Târgul “100 de Tradiții Românești” la Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român va fi plină în acest week end, pentru că este Târgul “100 de Tradiții Românești”.

În perioada 10 – 12 martie 2023 Asociaţia Kogaion 115 vă invită la prima ediție din acest an a Târgului “100 de Tradiții Românești”, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti, Str. Monetăriei, nr. 3. Intrarea este liberă, iar program este de la 10.00 la 18.00.

Meșterii veniți din toate zonele țării vin în curtea muzeului cu obiecte meșteșugite, lucrate sau restaurate cu iscusință peste iarnă: ștergare si straițe din zona Bistriței Năsăudului, ii din Bucovina, Mehedinți sau Breaza, marame, vâlnice, ilice brodate cu fir de mătase, paftale, covoare oltenești, icoane, măști populare, zgărdane, ulcioare și străchini, obiecte din lemn pentru gospodărie, haine și căciuli din blană.

Artizani talentați expun genți și accesorii din piele naturală, decorațiuni din lavandă și din ceramică, bijuterii din argint sau din alamă lucrate manual, jucării din lemn și din pânză, vestimentație din lână croșetată, cosmetice fabricate doar din ingrediente naturale, lumânări organice, ceaiuri și tincturi de leac din Ținutul Apusenilor.

Din gastronomia tradițională se vor putea degusta și târgui pe alese brânzeturi proaspete și maturate din lapte de capră sau de oaie, murături și dulcețuri diverse, ciocolată și prăjituri de casă dupa reţetele bunicelor din Arad și Maramureș, turtă dulce, plăcinte cu fructe şi cu brânză, cataif, miere și polen, sucuri de cătină și de aronia,  țuică şi palincă, kurtos și langoși fierbinți cu smântână din belșug. 

Cei care apreciază obiectele vechi şi cu valoare istorică găsesc la anticarii participanţi la eveniment unelte din lemn, mobilier ţărănesc sau straie populare din diferite zone folclorice.

Ceaunele vor fi puse la foc dis de dimineață pentru preparate delicioase: ciorbă țărănească de pui și sarmale dar și ardei umpluți sau ghiveci de legume pentru cei care țin post. 

7.407 thoughts on “Târgul “100 de Tradiții Românești” la Muzeului Naţional al Ţăranului Român