Ia românească ajunge în oraşul lui Gaudi!
Flori de ie, unul dintre cele mai cunoscute branduri de promovare a tradițiilor românești lansează colecția Bride, în cadrul celei de-a 28-a ediții a târgului Barcelona Bridal Fashion Week 2018, o expoziție ce reuneşte anual creaţiile celor mai celebri designer vestimentari din lume.
Evenimentul va avea loc între 27-29 aprilie a.c. într-o zonă iconică din fermecătoarea Barcelona, mai exact în Montjuïc – situat chiar în inima acestei capitale a artei și a modei.
Inspirație şi creații de succes în timpul a trei zile de spectacole de modă în care peste 350 de expozanţi de prestigiu îşi vor prezenta colecţiile.
În cadrul acestei expoziții va fi lansată noua colecție Bride by Flori de ie ce include rochii albe, diafane, dar şi broderii înflorate, cusute manual, perfecte pentru zilele călduroase specifice Cataloniei.
Toate creațiile noastre sunt adaptate atât zonei iberice, cât şi tendinţelor internaţionale în designul nupţial, de la culoarea firului brodat, până la consistența materialului utilizat.
.
Lansat în 2014 şi bazat exclusiv pe creaţii handmade, brandul Flori de ie a devenit cunoscut în toată lumea prin participarea la cele mai importante târguri de profil de la Ankara, Bergamo, Tokyo, Shanghai, Dubai, Abu Dhabi, Moscova, New York, Londra, Bari şi Viena.
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com
Lasă un răspuns