Menu

Când şi cum cultivăm mazărea de grădină. 6 lucruri neştiute despre mazăre

Astăzi am să vă vorbesc despre mazăre, mazărea ce a devenit o delicatesă în bucătăriile din Franţa încă din timpul lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Fără să ştie ce se va urma, grădinarul său a început să cultive mazăre în grădina de la Versailles, iar regele devenise obsedat de mazăre pe care o cerea tot mai des în diferite felurile de mâncare. Cel mai mare producător de mazăre este Marea Britanie, iar primele pungi cu mazăre congelată s-au vândut în anii 1920. În ceea ce priveşte frunzele de mazăre, acestea sunt considerate delicatesa în China.

 

 

Luna martie nu prea ne-a permis să facem lucrări în grădină, drept pentru care multe dintre ele se fac în luna aprilie.

Aşadar, mazărea se poate cultiva la sfârşitul lunii martie, chiar începutul lunii aprilie.

  • se seamănă la o adâncime de circa 5 centimetri şi la o distanţă de 10 centimetri între plante pe rând.
  • pentru mazăre pitică distanţa între rânduri este de 40-60 de centimetri, pentru cea de talie medie 70 de centimetri, iar pentru cea de talie înaltă de un metru.
  • mazărea se cultivă şi în cuiburi respectând o distanţă de 30-40 de centimetri între plante şi de 90-100 de centimetri între rânduri.
  • dacă cultivăm mazăre de talie mijlocie sau înaltă avem nevoie de araci
  • Mazărea se culege cel mai bine dimineața, după ce a căzut roua

 

Mazărea preferă un teren de textură medie şi săpat bine din toamnă. Mazărea de grădină este sensibilă la secetă, dar dacă este posibilă irigarea culturii vom avea o producţie foarte bună.

Pentru o cultivare eficientă, mazărea nu trebuie să fie plantă pe aceeaşi suprafaţă de teren decât după o pauză de trei, patru ani.

Mazărea nu are nevoie de fertilizări suplimentare. Lucrările de îngrijire sunt prăşitul şi cel puţin o irigare înainte de recoltare.

 

 

Un alt soi de mazăre ce este din ce în ce mai mult cultivată la noi este mazărea furajeră. În special, cultivată pentru animale aceasta poate fi folosită şi pentru porumbei. Crescătorii de porumbei ştiu foarte bine despre ce este vorba.

 

 

 

Mazărea furajera este cultivata aproape exclusiv pentru fabricarea amestecurilor furajere şi este apreciată datorită productivităţii ridicate. Mazărea furajeră nu e foarte pretenţioasă faţă de tipul solului, dar e foarte sensibilă la secetă, deci se recomandă atenţie mare la irigarea culturilor respective.

Pe lângă faptul că este foarte profitabilă și beneficiază de un sprijin suplimentar la subvenție, mazărea este un premergător excelent pentru cultura de grâu.

Mazărea furajeră, de la an la an, începe să se regăsească tot mai des în rotaţia culturilor. Mai mult decât atât, mazărea furajeră este apreciată pentru capacitatea sa de a fixa în sol azotul, astfel încât costurile sunt mult mai reduse pentru fertilizarea culturilor următoare. La rândul său, mazărea este o premergătoare foarte bună pentru majoritatea culturilor de câmp, cum ar fi rapiţa, porumb sau floarea soarelui.

Se foloseşte în alimentaţia tuturor animalelor, dar mai ales a vacilor de lapte, sub diferite forme: masa verde la iesle sau la paşune, siloz şi fân, boabele, pleava, paiele.

Mazărea deşi este considerată legumă, ea este un fruct, întrucât conţine seminţe crescute dintr-o floare.

 

6 lucruri neştiute despre mazăre

 

  1. Prevenirea ridurilor, bolii Alzheimer, artritei, bronşitei, osteoporozei şi candidei
  2. Reglarea zahărului din sânge. Conținutul ridicat de fibre și de proteine încetinește procesul de digerare al zaharurilor
  3. Prevenirea bolilor de inimă
  4. Prevenirea constipației. Conținutul ridicat de fibre din mazăre îmbunătățește sănătatea intestinului și peristaltismul
  5. Menținerea sănătății oaselor. O singură ceașcă de mazăre conține 44% din necesarul zilnic de vitamina K, vitamină ce ajută la ancorarea calciului în interiorul oaselor. De asemenea și vitaminele B ajută la prevenirea osteoporozei
  6. Reducerea colesterolului rău

 

 

 

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
câțiva nori
humidity: 45%
wind: 6m/s NE
H 19 • L 17
21°
Sat
25°
Sun
25°
Mon
27°
Tue

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram