Menu

Deviaţie de sept. Cât de gravă este şi cum o tratăm

Potrivit datelor Academiei Americane de Otorinolaringologie, 80% din populaţie are într-o oarecare măsura septul uşor deviat. Deviaţiile de sept pot fi congenitale, din naştere, sau pot fi provocate de factori externi cum ar fi loviturile, traumatismele, din zona nasului.

Chiar dacă numărul persoanelor cu deviaţie de sept este foarte mare, doar o mică parte are nevoie de operaţie de corectare.

Aşadar, dacă te întrebi ce este această deviaţie de sept este o deplasarea spre stânga sau spre dreapta a septului, peretele, care desparte fosele nazale (nările). Deviaţiile sunt de obicei în formă de litera „C“, „V“ sau „S“ şi sunt întâlnite în porţiunea anterioară a septului.

 

Cum afli dacă ai deviaţie de sept

 

Dacă suspectezi că ai o deviaţie de sept, poţi merge la un medic generalist sau poţi apela direct la specialistul ORL, cel mai în măsură să pună un diagnostic. Acest diagnostic vine în urma unor controale.

Examenul clinic – un test în care va observa fosele nazale cu ajutorul unui specul nazal

Edoscopie rinosinusală – se efectuează cu un endoscop, camera video, care are aspectul unei tije subţiri şi flexibile

Radiografie – prin care medicul va observa o eventuala deviatie de sept

Tomografie computerizată  – cu ajutorul căreia se pot obţine imagini detaliate ale ţesuturilor

 

Cum se corectează deviaţia de sept

Deviaţia de sept se tratează medicamentos sau chirurgical. Operaţia poate fi urmată şi de o operaţie estetică de remodelare a oaselor nasului (rinoplastie).

 

 

Soluţia de a evita corectarea deviaţiei de sept cu ajutorul operaţiei sunt diversele motive care ţin de starea de sănătate a pacientului. Când operaţia nu este recomandată, atunci se poate apela la soluţii medicamentoase, cum ar fi: medicamente decongestionante, spray cu apă de mare pentru decongestionarea cailor nazale sau diverse preparate naturiste pe bază de menta sau eucalipt care pot ajuta la uşurarea respiraţiei.

.

 

Cum te recuperezi după operaţia de deviaţie de sept

 

După o intervenţie de septoplastie sau rinoseptoplastie, poţi pleca a doua zi acasă. Operaţiase face cu anestezie locală şi durează între 20 de minute şi o oră. După aceea urmează o perioadă de recuperare în timpul căreia se recomandă evitarea traumatismelor faciale, alimentelor fierbinţi sau solide. Primul control are loc la 1-2 zile după externare, când medicul va scoate mesele din nas şi va observa cum decurge vindecarea.

 

Cert este că după această operaţie, pacientul începe să respire corect pe nas, iar pe viitor să fie foarte atent la loviturile în zonă.

 

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram