Menu

O cișmea în Cotroceni. Daniel Florea îndeplinește ultima dorință a Mariei Tănase

La aproape 55 de ani de la moartea Mariei Tănase, primarul sectorului 5, Daniel Florea îi îndeplinește artistei dorința lăsată în testament. Edilul va demara în această perioadă construirea unei cișmele în Parcul Romniceanu din cartierul Cotroceni.

 

 

O fântână pe un drum secetos

”Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist.

Le doresc viata lungă și sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unor le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul lor și nu după caracterul și firea mea”.

Îmbrățișez pe toți și doresc să le fie viața îmbelșugată, liniștită, sănătoasă și în voie bună! – MARIA TĂNASE.

Fragment din testamentul Mariei Tănase

 

 

”În Parcul Romniceanu fac o cișmea care să se numească Maria Tănase pentru că ea a lăsat în testament că vrea să se facă un izvor care să îi poarte numele într-o zonă aridă. Cred că ar fi cazul ca Maria Tănase să fie cinstită în acest fel”, Daniel Florea, primar sector 5.

 

foto: Larisa Travel

 

”Pentru mine, cel mai important lucru este că am Catedrala Mântuirii Neamului în Sectorul 5. Am două mari unități de cult, monumente istorice – Elefterie Vechi și Antim care sunt într-un proces de consolidare și reașezare. Am dat și acolo bani. Trebuie să ne promovăm și să ne cinstim valorile. De asemenea, în perioada următoare, am de gând să punem o statuie a lui Tudor Vladimirescu pe Șoseaua Alexandriei pentru că pe acolo a intrat în București. (…) Aș vrea să pun și statuia unui dac, are o înălțime de cinci metri. Nu plătesc niciun ban pe ea. Este în parteneriat cu un ONG foarte implicat. Vreau să pun o statuie și a Ecaterinei Teodoroiu”, Daniel Florea, primar sector 5.

 

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma. Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei - lăsată moștenire, satul și viața la țară. Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte. Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu. Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu! Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele! Cu drag, Țărancuța Urbană tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Load More
Something is wrong. Response takes too long or there is JS error. Press Ctrl+Shift+J or Cmd+Shift+J on a Mac.
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
20°
cer senin
humidity: 52%
H 27 • L 20
23°
Thu
26°
Fri
28°
Sat
29°
Sun
29°
Mon

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram