Dragobetele este considerată prima zi de primăvară, când băieții și fetele adună flori de primăvară, în special ghiocei și cântă împreună.
Dragobetele era fiul Babei Dochia – căreia i se zicea așa nu fiindcă era în vârstă, ci fiindcă era știută din bătrâni – ca fiica regelui Decebal de care s-a îndrăgostit cuceritorul Daciei, împăratul roman Traian.
Chipeșul Dragobete, un neastâmpărat și un năvalnic, era un pețitor și un naș al animalelor, iar românii l-au considerat protectorul iubirii celor care se întâlnesc de ziua lui, când omul participă la bucuria naturii, pregătindu-se de venirea primăverii, la început de an agricol și odată cu ieșirea ursului din bârlog.
Sărbătoarea de Dragobete era un prilej pentru comunitate de a afla și ce cununii se pregăteau peste an. Se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
Pentru toți, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun august pentru treburi mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în ziele cu sărbători religioase, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar își doreau să fie pedepsite de Dragobete. Chiar dacă mai pedepsea femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.
FOTOGRAFII: Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”
tarancutaurbana@gmail.com
