Cătina: miraculosul ginseng românesc. Totul despre plantarea arbuștilor de cătina

Cătina este perfect adaptată pentru clima din Romania și suportă fără probleme orice fel de sol. Nu are probleme cu frigul, suporta seceta și căldura fără probleme, nu are nevoie de întreținere specială și face fructe foarte multe, ajungând la 6-7 kilograme de fructe pentru o plantă, la doi, trei ani după plantare, și rămâne productivă pe toată durata vieții, aproximativ 20 de ani.

1

 

Perioada de plantare este toamna sau primăvara devreme. Înainte de a fii plantate, plantele de cătină trebuie să treacă prin procesul așa-numit mociorlire.

 

Dacă vrei cătină în curte, trebuie să ții cont că nu poți planta un singur exemplar și asta pentru că planta are două sexe. Regula spune că la 4 – 7 plante feminine trebuie să plantezi un exemplar masculin dacă vrei o producție mare și constantă de fructe. Plantele masculine sunt mai înalte decât cele feminine, sunt mai groase și au o culoare mai închisă, iar mugurii sunt mai mari decât la cele feminine. Plantele masculine înfloresc primele, iar cele feminine înfloresc în același timp în care înfrunzesc, în aprilie-mai, sau când temperaturile sunt timp de două săptămâni peste 15 grade Celsius. Polenizarea are loc cu ajutorul insectelor și a vântului. Fără polenizare cătina nu leagă rod.

 

Pe parcursul primului an trebuie îndepărtate buruienile și udat numai dacă pământul este foarte uscat și seceta este accentuată, dar nu mai mult de 4-5 udări de primăvară până toamna târziu. Toamna și iarna în primii doi-trei ani după plantarea arbuștilor de cătină baza tulpinei trebuie protejată de rozătoare cu folie de plastic specială. După plantarea arbuștilor de cătină aceștia vor produce rod în anul al doilea, dar dacă au condiții bune vor rodii puțin încă din primul an.

 

2

 

Cătina se înmulțește prin butași, cel mai frecvent. O altă metodă utilă de înmulțire a cătinei este dragonarea – capacitatea plantelor de a produce lăstari direct din mugurii adventivi aflați la nivelul coletului. Și marcotajul se pretează pentru înmulțirea cătinei. Specialiștii nu recomandă înmulțirea prin semințe, dezavantajul acestei metode fiind impurificarea soiurilor.

Fructele de cătina conțin vitaminele A, B1, B2, B6, E, K și minerale precum calciu, potasiu, fier, sodiu, magneziu. Cătina este folosita pentru obținerea uleiurilor, a ceaiurilor și a siropurilor. Uleiul de cătină este scump și foarte căutat. Cu ajutorul lui se pot trata afecțiuni și boli precum ulcerul gastric și duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afecțiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice, anemiile, astenia și stresul. Uleiul de cătină se utilizează și în geriatrie cu rezultate spectaculoase. Din fructele de cătină se obțin sucuri, nectar, jeleu și diverse băuturi alcoolice.

Cătina românească – numărul 1 în lume! Iată ce minuni face!

Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi alimentar. Efectele secundare negative sunt de-a dreptul neînsemnate. Foarte apreciat este uleiul de cătină, fiind utilizat cu un succes deosebit chiar şi în cazuri grave de arsuri termice şi chimice, sau afecţiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri.

62 thoughts on “Cătina: miraculosul ginseng românesc. Totul despre plantarea arbuștilor de cătina

  1. It is perfect time to make a few plans for the future and it’s
    time to be happy. I’ve read this put up and if I could I want to counsel you some fascinating things or suggestions.
    Maybe you can write next articles relating to this article.
    I want to read more issues approximately it!

  2. affiliate marketing on social media
    affiliate marketing for beginners instagram
    herbal supplement affiliate marketing without a website
    affiliate marketing for nutrition bloggers

  3. Pingback: A片
  4. เทคนิคยิงปลา pgslot ปี 2022กับการเลือกปืนและกระสุนสำหรับการเล่น pg-slot.game มีบริการฝากถอนเงินที่รวดเร็วที่สุด ต้องนึกถึงแต่การที่เราจะเล่นเกม นั้นหากเล่นเอาสนุก ก็อาจจะไม่ต้องคิดอะไร

  5. Pingback: bahis siteleri
  6. Pingback: rx pharmacy viagra
  7. Pingback: que es ivermectina
  8. Wonderful goods from you, man. I’ve understand your stuff previous to and you’re just extremely excellent.
    I actually like what you have acquired here, really like what you are saying and the way in which
    you say it. You make it entertaining and you still care for to keep it smart.

    I can not wait to read far more from you. This is actually a wonderful web
    site. http://herreramedical.org/vidalista

  9. Pingback: nike outlet uk
  10. Pingback: nike outlet uk

Comments are closed.