Menu

Ce trebuie să ştiţi despre drojdia de bere, un real supliment alimentar

Cel mai adesea folosim drojdia de bere pentru aluat şi prăjituri şi nu acordăm suficientă atenţie beneficiilor extraordinare şi cantităţii mari de vitamine şi  minerale pe care o conţine.

De fapt, Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară, saprofită, care se înmulţeşte prin înmugurire şi aparţine familiei Saccharomitaceae.

Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin, însă, cu drojdia folosită la fabricarea berii, care se comportă ca o adevărată uzină de medicamente.

Drojdia de bere produce aproape întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, vitamine mai ales din grupul complexului B, dar şi vitaminele D, H, E, enzime săruri minerale cu conţinut ridicat de potasiu, fier, calciu, magneziu, fosfor (2%), lipide (5-10%), zaharuri, gluten şi anumite oligoelemente indispensabile vieţii (seleniu, crom).

 

Drojdia de bere constituie un nutrient complex

 

Realizarea unui nou supliment alimentar, uşor asimilabil, realizat prin asocierea între drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) pe suport, pulbere din părţile aeriene de lucernă ((Medicago sativa)) şi extract din frunze de topinambur (Helianthus tuberosus) – bogate în siliciu organic,  are drept scop valorificarea superioară a componentelor bioactive (o bună parte fiind comune) în vederea stimulării acţiunii lor biologice complexe.

Această asociere conduce la o combinaţie echilibrată de fitonutrienţi, multivitamine şi minerale care asigură restabilirea şi echilibrarea funcţiilor metabolice ale unor ţesuturi şi organe, la reglarea schimburilor de substanţe la nivel celular.

drojdie-de-bere

Datele din literatura de specialitate au scos în evidenţă că, drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) prin conţinutul în proteine, aminoacizi esenţiali, vitamine solubile în apă (tiamină, riboflavină, niacină, acid folic, vitamina B12 şi piridoxină), enzime, o sursă bogată de săruri minerale (conţinut mare de potasiu, fier, calciu, magneziu, fosfor), alte substanţe nutritive (lipide, glucide) şi anumite oligoelemente indispensabile vieţii (seleniu, crom) constituie un nutrient complex, un regenerator al metabolismului, în general şi poate fi recomandat la toate vârstele pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii (Anghel şi colab.,1991; Hegoczki şi colab.,1997; The History of Bread Yeast, British Broadcast Corporation, 2006; Moyad M.A., 2008; Feldmann Horst,2010).

 

Culeasă într-o anumită perioadă,

lucerna are un conținut ridicat de vitamina K

 

În conformitate cu datele din literatură se poate spune că şi lucerna (Medicago sativa) este o sursă naturală de fitonutrienţi şi substanţe bioactive, iar extractul obţinut din părţile aeriene, culese la o anumită vârstă, are un conţinut ridicat de  vitamina K (între 20.000- 60.00 UI) şi manifestă un rol deosebit în coagularea sângelui şi în prevenirea sângerărilor.

Lucerna (Medicago sativa)

În ultima perioadă de timp, lucerna a început să fie intens folosită în întreaga lume, fiind considerată o sursă bogată de minerale, vitamine, amidon, glucide, proteine uşor asimilabile, pectine, saponine, amine, cumarine, triterpene, carotenoizi, purine, steroli, izoflavone, fibre (Barnes D.K., C.C. Sheaffer, 1995) şi, care furnizează fitonutrienţii necesari organismului uman pentru completarea şi normalizarea dietelor dezechilibrate (Jurzysta M., Waller G. R., 1996; Elakovich S.D., Hampton J.M., 1984).  

Există numeroase studii prin care se dovedeşte că lucerna ameliorează unele tulburări funcţionale ale aparatului digestiv (balonarea, inapetenţa, aciditatea crescută ), inclusiv a unor tulburări digestive cronice, motiv principal de asociere cu drojdia de bere.

Mai trebuie subliniat că, lucerna conţine cantităţi semnificative de vitamina U, asemănător cu varza.

 

Topinamburul sau napul contribuie foarte bine

la detoxifierea organismului

 

Literatura de specialitate arată că, topinamburul (Helianthus tuberosus) sau napul este o plantă cu conţinut ridicat de proteine, vitamine, săruri minerale – în special, siliciu organic şi inulină (polizaharid cu funcţie prebiotică importantă) peste 70% – atât în bulbi cât şi în frunze – şi, contribuie la detoxifierea generală a organismului prin intensificarea eliminării de toxine şi metale grele, precum şi la stimularea dezvoltării microorganismelor specifice florei normale, utile la nivelul intestinului gros.(Flamm G., Glinsmann W., Kritchevsky D., Prosky L., Roberfroid M., 2001; Puangbut şi colab., 2012).

img_0486

topinamburul (Helianthus tuberosus) sau napul

 

Dar, prezenţa siliciului organic în frunzele de topinambur este motivul asocierii cu drojdia de bere, având drept scop realizarea unei combinaţii echilibrate de componente bioactive în vederea obţinerii unui supliment alimentar benefic pentru optimizarea funcţiilor organismului.

Siliciu organic – existent de regulă în plante, cu biodisponibilitate ridicată pentru organismul uman, este necesar ţesuturilor elastice care intră în structura oaselor, tendoanelor, ligamentelor, vaselor de sânge şi sunt constituite dintr-o adevărată matrice de siliciu de care sunt fixate, apoi, celelalte elemente de structură.

 

„Drojdia de bere cu alfalfa şi siliciu organic”,

un supliment alimentar

 

În această direcţie, compania HOFIGAL a realizat un produs natural „Drojdia de bere cu alfalfa şi siliciu organic”, un supliment alimentar care poate asigura un aport bogat de fitonutrienţi, multivitamine şi minerale printr-o asociere echilibrată a drojdiei de bere cu lucernă şi extract de topinambur, având proprietăţi net superioare pentru sănătatea organismului uman prin restabilirea şi echilibrarea funcţiilor metabolice ale unor ţesuturi şi organe.

Despre toate acestea ne-a vorbit Anca Daniela Raiciu, doctor în știinţe farmaceutice, email:daniela_raiciu@yahoo.com

raiciu

Acest produs natural are următoarele proprietăţi: antianemice, vitaminizante, remineralizante, antitoxice, antidiabetice, antimicrobiene,  protector al sistemului nervos, calmante, anticolesterolemiante, stimulator al glandelor endocrine, uşor laxativ, de combatere a diareii severe, depurativ-diuretice, de combatere a prostatitei, de reglare a ciclului menstrual, efect benefic pentru inducerea unui somn odihnitor.

▪ participă la menţinerea integrităţii funcţiilor fiziologice ale organismului şi la corectarea carenţelor de proteine, vitamine şi minerale;

▪ susţine sănătatea ficatului şi facilitează eliminarea substanţelor dăunătoare hepatotoxice;

▪ ajută la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal, înlătură unele tulburări digestive (balonare, lipsa poftei de mâncare, digestie lentă, aciditate crescută), echilibrează flora intestinală şi sprijină reglarea tranzitulul intestinal;

▪ stimulează activitatea cardiacă cu acţiune benefică asupra vaselor de sânge;

▪ asigură reglarea metabolismului lipidelor, împiedică depunerile de colesterol pe vasele de sânge şi normalizează nivelul colesterolului din sânge;

▪ îmbunătăţeşte funcţiile sistemului nervos central, cu influenţă benefică în stări de oboseală cronică, tulburări de memorie şi concentrare;

▪ participă la reechilibrarea deficitului imunitar şi creşte capacitatea de apărare naturală a organismului faţă de agresiunea unor contaminanţi;

▪ este stimulent al glandelor corticosuprarenale, asigură un echilibru hormonal;

▪ efect benefic pentru suplimentarea nutriţională în perioade de suprasolicitare fizică şi intelectuală intensă, în stres, pentru înlăturarea stărilor de oboseală fizică şi mentală;

▪ ca sursă bogată de siliciu organic şi calciu promovează sănătatea sistemului osteo-articular şi favorizează creşterea densităţii osoase, ameliorează diminuarea progresivă a fragilităţii osoase;

▪ contribuie la intensificarea eliminării toxinelor din organism;

▪ încetineşte procesul de îmbătrânire precoce al ţesuturilor, influenţează pozitiv procesele de regenerare tisulară şi ajută la menţinerea elasticităţii pielii;

▪ este tonic general, asigură un nivel energetic crescut al organismului şi o stare generală de bine.

Ca mod de administrare:

Adulţi:  câte 1-2 comprimate acoperite de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mesele principale.

Copii între 7-12 ani: câte ½ comprimat acoperit de 3 ori pe zi sau la recomandarea specialistului.

Copii peste 12 ani: câte 1 comprimat acoperit de 2 ori pe zi sau la recomandarea specialistului.

Produsul este un supliment alimentar care nu înlocuieşte un regim alimentar variat şi echilibrat şi un mod de viaţă sănătos.

Produsele naturale le găsiți aici

farmacie-2

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma. Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei - lăsată moștenire, satul și viața la țară. Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte. Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu. Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu! Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele! Cu drag, Țărancuța Urbană tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Load More
Something is wrong. Response takes too long or there is JS error. Press Ctrl+Shift+J or Cmd+Shift+J on a Mac.
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
13°
nori împrăștiați
humidity: 62%
wind: 3m/s N
H 14 • L 14

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram