Un sport tradiţional românesc, atestat documentar pentru prima dată în 1364, a fost dat uitării

Oina a fost atestata documentar pentru prima oara in anul 1364, in timpul domniei lui Vlaicu Voda.

cropped-Voivodeni-oina-2-as-Smart-Object-1

Primul meci oficial de oină s-a desfăşurat la 10 mai 1898, în grădina Cişmigiu, echipele fiind formate din liceeni din Capitală. Desigur, ziua nu fusese aleasă întâmplător, „competiţiunea cetelor de oină“ desfăşurându-se în cadrul serbărilor independenţei şi a zilei naţionale. Gimnaziul Gheorghe Şincai s-a impus în faţa liceelor Matei Basarab, Sf. Sava, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, gimnaziului Dimitrie Cantemir şi a Şcolii Normale de Institutori. Întrecerile de la 10 mai 1898 au adus un nou sport.

7_2

Jurnalista Alexandra Mihale a dorit ca jocul nostru national, oina, sa devina cunoscut publicului larg. Astfel, dupa mai multe luni de documentare si filmari, Alexandra a facut public proiectul sau multimedia. Proiectul cuprinde 11 episoade despre sportul nostru traditional si putem spune ca are chiar o valoare antropologica.

Cele 11 episoade se pot viziona aici! Din cele 11 episoade învăţati regulile de joc şi aflaţi poveştile oamenilor care duc tradiţia jocului mai departe şi păstrează oina pe teren, nu exponată de muzeu. Documentarul include o versiune pentru smartphone-uri, care poate fi urmărită oriunde aţi fi de Ziua Naţională.

27_oina
sursa: http://oina.hotnews.ro/index.html

Alexandra Mihale: „Cred că jocul nostru naţional trebuie întreţinut, chiar dacă nu ai un câştig material, ai unul spiritual. Ca români trebuie să cunoaştem sportul nostru tradiţional şi să mergem măcar o dată să vedem cum se joacă un meci de oină”.

oina-cta
„Sperăm şi dorim ca oina să devină sportul nostru naţional“. Cuvintele îi aparţin lui Spiru Haret (1851-1912), de numele căruia se leagă multe dintre proiectele coerente de reformă a învăţământului românesc. La sfârşitul secolului al XIX-lea, educaţia fizică primită de şcolarii români se rezuma la exerciţiile gimnastice, uneori greoaie, efectuate în condiţii improprii. Jocurile lipseau, spre deosebire de şcolile din Anglia, Franţa sau Statele Unite.

Singurul meşter curelar care mai fabrică mingii de oină este Victor Ion din Sighişoara.

 

Captură2
sursa: http://oina.hotnews.ro/index.html
Captură
sursa: http://oina.hotnews.ro/index.html

Puteţi citi povestea acestui sport si pe Historia.ro

3 thoughts on “Un sport tradiţional românesc, atestat documentar pentru prima dată în 1364, a fost dat uitării

Comments are closed.