Ce îngrăşăminte aplicăm acum la plantele din balcon?

Iarna nu şi-a strâns încă toate zilele friguroase, însă primăvara îşi face timid simţită prezenţa peste tot în jurul nostru. Aşadar, încet, încet trebuie să ne pregătim. Primul lucru la care ne gândim sunt florile. Deocamdată cele din casă, mai ales că în interiorul casei aerul începe să nu mai fie la fel de uscat ca în timpul iernii.

După cum bine ştim, plantele din ghiveci nu beneficiază de aportul de nutrienţi al celor care cresc în solul din grădină, iar soluţia pentru a le da o mână de ajutor este utilizarea de îngrăşăminte.

 

3 flori de interior care ne aduce primăvara în casă

 

Amaryllis

Sunt plante perene bulboase cu flori mari, asemănătoare celor de crin. Coloritul principal al florilor e roşu-închis şi roz, dar există şi hibrizi ale căror flori sunt albe, simple, sau cu bordura roşie. Pentru ca Amaryllis să înflorească în fiecare an are nevoie de soare, îngrăşăminte şi aer curat. După înflorire, care durează circa trei săptămâni, tijele se taie, lăsând frunzele să se dezvolte.

Important: pentru o bună înflorire, plantele de Amaryllis trebuie lăsate în repaus în perioada de vară – toamnă, iar bulbii trebuie plantaţi în ghivece potrivite ca dimensiune. Udarea plantei se face în cantităţi mici la început, iar ghivecele se ţin în întuneric, la o temperatură de 10-12 grade, până când tulpina atinge 10-12 cm lungime. După aceea, plantele pot fi scoase la lumină.

 

 

 

Kalanchoe

E o plantă suculentă, cu frunze cărnoase. Florile durează circa două luni, timp în care se succed mai multe serii de boboci. După fiecare înflorire se taie vârfurile lăstarilor, iar planta se ţine la umbră timp de o lună, cu pământul aproape uscat. Apoi se mută la lumină şi se udă normal. În scurt timp, Kalanchoe va avea frunze tinere şi va începe un nou ciclu vegetativ. Din luna martie, şi Kalanchoe, la fel ca şi celelalte plante de balcon sau de apartament, are nevoie de substanţe nutritive care să-i stimuleze înflorirea. Foloseşte o dată pe săptămână îngrăşământ pentru plante cu flori.

 

 

Azalee

Planta este atrăgătoare atât prin mărimea şi alcătuirea florii, ce poate fi simplă sau bătută, cât şi prin culorile vii, în nuanţe de la roşu sau violet până la roz şi alb. Înfloreşte în sezoanele răcoroase ale anului: toamna, iarna şi primăvara. Temperatura optimă de creştere e de 16 -22 grade C. Udarea plantei se face în mod regulat. Umezeala stătută e, însă, periculoasă, de aceea în farfurioară nu trebuie să rămână apă. Pentru ca noii boboci să se deschidă, îndepărtează periodic florile ofilite. Se administrează îngrăşământ solubil o dată pe săptămână începând din aprilie până în octombrie. Toamna şi iarna o singura dată pe lună. Nu lăsăţi să se usuce solul.

Acesta asigură o înflorire abundentă de lungă durată şi creşterea rapidă a plantelor, în culori vii, fiind soluţia ideală pentru un balcon plin de flori sănătoase. Îngrăşământul se foloseşte întotdeauna după ce udăm planta.

 

 

 

Folosim fertilizant foliar prin pulverizări fine şi doar pe suprafaţa frunzelor. Acest îngrăşământ este contraindicat plantelor cu frunze păroase sau foarte fine, deoarece le va păta. Acesta este absorbit de plante prin frunze.

 

Dacă îţi doresti ca plantele tale de interior să se dezvolte armonios şi să înflorească frumos, trebuie să iei în calcul administrarea de îngrăşăminte.

Un alt îngrăşământ este cel sub formă de comprimat. Se aplică îngrăşământ biostimulator cât mai aproape de rădăcina plantei. Se va uda planta pentru ca tableta să se dizolve şi să intre în contact cu rădăcina plantei. Îngrăşământul trebuie ferit de îngheţ sau de căldură.

 

La începutul primăverii îngrăşămintele administrate ar trebui sa fie mai bogate în azot. Mai târziu, cu cât se apropie vara, îngrăşămintele pe care le administrezi ar trebui să aibî mai mult fosfor şi potasiu, aşa încât plantele tale să facă mai multe flori.

 

3 thoughts on “Ce îngrăşăminte aplicăm acum la plantele din balcon?

  1. Pingback: sex games apk

Comments are closed.