Menu

Când visele devin realitate | EKA, frumoasa balineză care a adus Bali mai aproape de noi

Indonezia, şi în special Insula Bali, cunoscută şi sub numele de Insula Zeilor pare undeva departe, şi de multe ori te gândeşti cât e de departe şi greu de ajuns acolo. Aşa că, până îmi fac eu planurile pentru Bali, m-am decis să merg la un masaj balinez. Dar când zic masaj balinez, mă refer aici la masajul original, unde fetele sunt din Indonezia, unde ambientul este identic cu cel balinez, unde pentru o oră de simţi fix în Bali.

 

Tradiţiile indoneziene şi cele 300 de etnii

 

Indonezia nu este doar o naţiune insulară, ci este o ţară vastă, compusă din câteva arhipelaguri şi o gamă demografică largă, ce cuprinde peste 300 de etnii. Toţi aceşti oameni vorbesc peste 700 de limbi vii şi, deşi sunt câteva reguli generale nescrise despre cum comunică indonezienii şi cum se comportă unii cu alţii, anumite insule au propriile obiceiuri. Faptul că majoritatea populaţiei este hindusă, modul de viaţă al locuitorilor şi deschiderea către alte culturi îi diferenţiază de vecinii lor.

Am să vă spun mai jos cum am cunoscut-o pe Eka, frumoasa balineză stabilită în România în urmă cu 9 ani, cum a fost la masajul baliez şi ce spun tradiţiile balineze despre această tehnică de relaxare.

Când tot românul dornic de aventură şi de călătorii doreşte să plece în Indonezia, o fată frumoasă din Insula Zeilor venea în urmă cu 9 ani în ţara noastră şi se stabilea definitiv, pe plaiurile mioritice. Între timp Eka, 37 de ani s-a căsătorit cu un român, au o fetiţă frumoasă foc și conduc un centru spa cu templu balinez, bambu la intrare, pietre și lemn aduse din Asia.

 

Povestea frumoasei balineze, Eka

 

Cum a ajuns în România şi ce a stat la decizia de a rămâne aici.

Sora mea a venit prima dată în România şi apoi m-a chemat şi pe mine. De regula oamenii pleacă din Bali pentru noi experienţe şi nicidecum că ar duce-o rău. Eu m-am îndrăgostit de ţara asta pentru că e super frumoasă, are şi munte, şi mare. Ca în Indonezia. Adică, iubesc ţara asta. E ca şi casa mea. Când plec în Indonezia două săptămâni abia aştept să mă întorc. Nu pot să stau departe.

 

Dacă s-a adaptat repede în România?

Cel mai greu a fost cu diferenţele lingvistice pe care am reuşit să le stăpânesc la un nivel acceptabil abia după 4-5 ani de vorbit fluent zi de zi cu oamenii de aici. Pe lângă asta provocarea cea mai mare a fost cu iarna. O iarnă petrecută în România începe să devină o provocare pentru un om care toată viaţa a purtat şlapi de plajă, iar accesorii precum şosetele, ciorapii au fost privite ca ceva de neutilizat până să ajung aici. În Bali avem tot anul, zi de zi, temperaturi constant tropicale între 27 şi 33 de grade. 

 

S-a căsătorit, are o fetiţă, iar afacerea îi dă rezultate, dar şi satisfacţii.

Nu totul a fost roz de la început. Am trecut prin perioade foarte grele, de la statul în chirie, la salariu foarte mic, la neajunsuri şi dorul de părinţii mei, şi la decizia de a mă întoarce acasă. Dar totul a constat în rugăciune şi destin. Raza mea de soare a venit de la o clientă de a mea, căruia îi povestea foarte des de visul meu de a avea un salon al meu, un loc mare și frumos, doar al meu, cu grădină și cu templu adus din Bali, cu bambu la intrare, cu lemn și pietre. Asta până într-o zi când visul meu a devenit realitatea datorită ei şi altor persoane care au dorit să investească în mine.

Mi-am dorit să aducem în România un spa balinez şi cred că am reuşit să reproducem atmosfera autentică a unui spa tradiţional de la mine de acasă. Folosim atât tratamente alese din ulei de cocos, ulei de santal, plante exotice, uleiuri esenţiale şi evident reţete autentice asiatice. Muzica, decorurile, mobilierul, accesoriile de spa, toate sunt originale din Bali.

În Bali făcusem facultatea, în managementul turismului. După ce am terminat facultatea am făcut două școli profesionale în domeniul spa. Aşa că atât eu, cât şi fetele care lucrează la spa avem cursuri internaţionale de spa, la care pot să adaug că provenim chiar din inima insulei Bali, Ubud una din staţiunile cu cele mai apreciate centre de spa din lume”.

Aşa visul meu a devenit realitate şi am adus Bali aici, iar foarte mulţi oameni care îşi propun să plece înspre Bali, trec mai întâi pe la noi.

 

 

 

 

 

Am povestit noi ce-am povestit, dar am lăsat-o pe Eka pentru a merge la masaj

 

 

 

După aproximativ o oră am ieşit alt om, dar şi cu multe informaţii. Am aflat că masajul balinez oferă un echilibru perfect între corp şi suflet. Armonizarea acestor două elemente permite o stare de bine, contribuie la sănătatea fizică şi mentală, totul fiind bazat pe elemente naturale ce compun universul: apa, focul şi aerul. Aceste trei elemente sunt apoi împărţite pe întreg corpul, iar masajul balinez acţionează asupra a trei sisteme: sistemul nervos, sistemul hormonal şi sistemul digestiv.

Tradiţia balineză spune că, atunci când sângele și oxigenul nu curg liber prin corp, energia „qi” (energia vitală) va fi blocată şi acest lucru contribuie la acumulările de energie negativă ce conduce la apariţia tensiunilor şi a bolilor, iar folosirea uleiurilor calde induce, de asemenea, o profundă stare de calm şi senzual. Uleiurile calde contribuie la relaxarea şi stimularea activităţii sistemului limfatic şi a musculaturii.

 

 

Din timpuri străvechi, ritualul de detox pentru picioare era practicat de-alungul Lumii Antice în scopuri terapeutice sau pentru relaxare. Picioarele ne susţin întreaga greutate şi reprezintă conexiunea noastră cu pământul

 

 

 

Masarea gâtului ajută la îmbunătăţirea funcţiilor creierului, atenuează migrenele şi oboseala cronică, iar fiecare parte a corpului este masată cu uleiuri.

 

 

Masajul balinez este unul dintre cele mai tradiționale tehnici de masaj indonezian. Este strâns legat de sistemul medical holistic indian și ajută la nivelul țesuturilor profunde și a relaxării musculare. Şi am mai aflat că în multe case tradiţionale din Bali copii sunt masaţi de la naștere pentru a asigura o stare bună de sănătate și o minte puternică.

Am plecat de la BaliTemple cu o stare de bine greu de descris în cuvinte, şi evident am promis că mă voi întoarce.

 

 

Pe Eka şi fetele ei le găsiţi aici iar toate tipurile de masaje şi alte programele aici.

De asemenea, găsiţi informaţii şi pe Facebook sau Intagram

 

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram