Menu

Verighetele, simboluri şi tradiţii | Simbolul căsătoriei, iubirii și al încrederii

Povestea verighetelor este una extrem de interesantă. Cele mai vechi dovezi descoperite până acum provin din Egiptul antic, cu aproximativ 4800 de ani în urmă. Se spune că cercul era simbolul eternității, fără început sau sfârșit, nu numai pentru egipteni, ci pentru multe alte culturi antice.

Astăzi verighetele sunt unele dintre cele mai importante obiecte în cadrul unei nunți. Sunt atât de prețioase încât viitorii miri petrec ore în șir vizitând magazinele de profil și vizionând multe site-uri e profil. Verighetele, acele inele din platină, aur sau argint, simbol al legăturii și unirii, prin căsătorie, a unui bărbat cu o femeie sunt practic, după rochia miresei, cele mai de preţ obiecte.

Revenind la prima apariţie a verighetelor, nimeni nu poate spune cu exactitate momentul în care această tradiție a început de fapt.

  • Gaura din centrul inelului avea, de asemenea, o semnificație aparte. Aceasta nu era considerată doar un spațiu, ci mai degrabă o poartă sau o ușă, care îl purta pe posesorul inelului prin viață. Cercul reprezintă perfecţiunea şi eternitatea.
  • Verighetele au fost purtate de-a lungul istoriei pe diferite degete, inclusiv pe degetul mare sau pe mâna dreaptă.
  • Conform unei tradiții despre care se crede că a venit de la romani, verigheta este purtată pe degetul inelar stâng, deoarece se credea că prin acest deget trece o venă numită “Vena Amoris” sau “Vein of Love”, care ar fi direct conectată cu inima, dar evident oamenii de știință au demonstrat că acest lucru este de fapt doar un mit.

 

 

Verighetele se pun de către preot, împreună cu naşii, pe mâna dreaptă a mirilor, la slujba de logodnă, când preotul sfinteşte verighetele. După aceea, verighetele mirilor sunt mutate pe mână stângă.

Potrivit tradiției, după ce verigheta a fost sfințită și ți-a fost pusă pe deget, nu trebuie să o mai dai jos niciodată. Aşa că unde există tradiţie există şi superstiţii. Se spune că dacă verigheta este prea strânsă, atunci înseamnă că relaţia sau căsătoria în sine întâmpină probleme. De cealaltă parte, nu este bine nici să fie prea largă pentru că asta indică infidelitate şi spirit liber; o relaţie în care nu există înţelegere, iar cei doi parteneri nu se mai înţeleg şi nu se mai sprijină unul pentru altul.

Se mai spune că nu trebuie să îţi scoţi niciodată verigheta de pe deget. Pierderea sau stricarea ei este semn rău şi înseamnă că mariajul nu va rezista sau cel puţin nu va fi unul de succes.

Pentru că inelul de casatorie reprezintă simbolul suprem al legăturii dintre doi oameni, atunci ea trebuie sa fie tratata cu respect şi potrivit legilor morale. Verigheta se dă jos doar în momentul în care divorţezi, iar în cazul în care partenerul moare, verigheta se poarta în continuare, însă pe mâna dreaptă, pentru a arăta faptul că cealaltă jumătate nu mai este printre noi.

 

 

Verigheta nu este doar simbolul căsătoriei, ea trebuie să fie simbolul iubirii și al încrederii, al fidelității și al protecției pe care ți-o oferă dragostea soțului.

 

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram