Sărbătoarea Tuberozelor – Prima sărbătoare dedicată tuberozelor din România Primul sat din România unde se cultivă tuberoze încă din anii ’60 își deschide porțile pentru publicul larg și turiști în cadrul unui eveniment unic intitulat Sărbătoarea Tuberozelor
Sărbătoarea Tuberozelor are loc la Hoghilag (lângă Sighișoara), primul sat din România unde se cultivă tuberoze încă din anii ’60, în zilele de sâmbătă 5 august și duminică 6 august și aduce publicului un tur de vizitare a culturilor de tuberoze ale localnicilor unic în România, ateliere creative de parfumerie, gătit cu flori și de bijuterie florală, precum și proiecții de filme și degustări de mâncare tradițională și bucate gătite cu flori.
Un eveniment de tip concept, Sărbătoarea Tuberozelor, are loc în zilele de sâmbătă 5 august și duminică 6 august la Hoghilag, un sat situat la o distanță de doar 16 kilometri de orașul Sighișoara. Hoghilag este primul loc din România unde se cultivă tuberoze încă din anii ’60. Participarea la evenimentele din cadrul Sărbătorii tuberozelor din Hoghilag este gratuită.
Sărbătoarea Tuberozelor se desfășoară în curtea Bisericii Evanghelice din Hoghilag. Atestată în anul 1446, Biserica Evanghelică a fost închisă după plecarea masivă a sașilor din zonă, și este reintrodusă în circuitul turistic special pentru acest eveniment. Sărbătoarea Tuberozelor dezvăluie turiștilor cele 30 de gospodării în care sătenii cultivă tuberoze doar o dată pe an, în cadrul acestor două zile din luna august.
“Prin organizarea evenimentului Sărbătoarea Tuberozelor contribuim la dezvoltarea unui circuit turistic strategic în România, unul durabil care pune în prim plan tradițiile locului, moștenirea lăsată aici de sași, precum și comunitatea din Hoghilag și din împrejurimi. Ne-am dorit să arătăm publicului ce este unic în Hoghilag. Să reînchegăm și să redăm mândria localnicilor, fiindcă este important să spunem poveștile care ne diferențiază pentru a ne păstra valorile și a le duce mai departe. Următorul pas este să înscriem Hoghilag în cadrul Destinațiilor Europene de Excelență și deja avem un răspuns pozitiv din partea autorităților”, a declarat pentru presă Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.
”Așa cum Franța are lanurile de lavandă, la fel România are câmpurile, grădinile de tuberoze din Hoghilag. Cu o tradiție de peste o sută de ani în cultivarea tuberozelor, Hoghilag se numește astăzi și Tărâmul tuberozelor. Am gândit Sărbătoarea Tuberozelor ca pe un eveniment de tip concept, care să arate atât latura tradițională, cât și latura culturală a ținutului Hoghilag. Astfel, oferim pentru publicul larg o paletă de activități, de la tururile unice în România în grădinile de tuberoze la localnici, la ateliere și workshop-uri creative cu valoare culturală și aducem și câteva experiențe de lux – fiindcă avem inclusiv ateliere de parfumerie și câte o cină cu mâncare tradițională în locuri de-a dreptul paradisiace. Turiștii români, dar și turiștii străini vor putea vizita, de asemenea, cele mai importante obiective istorice și arhitectonice din zonă. Se vor putea întâlni și cu o parte dintre localnici, mulți dintre ei fiind adevărate personaje. Sărbătoarea Tuberozelor este o experiență surprinzătoare, completă și plină de valoare”, a declarat Claudia-Romana Rista, director executiv al evenimentului Sărbătoarea Tuberozelor.
Programul complet al evenimentelor din cadrul Sărbătorii tuberozelor
- Turul culturii de tuberoze are loc sâmbătă, 5 august între orele 15 și 18, precum și începând cu ora 20.30, când se organizează tururi nocturne de vizitare din 30 în 30 de minute. Tururile sunt
ghidate, iar intrarea este liberă și se face pe bază de înscriere la fața locului, în limita locurilor
disponibile într-un tur. - Pe parcursul zilelor de sâmbătă, 5 august și duminică, 6 august în curtea Bisericii Evanghelice din Hoghliag se desfășoară mai multe ateliere vizitabile în timp real: Atelier de gătit cu flori organizat de Fata Care Găteşte Cu Flori; Atelier “Parfumul de vin, de la moft la pasiune” susținut de somelierul Delia Banga de la Crama Noastra, Atelier de bijuterii florale suținut de Ioana Mihai Nechifor, Atelier de creații parfumate cu Iulia-Victoria Neagoe, Atelier cu si despre natura cu Sava Raul; Atelier de împletituri florale pentru copii cu Livia Dumitru; Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere la fața locului, în limita locurilor disponibile într-un atelier.
- Serile sunt dedicate activităților culturale și de divertisment, precum: recital de fluier și poezie susținut de Bogdan Copețchi, din Vaideeni (Oltenia de sub munte), vizitarea unei instalații florale-concept semnată Dhaniel Nora si echipa Purple Flowers, pop-up muzeu de costume populare coordonat de Asociația Culturală Moștenitorii, basm nocturn de nuntă în alb cu Andreea Santeiu și Andra Fişer de la Brotherie, slow food din Hoghilag, Valchid și Prod (mic târg de produse și bunătăți locale), proiecții de film: ‘Rosenemil’ (1993), regia Radu Gabrea şi “Orgile din Transilvania” cu sprijinul Fundației Michael Schmidt, Voie Bună cu Junii Sibiului, FanfaraSăsească din Nependorf, artiştii Luminița Dejan (voce) şi Bogdan Copețchi (la fluier);
- Turiștii se pot înscrie, de asemenea, la turul pe bicicletă al culturilor şi al Bisericilor Evanghelice din Valchid, Prod și Hoghilag şi al Bisericii Armenești din Dumbrăveni, susținut de Colinele Transilvaniei – contra cost;
Cazare și coordonate de transport
- Cazarea se poate face atât în Sighișoara, cât și în Hoghilag, la localnici, în regim de pensiune. Echipa Sărbătoarea Tuberozelor coordonează cazările și poate fi contactată la adresa de email sarbatoareatuberozelor@gmail.com. În plus, evenimentul Sărbătoarea Tuberozelor este listat și
pe Airbnb. - Transportul spre Hoghilag se poate face fie cu trenul (până la Sighișoara, și de acolo cu un taxi până în sat), fie cu mașina personală, fie din Autogara Sighișoara (www.autogari.ro). Hoghilag se află la o distanță de 16 kilometri de Sighișoara, de 24 de kilometri față de Mediaș și de 79 de kilometri față de Sibiu.
tarancutaurbana@gmail.com
สล็อตออนไลน์ เว็บตรง
I think This is absolutely an insightful set up and it really is vitally powerful and educated. Subsequently, I would like to many thanks for that endeavors that you’ve developed in making this information. Each and every of the data is totally properly-investigated. Numerous thanks… สมัครslotpg