Mii de oameni s-au adunat, sâmbătă, pe podurile şi pe malurile canalelor Veneţiei pentru a urmări parada plutitoare care a deschis Carnavalul, organizat până pe 21 februarie.
Unul dintre cele mai vechi carnavaluri din lume, a început în secolul al XI-lea ca o sărbătoare înainte de Postul Mare.
Parada de deschidere a Carnavalului de la Veneţia 2023 a fost condusă de un grup de muzicieni cu instrumente tradiţionale veneţiene.
A fost o inaugurare în stil grandios, care a început puţin după ora 20.00, lângă gara Santa Lucia şi a continuat aproximativ o oră cu un show de lumini şi culori, până la bazinul San Marco.
Parada, în frunte cu un cap mare de unicorn, a fost animată de aproximativ cincizeci de artişti, îmbrăcaţi în splendidele creaţii ale atelierelor veneţiene.
Spectacolul a pus în scenă toate simbolurile tradiţiei carnavalului lagunar, transportând publicul într-o atmosferă de sărbătoare cu iz ancestral, potrivit Ansa.
Evenimentul de două săptămâni, cu dansatori, costume şi muzică ce luminează oraşul, atrage acum turişti din toată lumea, revenind la normal după ce în timpul pandemiei a fost marcat de restricţii.
„Take your Time for the Original Signs” este tema aleasă pentru Carnavalul de la Veneţia anul acesta.
tarancutaurbana@gmail.com
ทางเข้าสล็อต พีจีสล็อต
The parade, led by a large unicorn head, was animated by about fifty artists, dressed in the splendid creations of the Venetian workshops.
For chic, practical, football legends and creative suggestions that can simplify your life, read this article. Thank you for the excellent essay.
I love reading articles about 먹튀검증사이트 . Read this article for stylish, useful and innovative ideas that will make your life easier. Thanks for writing such a great article.
I’ve been troubled for several days with this topic. casinocommunity, But by chance looking at your post solved my problem! I will leave my blog, so when would you like to visit it?
Hey, this day is far too much great for me, given that this time I am reading by means of this large insightful short posting here at my dwelling. Several many thanks a lot for massive exertion. betflik