Bine aţi venit în #Romândria!

Ţărăncuţa Urbană se alătură campaniei #Romandria, un proiect marca Observator, realizat de Andreea Ţopan, Cătălin Dinu şi Flavius Medan.

Andreea vă va face cunoştinţă şi vouă, prietenii Ţărăncuţei Urbane, cu meşteri şi artişti cu mâini de aur care ţin tradiţia vie. În fiecare săptămână, de azi încolo, descoperi „#Romândria”: valori autentice, suflete calde şi o comoară care nu se demodează niciodată, tradiţia.

Chiar, pentru tine ce înseamnă #Romândria?

Aştept să-mi scrii! Cu atât mai mult cu cât jurnaliştii Observator au un BIG TARGET: să-i ajute pe meşterii populari să obţină o lege a lor, care să-i salveze. Hai să le dăm o mână de ajutor!

guest-post Andreea Țopan

Avem o Românie frumoasă, profundă şi autentică. Dar n-avem grijă de ea. Avem meşteri vestiţi în toată lumea, care fac minuni în lut şi-n lemn. Dar noi nu-i preţuim, deşi ei strigă după ajutor şi n-au nici măcar o lege care să-i protejeze. Avem ia, purtată de milioane de pământeni. Dar nu ştim să facem din ea un brand de ţară. Fără măsuri urgente în tradiţie, în curând, şi România asta va muri. Însă nu e încă târziu să o salvăm. Bine aţi venit în Romândria! Este o nouă campanie marca Observator, în care vă fac cunoştinţă cu cei mai buni făuritori ai ţării şi cele mai frumoase creaţii autentice româneşti.
Astăzi vreau să cunoaşteţi „două ţepuşe” în calea globalizării, ultimul dac liber din Maramureşul istoric şi olarul din Marginea care n-a vrut să-şi europenizeze atelierul din bătătura casei.

Daniel Leş, artist popular:

„Foarte bine seamănă viaţa omului cu făurirea unui vas de lut. De când îl scoţi de la 4 metri, un bulgăre de lut şi nu ştii ce-o să iasă, trece prin frământare, la fel şi noi, trecem prin frământările vieţii, şi de multe ori nu le înţelegem de ce sunt aşa, şi mai târziu, perioada de şlefuire, în cele din urmă, proba focului. Nu ştiu în ce fază este vasul vieţii mele, dar ştiu că am intrat în atelierul marelui olar.”

Daniel Leş este poate cel mai vestit olar român. A dus modelarea lutului aproape de perfecţiune. Vinde lucrări peste tot în lume cu zeci de mii de euro. Dar continuă să rămână modest. A învăţat rânduiala şi bunul simţ din strămoşi, o dată cu meseria. A trudit mult să transforme olăritul în artă. Dar sudoarea muncii lui nu e niciodată prea rece, pentru că iubeşte meşteşugul.

Daniel Leş, artist popular:

„Olarul ăsta reprezintă chiar pe tatăl meu. Când tata făcea o oală mare, zicea: „Dragii tatii, haideţi încoace! Noah, când i-ţi face voi o oală de-asta, atunci veţi fi olari.” Nu concep să nu fac un lucru cu toată dăruirea. Nu-i altceva decât să contopeşti lutul cu sufletul. Mă lupt cu mine, în fiecare zi, să fac astăzi ceva mai bun ca şi ieri.”

Daniel Leş iubeşte la fel de mult şi pământul pe care s-a născut. Maramureşul istoric. Trăieşte aici întocmai ca un dac liber. În aceste locuri, poveştile din bătrâni îţi intră la suflet ca apele repezi ce taie munţii şi liniştea are culoarea ierbii ce se zdrobeşte pe limba oilor care pasc agale. Din când în când, tihna e tulburată de un car care şerpuieşte, o dată cu drumul, spre inima satului. Aici, e o fărâmă din România autentică. Poveştile acestei Românii încearcă Daniel să le salveze ţinându-le în viaţă cu mâinile lui.

Daniel Leş, artist popular:

„În România, încă mai avem horile noastre la şură, oamenii se îmbracă în straie populare. România are un potenţial fantastic. Mă doare sufletul că nu se ţine la aceste tradiţii. Mă doare să văd că sunt case care se taie şi le bagă pe foc sau, mai nou, pe care le duc italienii şi fac din ele mobilă Biedermeier, Rococo. Eu nu sunt decât un mic ţepuş în faţa a ceea ce se numeşte globalizare şi consumism. Şi eu sper ca aceşt mic ţepuş să mai adune câţiva. şi să mai chemăm şi pe alţii. Aşa se poate salva tradiţia.”

După ce treci munţii, în Suceava, ajungi în alt loc binecuvântat. Ascunsă la poalele Obcinelor Bucovinei şi umbrită de culmi împădurite, comuna Marginea, renumită pentru olarii pricepuţi, se europenizează de la an la an. Casele vechi de peste un secol, cu ateliere de olărit în bătătură, s-au transformat în vile de lux. Au fost ridicate de tinerii locului care au dat cel mai vechi meşteşug pe munca în străinătate.

Dumneavoastră de ce nu aţi luat calea străinătăţii?

Sunt prea legat şi de meserie, şi de loc, pur şi simplu nu am putut să mă despart de sat.

Copiii dumneavoastră v-au moştenit?

Din păcate, nu. Oala nu o faci dacă nu ai atracţie.

Nea Mitică n-a plecat în Europa şi nici Europă în bătătură nu i-a trebuit. Olarul foloseşte cuptorul şi tehnica de ardere moştenite din strămoşi. Testează oalele cu urechea şi cu ochiul.

Dumitru Paşcaniuc, olar:

„Temperatura o testez aşa… la ochi, când văd că se înroşesc capetele culoarelor roşu spre roz atunci ştiu că autemperatura necesară.”

 

Olăritul e unul din cele mai vechi meşteşuguri. Prin modelare, ardere şi desăvârşirea în culoare, lutul dezvăluie caracterul, sufletul şi istoria noastră. România încă nu duce lipsă de magazine cu produse din ceramică, deschise în bătătura caselor. Din Moldova, Maramureş, Dobrogea şi până în Horezu, însă, marea durere a artizanilor e că sunt convinşi că muncesc parcă în zadar.

Photo Credit: Catalin Dinu

Țărăncuța Urbană

tarancutaurbana@gmail.com