Florile sunt frumoase atât în grădină, ghivece sau vaze. Dincolo de pasiunea noastră pentru flori există ceva mult mai profund şi vibrant ce fac oamenii să rămână fascinaţi văzând o plantă sau o floare. Florile nu sunt altceva decât modul în care natura ne zâmbeşte.
Aşa că, mâine peste 50 de artiști români își vor arăta măiestria în arta florală în cadrul celei de a 6-a ediții a Concursului Național de Aranjamente Florale, organizat de Ambasada Olandei la București la Casa Universitarilor din Bucureşti.
Olanda este un amestec îmbietor de tradiţie sub forma morilor de vânt şi a lalelelor şi ritmul rapid rapid al vietii europene moderne. Demult, Olanda consta doar in cateva insule, despartite de cateva dune de nisip de Marea Nordului. De-a lungul secolelor, aceste insule au fost legate una de alta, cu ajutorul ingeniozitatii si maiestriei tipice olandeze.
Cel mai creativ și inovator dintre participanți se va bucura de o excursie în Olanda, ce include vizitarea parcului floral Keukenhof și a bursei de flori din Aalsmeer. Jurizarea va fi realizată de un grup de specialiști români și olandezi.
Cei interesați vor avea ocazia să admire și o expoziție spectaculoasă de flori tăiate, plante la ghiveci și accesorii. Evenimentul are loc în fiecare an, cu ocazia Zilei Naţionale a Olandei, în prezenţa Excelenţei Sale, domnul Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti. Scopul este de a împărtăşi publicului român tradiţia Olandei în domeniul floristic şi de a promova arta florală de calitate.
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com
Lasă un răspuns