Se apropie culesul fructelor! Trucuri privind recoltarea şi procesarea acestora

Toamna este cel mai îmbelşugat anotimp. Toamna se recoltează cele mai savuroase şi gustoase fructe. Concret, acum se finalizează culesul fructelor cu coacere de vară-toamnă, respectiv se continuă recoltarea celor din soiurile cu coacere târzie de piersic, nuc, castan comestibil, alun, unele soiuri de măr şi de păr.

 

Perioada de recoltare a fructelor

 

Fructele nu se recoltează în zilele senine, călduroase, după ploaie sau dimineaţa devreme cu rouă. De asmenea, fructele trebuie depozitate într-o cameră cu temperaturi joase, pentru a le menţine proaspete.

Atenţie! Fructele culese dimineaţa se recomandă să fie depozitate imediat, în timp ce fructele culese după amiază să treacă noaptea peste ele şi să fie mutate în depozite dimineaţa.

Sortarea fructelor se va face prin culegerea pe alese numai a fructelor care arată bine şi sunt sănătoase. Ingrijirea si recoltarea fructelor reprezintă două operaţiuni destul de importante.

Un fruct ajunge la maturitate atunci cnd caracteristicile de gust, culoare, formă au atins nivelul maxim. De exemplu, cireşele şi vişinile se culeg înainte să ajungă la coacere completă, iar prunele dacă sunt culese prea devreme se zbârcesc şi rămân acre. Gutuile se culeg când sunt galbene complet, iar căpşunul se culege atunci când fructele au culoarea roşie. La nuci şi migdalele e mai simplu. Când coaja verde crapă atunci ele cad din pom.

 

 

Aşadar, toamna este anotimpul recoltării celor mai multe fructe din livadă – mere, pere, struguri, prune şi alte fructe din care se face tuica, vin sau chiar suc. Dacă vrei să ţii faci propriul suc în gospodăria ta cel mai indicat este să-şi cumperi o zdrobitoare de fructe

Atenţie! Când îţi cumperi o zdrobitoare de fructe trebuie să ţi cont de următoarele: zdrobitorile manuale îşi fac şi ele treaba, însă durează mult mai mult să zdrobeşti fructele. Alternativa este zdrobitorul de fructe electric.

Indicat este la zdrobitor cuva să fie din inox. Cuţitele de pe rolele de aluminiu realizează pretăierea fructelor cum ar fi: mere, pere înainte ca acestea să fie zdrobite de mişcarea rolelor.

 

Plantarea pomilor fructiferi

 

 

Tot toamna este indicat să plantăm puieţii. Pomii fructiferi plantaţi toamna pornesc primăvara în vegetaţie mai devreme cu 10 zile decât cei plantaţi direct primăvara.

Atentie! Plantaţiile realizate primăvara după perioada optimă pot compromite definitiv pomii fructiferi. Aşadar, ţine cont de următoarele sfaturi:

  • Alege pomi din mai multe specii, care fac fructe în luni diferite.
  • Alege pomii şi în funcţie de clima regiunii în care îi plantezi. Caisul, piersicul, smochinul e pentru sud, pentru deal –  prunul, mărul şi părul.
  • Cumpără pomi fructiferi sănătoşi, altoiţi.
  • Ideal este ca plantarea pomilor fructiferi să se facă toamna târziu: octombrie, noiembrie.
  • De ce toamna? Plantarea pomilor fructiferi trebuie făcută în această perioadă pentru că sunt foarte rezistenţi.

 

Pomii fructiferi se recoltează din pepiniere după intrarea în perioada de repaus vegetativ.

 

 

8 thoughts on “Se apropie culesul fructelor! Trucuri privind recoltarea şi procesarea acestora

  1. When I read an article on this topic, slotsite the first thought was profound and difficult, and I wondered if others could understand.. My site has a discussion board for articles and photos similar to this topic. Could you please visit me when you have time to discuss this topic?

  2. I’ve been searching for hours on this topic and finally found your post. totosite, I have read your post and I am very impressed. We prefer your opinion and will visit this site frequently to refer to your opinion. When would you like to visit my site?

Comments are closed.