Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ pentru mai mult de jumătate din țară, inclusiv Capitala, valabilă de miercuri, ora 20:00, până joi, ora 20:00.
Atenționarea vizează județele Suceava, Botoșani, Harghita, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Sibiu, Vâlcea și municipiul București.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Muntenia, Moldova și local în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și punctiform 50-60 l/mp.
„Astfel de fenomene se vor semnala în după-amiaza zilei de miercuri (26 iulie) și în zona Carpaților Meridionali și a Munților Banatului, iar în Dobrogea, îndeosebi în a doua parte a zilei de joi (27 iulie) și în cursul nopții de joi spre vineri (27/28 iulie)”, precizează ANM.
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com
Lasă un răspuns