Menu

Când vine Moș Nicolae? V-ați pregătit ghetuțele? Povestea Moșului.

Pe 6 decembrie este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Din moși strămoși, copilașii așteaptă să găsească în ghetuțe în dimineața de 6 decembrie dulciuri și fructe. Pentru aceasta, ei își pregătesc încălțămintea de cu seara și speră ca Moș Nicolae să uite momentele în care nu au fost cuminți, deoarece micuții neascultători primesc în dar o nuielușă.

mos nicolae 2

mos nicolae
În decembrie, încep să sosească cei mai generoşi Moşi –  Moş Nicolae, Moş Ajun şi Moş Crăciun vin la cei mici şi mari cu sacul plin de daruri, legende şi obiceiuri minunate.

mos nicolae 3

Legenda lui Moş Nicolae spune că în fiecare an, Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp. Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie. Nicolae s-ar fi născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, astăzi Kocademre în Turcia, în jurul anului 280, într-o familie înstărită, iar numele său în limba greacă înseamnă „biruitor de popor”. La moartea ambilor părinţi, când era copil, a moştenit întreaga avere şi a hotărât să o folosească pentru a ajuta cât mai mulţi oameni nevoiaşi.

Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie soarele răsare din această parte, iar din această dată, în credinţa populară, soarele este alungat de Sfântul Nicolae şi începe să răsară tot mai spre miazănoapte. Tradiţia românească spune că este bătrân şi are barba albă, iar în această zi Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: „Hei, a întinerit Sfântul Nicolae„.

sf nicolae

În vestul ţării noastre, sărbătorile de Crăciun încep de la Sfântul Nicolae, când fetele se adună în grup, încă din seara de 5 decembrie şi frământă plăcinte pentru a doua zi. La 9 fix seara, niciun minut mai devreme sau mai târziu, sosesc flăcăii şi se încinge petrecerea.

A devenit astfel cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni şi în special pentru copii.

mos nicolae 4

Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a trei copii omorâţi, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele. Sfântul Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, sfântul îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.

Devenit Episcop de Myra, Nicolae s-a retras în ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sionului, pe care o ctitorise chiar el lângă capitala Lichiei, unde a fost înmormîntat la 6 decembrie 345 sau 352. În anul 1087 moaştele au fost furate de câţiva negustori italieni şi duse la Bari, unde, la 22 iunie 1197, a fost sfinţită biserica ridicată special pentru a-i adăposti moaştele. Astăzi, moaştele sale se află tot aici, deşi părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. Pe baza relicvelor, o echipă de cercetători din Marea Britanie a reuşit să reproducă grafic chipul lui Sfântul Nicolae. O părticică din moaştele Sfântului se află la Mănăstirea Aninoasa din judul Argeş şi, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.

De-a lungul secolelor au apărut poveşti şi legende despre viaţă şi binefacerile Sfântului Nicolae şi îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de miracole. Moș Nicolae este păzitorul văduvelor, orfanilor și fetelor sărace la măritat. Este stăpânul apelor și salvează de la înec marinarii. De asemenea apară soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

 

 

20 comments

  1. Unquestionably consider that that you said. Your favourite reason appeared to
    be on the net the easiest factor to keep in mind of.
    I say to you, I certainly get irked while other people think about worries that they plainly do not recognise about.
    You managed to hit the nail upon the highest and also defined
    out the entire thing with no need side effect , people can take a signal.
    Will probably be back to get more. Thank you http://harmonyhomesltd.com/Ivermectinum-during-pregnancy.html

  2. Somebody essentially lend a hand to make seriously articles I
    might state. This is the very first time I frequented your website page and thus far?
    I amazed with the research you made to make this particular post incredible.
    Great process! http://antiibioticsland.com/Doxycycline.htm

  3. I am regular visitor, how are you everybody? This paragraph
    posted at this website is truly fastidious. http://antiibioticsland.com/Tetracycline.htm

  4. It’s the best time to make a few plans for the future and it’s time to be happy.
    I have read this submit and if I may I wish
    to counsel you few fascinating things or tips. Maybe
    you could write subsequent articles regarding this article.

    I want to read more issues approximately it! http://ciaalis2u.com/

  5. I really like your blog.. very nice colors & theme. Did you create this website
    yourself or did you hire someone to do it for you?
    Plz answer back as I’m looking to create my own blog and
    would like to find out where u got this from. thanks a lot http://herreramedical.org/cialis

  6. Very nice post. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I have truly enjoyed surfing around your blog posts.

    After all I will be subscribing to your rss feed and I hope
    you write again soon! https://tadalafili.com/

  7. What’s up mates, its enormous paragraph on the topic of educationand entirely defined, keep
    it up all the time. https://buszcentrum.com/nolvadex.htm

  8. great submit, very informative. I ponder why the other
    experts of this sector do not realize this. You should continue
    your writing. I’m sure, you have a huge
    readers’ base already! http://www.deinformedvoters.org/tadalafil-price

  9. I’m really inspired together with your writing abilities and also with the layout for your blog.

    Is this a paid topic or did you modify it yourself?
    Anyway stay up the nice quality writing, it is uncommon to
    peer a nice blog like this one these days.. http://herreramedical.org/chloroquine

  10. My brother recommended I might like this website. He was entirely right.
    This post truly made my day. You can not imagine just how much time I had spent for this info!
    Thanks! https://buszcentrum.com/priligy.htm

  11. Greetings! Very useful advice in this particular article!
    It is the little changes that will make the most significant changes.
    Many thanks for sharing! http://herreramedical.org/albuterol

  12. I think this is one of the most important info for me.
    And i am glad reading your article. But want to remark on few general things,
    The web site style is wonderful, the articles
    is really excellent : D. Good job, cheers http://hydroxychloroquined.online/

  13. Great web site you have got here.. It’s difficult to find good quality writing
    like yours these days. I truly appreciate people like you!

    Take care!! http://www.deinformedvoters.org/hydroxychloroquine

  14. I have fun with, result in I found exactly what I was taking a look for.
    You have ended my 4 day long hunt! God Bless you
    man. Have a nice day. Bye https://buszcentrum.com/deltasone.htm

  15. Its like you read my mind! You appear to know a lot about this, like you wrote the book in it or something.
    I think that you could do with a few pics to drive the message home a bit, but other than that, this is magnificent blog.
    An excellent read. I will definitely be back. http://antiibioticsland.com/Amoxil.htm

  16. I am regular visitor, how are you everybody?
    This post posted at this site is genuinely fastidious. https://hhydroxychloroquine.com/

  17. betflik spune:

    I love make money betflix it helps to have a consistent connection.

1 Pings/Trackbacks for "Când vine Moș Nicolae? V-ați pregătit ghetuțele? Povestea Moșului."
  1. […] Pe 6 decembrie este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Din moși strămoși, copilașii așteaptă să găsească în ghetuțe în… citeste mai mult […]

Dă-i un răspuns lui how quickly does tadalafil work Anulează răspunsul

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram