Orhideea Spa, premiată la gala dedicată industriei SPA

Orhideea Spa a câștigat premiul „World Luxury Wellness Spa”, în cadrul galei „World Luxury Spa Awards 2017”, care a avut loc pe 22 iulie la J. W. Marriott Hanoi, Vietnam. World Luxury Spa Awards stabilește standardele în industrie și premiază excelența în calitate și inovație în serviciile de wellness și spa la nivel global. Premiile sunt oferite spa-urilor pentru 32 de categorii diferite, la nivel național, regional, continental și global.

 

„Acest premiu ne oferă încă o dată recunoașterea pentru calitatea și seriozitatea pe care le acordăm în activitatea noastră și care ne-au ajutat să construim brandul, și ne obligă să păstrăm aceleași standarde ridicate și să devenim în fiecare zi mai buni. Orhideea Spa are în echipă specialiști în terapii spa care asigura profesionalismul în efectuarea terapiilor din oferta noastră”, declară Roxana Vișan, director Orhideea Spa.

 

Premiile acordate în cadrul World Luxury Spa Awards au fost acordate pe baza sistemului de vot, desfășurat în perioada 21 Aprilie – 21 Mai. Voturile au fost adunate prin intermediul diferitelor canale de marketing de la clienți, votul fiind susținut de experiența proprie a fiecărui votant.

Orhideea Spa s-a născut din pasiunea pentru starea de bine, înțeleasă prin adoptarea unui mod de viață ce se distanțează de grijile cotidiene și se concentrează pe sănătatea fizică, emoțională și mentală. Orhideea Spa este unul dintre cele mai mari centre spa din București, întins pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, dotat cu zonă de relaxare cu șezlonguri si organic bar, zonă extinsă de relaxare la piscină cu șezlonguri încălzite cu lămpi cu infraroșii, piscine, saune (saună uscată, hamam, saună cu sare și saună cu infraroșii) și terapii, integrând astfel toate serviciile spa, nu doar segmental terapiilor.

 

„Anul acesta, am extins zona de saune, piscine, dar și cea dedicată terapiilor, tocmai pentru că abordăm în stil holistic sănătatea, luând în considerare mișcarea și relaxarea, combinând mijloacele terapeutice occidentale și orientale, armonizarea trup-suflet-minte, conturându-se ideea unui loc în care detaliile sunt esența, precum și grija față de persoană”, a adăugat Roxana Vișan.

 

Orhideea Spa este un dintre cele mai mari centre spa din București, întins pe o suprafață de 3000 de metri pătrați, dotat cu o zonă de relaxare, piscină, saune și terapii. Orhideea Spa este  proiectul Fundației pentru sănătate Orhideea Spa, proiect demarat în anul 2010, în urma unei investiții de 3,5 milioane de euro.

2 thoughts on “Orhideea Spa, premiată la gala dedicată industriei SPA

Comments are closed.