RomânIA Autentică reuneşte meșteșugari din Oltenia, Moldova şi Transilvania în cadrul unui eveniment unic în peisajul românesc

Alături de creatori şi colecţionari, interpreţi şi dansatori, peste 50 de meșteșugari îşi vor da mâna în acest festival ce aduce împreună păstrători de tradiţii şi pasionaţi care se bucură de ceea ce a ştiut să creeze şi să conserve poporul român.

Ne propunem ca prin intermediul acestui eveniment recurent să subliniem valoarea tradițiilor și a obiceiurilor, a acestor tezaure vii-meşteşugari, interpreţi vocali şi instrumentali, cu toţii artişti ce îşi unesc sufletul cu fiinţa noatră naţională.

Visul de a dezvolta și a readuce în lumina prezentului cultura, arta și valoriile tradiționale românești, de a arăta lumii întregi partea frumoasă a României s-a materializat în Festivalul RomânIA Autentică. Acesta îşi propune să contribuie la creionarea poveștilor de odinioară. E un proiect ce a demarat din apriga dorință de a nu lăsa să piară basmele satelor românești, alături de cea de a promova frumusețea României și a întregului port popular, în primul rând în țară, dar și peste hotare.

La cea de-a treia ediţie a Festivalului RomânIA Autentică care se va desfăşura de Sânziene, în 23-24 iunie în trei locuri simultan, Hobiţa, Iaşi şi Braşov vor fi prezenți peste 50 de meșteșugari din întreaga țară și mulți dintre ei vor susține ateliere dedicate tuturor participanților.

 


 

La Brașov, prima zi a festivalului este dedicată meşteşugarilor, aceşti păstrători şi continuatori ai valorilor materiale, tezaure vii ale poporului nostru, care duc mai departe măiestria străbunilor şi rafinamentul lor artistic. Nu întâmplător sunt invitaţi în cele trei spaţii de desfăşurare ale festivalului meşteşugari din întreaga ţară în cadrul atelierelor de creaţie destinate tuturor participanţilor care se vor desfasura pe parcursul intregii zile de 23 iunie in Piața Sfatului . Atelierele vor fi ținute de meșteri recunoscuți ca  Antoaneta Nadu cu atelierul de țesut covoare oltenești, Cornel Sculean cu atelier pictură pe sticlă, icoane, Margareta Armanko cu pictura pe lemn, Manuela Ivan cu atelier pictură lemn stil săsesc, Neuvirt Valeria, Neuvirt Ion cu atelier impletitura cu panuse, Sorin Manesa cu demonstrație de sculptură în lemn, Ghita Ion Constantin cu atelier de confecționat brățări din piele, Alexandru Rotar cu atelier de sticlarit Victoria Colta cu atelier brodat cruciuliță, Alexandru Ilinca și Loredana Danciu cu atelier opinci, Gabriela Bularca atelier crosetat brățări cu mărgele de lemn, Ion Mănăilescu atelier ouă încondeiate, Maria Petcu atelier croșetat lasetă.

Meşteşugarii sunt antreprenori, ca formă de activitate, iar prin importanţa muncii lor ei trebuie susţinuţi şi promovaţi, deoarece obiectul lor de activitate nu trebuie să fie înlocuit de falsurile grosolane care au invadat piaţa şi care sunt un atentat la elementele subtile ale fiinţei poporului nostru. Mai mult decât atât, o bună reţea de meşteşugari va aduce o plusvaloare economică în zonă, contribuind la promovarea valorilor precum şi o atracție pentru dezvoltarea turismului.

 

 

 

 

Vor fi prezenți cu standuri, alături de meșterii cu ateliere țesători și confecționeri de opinci, costume populare, păpuși, împletituri, bijuterii de os, jucării, ouă încondeiate, dantelă, sticlă, obiecte din piele, pictori pe sticlă și sculptori în lemn, ceramiști, dogari: Ecaterina Diulescu, Marcela Cosnean, Gheorghe Ciuncanu, Mosoi Cornel, Cristina Niculescu, Andrei Ursu Mocan,  Liliana Soare, Balint Arpad, Mathe Denes, Jorj Dimitriu, Emil Milasan, Rodica Milasan, Dumitru Stan, Asociatia Sf Haralambie, Mihaela Leizeriuc, Lacramioara Mihorean, Maria Zapca, Nicolae Nicolescu, Elena Nencov, Istvan Sipos Gaudi, Ionela Bran, Violeta Karmen Roman, Ileana Hotopilă, Cornelia Bodescu, Marin Predușel, Oana Pârvan, Silvester Ferencz, Maria Teodorescu, Marian Viorel, Iulian Mihalachi, Brancoveanu Peter, Ion Craioveanu, Bedo Zoltan, Maria Nemțu, Dana Stuparu si altii.

 

 

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor, Primăria Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria și Consiliul Local Peştişani, Flori de ie, Patronatul Femeilor din Meșteșugărit.

Partenerii principali sunt Consiliul Județean Gorj, Primaria Municipiului Târgu Jiu, Instituția Prefectului Județului Brașov, Coresi, Colegiul National Economic Andrei Bârseanu.

Sponsori: Exim Bank, Dacia Plant, Sissi,

Patreneri media: Agerpres, TVR, Radio Romania Actualitati, Bursa, Wall-street,Kudika, Femeia, Eva.ro,Garbo, Gorj TV, Tele3, Leaders Reunited, Radio Infinit, Radio Romania Iasi, EtnoTV, cult-ura.ro, ANTREC, Gorjeanul, IGJ.ro, Tarancuta Urbana, 9AM News, CANAL 33, Business Woman,Practic in Bucatarie, Muscel TV, Vacante la Tara.

Surse foto: Antoaneta Nadu, Alexandru Ilinca

Aşadar, Ţărăncuţa Urbană este şi în acest an partener media al festivalului RomanIA Autentică!

 

 

 

 

 

5 thoughts on “RomânIA Autentică reuneşte meșteșugari din Oltenia, Moldova şi Transilvania în cadrul unui eveniment unic în peisajul românesc

Comments are closed.