Menu

Majestatea Sa Regina Ana a României la 92 de ani!

Majestatea Sa Regina Ana a României împlinește astăzi 92 de ani, fiind cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României.

1

Fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut în al XVI-lea arondisment al Parisului, la data de 18 septembrie 1923. Până la izbucnirea războiului, în 1939, a copilărit în Franţa. La 16 ani a plecat însă cu familia în Spania, ulterior în Statele Unite ale Americii. A studiat pictura la New York, iar pentru a-şi câştiga existenţa a lucrat ca vânzătoare într-un magazin care comercializa panglici şi flori artificiale.

În 1942 s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, unde, împreună cu regimentul ei, a fost în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, până la sfârşitul războiului. Pentru activitatea desfăşurată a fost avansată de la gradul de caporal la cel de locotenent, iar la finalul războiului a fost decorată cu medalia Crucea de război a Franţei.

Ana de Bourbon-Parma l-a cunoscut pe Regele Mihai, în noiembrie 1948, la hotelul Claridge’s din Londra, la o recepţie organizată după nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu locotenentul Philip Mountbatten.

No comments

Lasă un răspuns

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram