acaricide să fie aplicate pe întreaga suprafaţă a grădinii sau curţii. Trebuie dezinsectizate locurile preferate de căpuşe: perimetrul gazonului, pâlcuri de arbuşti, gardul viu, accesoriile de decor etc.

 

 

Crează în curte sau grădină un mediu neprielnic pentru căpuse

 

Urmând câteva sfaturi simple, poți creea în jurul casei tale un mediu sigur, lipsit de căpușe, unde te poți simți în siguranță.

  • Mărește suprafața acoperită cu gazon, în detrimentul arbuștilor și a gardului viu
  • Tunde regulat gazonul, cât mai scurt posibil, astfel încât înălțimea acestuia să nu depășească 8-10 cm.
  • Îndepărtează buruienile, tufărișul, frunzișul și orice alte resturi vegetale.
  • Păstrează mobilierul de grădină cât mai departe de copaci sau de gardul viu

 

De asemenea, insecticidul va trebui aplicat și pe gardurile învecinate zonei de vegetație, până la înălțimea de circa un metru față de sol. Pentru eliminarea căpușelor din arbori de aliniament poți folosi Insecticid K-Othrine.

 

Atenție!

Orice tratament cu insecticid durează până la prima ploaie. De asemenea, și roua în exces poate afecta eficacitatea tratamentului, mai ales dacă vegetația este abundentă și înaltă. Pentru eliminarea căpușelor din arbori izolaţi se poate folosi Insecticid Solfac.

 

Toate aceste insecticide nu sunt periculoase și nici nu generează pericole ulterioare aplicării pentru animalele de casă.

 

sursa foto: Amazon.com, pixabay.com

No comments

Lasă un răspuns

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram