O garsonieră cochetă a cărei atmosferă caldă îți dă acea inconfundabilă stare de bine. Designerii Oana și Lucian Maluțan au amenajat cu mult suflet acest spațiu, pregătit acum să primească alți chiriași. Este o mansardă pentru artiști, având o ambianță boemă.
Designerii Oana și Lucian Maluțan au reușit să schimbe radical aspectul locuinței, sporindu-i confortul. „Pentru a aduce garsoniera în acest stadiu, am supus spațiul unor lucrări complexe. De exemplu, pardoseala din baie și bucătărie era înălțată prin turnarea unui strat de beton, dedesubtul căruia au fost trase o serie de țevi. Ca să redau continuitatea spațiului, am spart cu pickhammerul acest strat de beton, iar pentru țevi am configurat un traseu pe perete.
O altă lucrare de amploare a fost dărâmarea a doi pereți din gips-garton. Rezultatul este o garsonieră mai spațioasă, în ciuda faptului că există mai multă mobilă decât era înainte“, ne-au povestit designerii. Pentru a se încadra perfect în spațiu, mobilierul a fost realizat la comandă, după schițele Oanei. În ceea ce privește decorațiunile, o bună parte dintre acestea au fost lucrate manual tot de Oana.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com
foarte intima camera, misto !