Cătălin Nenciu: „Pentru noi, autenticul îl reprezintă un bătrân care te privește din poartă”

Cătălin Nenciu, blogger de travel

 „Pentru noi, autenticul îl reprezintă un bătrân care te privește din poartă”

Luna aceasta m-am întâlnit cu Cătălin Nenciu, blogger de turism, de succes aş zice eu şi nu mi-aş dori să mă contrazică nimeni. Împreună cu soţia sa, Renate gospodăresc site-ul www.travelbadgers.com

Pentru noi călătoria înseamnă pură creativitate, orizontul cunoaşterii fiind nemărginit.  Dar în acelaşi timp înseamnă şi toleranţă, fiindcă doar călătorind poţi conştientiza cât sunt de diferiţi oamenii şi cât de frumoasă este viaţa, dincolo de realitatea (uneori monotonă sau din contră, prea solicitantă) de zi cu zi. Iubim călătoriile, dar întotdeauna ne place să ne întoarcem acasă. Pentru a ne pregăti de un nou început, o altă călătorie, o nouă experienţă.

Veşnicia s-a născut la sat. Aşa a spus Lucian Blaga în poezia Sufletul Satului.

Eu aş spune că nu doar veşnicia s-a născut la sat, ci şi însuşi timpul, libertatea, umanitatea. Acolo, timpul trece greu, încet, numai ziua parcă are 24 de ore, nimeni nu se grăbeşte, viaţa se scurge lin.

Când i-am cerut lui Cătălin să-mi spună repede o zicală ce îi trece prin minte, răspunsul a fost: Veşnicia s-a născut la sat.

În fiecare lună, ne vom întâlni cu un om frumos care ne va vorbi despre copilărie, bunici, părinţi, prieteni într-un cuvânt: amintiri. Proiectul meu este susţinut de Art&Craft Romania. Luna aceasta aflăm secretele, poveştile şi gândurile lui Cătălin Nenciu.

Ai copilărit la țară, la bunici?

Până pe la 6 ani am fost la țară la străbunici, într-un sat dintr-o zonă viticolă. Îmi amintesc și acum mirosul de țuică din pivnița străbunicului (Tata Mare, așa îi spuneam). Dar satul era unul sărac și după ce într-o vară m-am umplut de râie am cam terminat socotelile cu țara aia. Ulterior, în adolescență, ai mei au cumpărat o casă la Slănic Prahova – casă veche de 100 de ani, din paiantă, identică cu cele din muzeul satului. Avea cerdac, magazie, două cămăruțe și budă în curte. În fiecare an se lipea toată casa, sub atenta supraveghere a bunicii, iar pentru asta trebuia să umblăm prin sat după balegă de cal (nu de vacă), lucru care nu prea ne convenea, drept pentru care trăgeam frecvent chiulul, fugind la scăldat în Baia Baciului, unde nu plăteam intrarea (săream gardul pentru că nu prea aveam bani). Mai târziu aveam să ne legăm de satul Șimon, de oamenii locului, să cunoaștem tradițiile, folclorul … dar deja eram adulți. Aș spune că satul copilăriei mele a fost o stradă din București, în care mi-am petrecut aproape jumătate din viață. În urmă cu 30-40 de ani acest locșor era “țara mea”, care nu era cu nimic mai prejos de cea a colegilor – aveam praf pe uliță, iarbă pe alocuri, gâște pe trotuar, o curte mare, grădină cu toate fructele și zarzavaturile posibile, cățel, purcel și găini în bătătură. Deci tot un fel de țărăncuț urban am fost și eu ☺.

 

Ce îți amintești despre satul copilăriei?

Care dintre cele de mai sus? Hai să mă opresc la satul din București, aici am cele mai multe amintiri. Pe la 5 ani am fugit de la grădiniță și primul loc în care am ajuns a fost aici, deşi trecusem deja în alt cartier. Bunicii nu erau acasă așa că am plecat mai departe dar asta e o altă poveste. Îmi aduc aminte cum l-am ajutat pe bunicul la moșitul purceilor, de damigenele pline cu vin de producție proprie (ne mândrim și acum cu mica noastră “vinărie”), de jocurile pe stradă prelungite până seara târziu, când alergau părinții și bunicii după noi să ne bage în casă, de spălatul la lighean, cum făceam cort cu țigănușii din vecini (pe noi nu ne lăsau să scoatem pături din casă) și multe alte năzbâtii. De roșiile bune, bune de tot, de cireșe și de cum încercam să dresez cățelul (ce îl mai chinuiam, săracu’ …).

 

Cum vezi satul românesc actual?

Destul de trist. Polarizarea și migrația către marile orașe îl duc încet dar sigur către uitare. Am cunoscut oameni care se întorc la sat pentru un trai simplu dar sunt prea puțini. Pentru noi, autenticul îl reprezintă un bătrân care te privește din poartă, un cioban cu oile pe câmp sau o familie de munteni care trăiește la marginea pădurii. Satul românesc își pierde treptat identitatea, construcțiile noi se ridică într-o totală discordanță cu cele vechi. Probabil este un proces ireversibil care ține de dezvoltare, tehnologie dar asta nu trebuie să ne facă să uităm de unde ne tragem … pentru că sămânța fiecăruia dintre noi se trage dintr-o zonă rurală.

Ce lecţii de viaţă ți-a oferit copilăria trăită la sat?  

Am învățat să comunic cu cei de vârsta mea, să apreciez lucrurile mărunte și aparent lipsite de importanță, am reușit să mă descurc pe cont propriu, să nu fiu în permanență dependent de părinți.

Crezi că meștesugurile și valorile tradiţionale trebuie promovate?

Categoric, aș spune că e datoria fiecăruia dintre noi să încercăm să le aducem la lumină, prin intermediul tuturor canalelor de comunicare avute la dispoziție. După multe incursiuni externe, am început să descoperim în fiecare an frumusețea locurilor de lângă noi – umblăm prin sate de care nu mai auzisem până atunci, intrăm în contact cu localnicii, le aflăm îndeletnicirile. Un meșter de cahle din Cisnădioara. Moș Alboi din Bucovina, ultimul făuritor de tulnice. Leana din Amărăști, singurul fierar din sat. Atelierul de mături din Alțâna, picturile de icoane pe sticlă din Sibiu, războiul de țesut din Ieud sau statuile din piatră ale lui Ion Gogu a lu’ Moacă. Dansul fecioarelor în linul cu struguri de la Pietroasele. Iar exemplele pot continua. Încercăm să dăm de ele, apoi le transmitem mai departe. E un sentiment extraordinar când descoperi astfel de lucruri, să știi că ele încă există, supraviețuiesc în timp, în locuri uitate parcă de Dumnezeu.

Ce trebuie să facem pentru asta?

Să ieșim din casă, să mergem acolo, să nu ne limităm la ce vedem la TV. Să-i încurajăm pe meșteri cumpărându-le produsele. Să povestim tuturor și mai ales copiilor despre tradiții. Să ne îmbrăcăm din când în când în ițari și ii. Să mâncăm din strachină cu lingura de lemn. Să dăm o mână de ajutor la coasă, la muls sau la tăiatul porcului. Să mergem la slujba de duminică la biserica din sat.

Descrie-mi Paștele și Crăciunul culinar așa cum erau ele în copilărie și ce anume ai păstrat din obiceiurile familiei.

În afară de cozonacul bunicii și covrigii tari ca scoarța nu îmi amintesc prea multe. Paștele și Crăciunul le-am petrecut întotdeauna acasă, în familie. Am avut un singur Crăciun în Hong Kong, pe care nu l-am simțit aproape deloc. De atunci am renunțat să ieșim în astfel de momente.

Dacă ar trebui să alegi o zicătoare românească preferată, care ar fi aceasta?

“Veșnicia s-a născut la sat”

Ce rol au tradiţiile în viaţa ta?

Orășeni fiind, recunoaștem că nu interacționăm cu ele prea des. Le căutăm în schimb în vacanțe iar ăsta e un mod de evadare, care ne umple de fiecare dată de energie pozitivă.

Spune-mi un obicei care îți vine imediat în minte!

Tăiatul porcului. Este un obicei pe care l-au practicat ai mei până acum 10-15 ani iar eu am participat activ la el, ținând mereu de picioarele dindărăt. Acum câțiva ani am fost la Șimon special pentru un fotoreportaj despre metamorfoza porcului, de la animalul viu la tocană și cârnați ☺

Cum promovezi tradițiile românești?

Participăm activ la infotripuri, workshopuri foto sau mergem pe cont propriu în căutarea tradițiilor. Proiecte precum Declanșăm Povești, Muzica Lemnului, România Autentică, Cu Mocănița pe Valea Vaserului și multe altele ne-au adus față în față cu oamenii locului, cu meșteșugurile lor, cu poveștile lor de viață. Le promovăm pe Facebook, Instagram, pe blog și prin viu grai ☺

 

 

Ce suveniruri îți cumperi din locurile prin care călătorești?

Obiecte din ceramică, produse sculptate în lemn, coșuri împletite, mărțișoare din pănușe, globuri din piele cusută, diverse alte lucruri.

Te vezi… cândva… trăind la țară?

Am cochetat cândva cu ideea de a ne muta în Șimon. Între timp am schimbat prioritățile, am rămas la oraș. Dar știi cum se spune, niciodată să nu spui niciodată …

Fotografii: Eda Mologani

Proiect susţinut de Art&Craft Romania.

Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri românești din 2003, adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.  Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.

Partener al proiectului: Meron Cafe, cafeneaua ce leagă Cluj-Napoca de București

Țărăncuța Urbană

tarancutaurbana@gmail.com