Veronica Soare: îmi amintesc cel mai bine e coroniţa de Sânziene, pe care o împleteam împreună cu bunica şi pe care o aruncam pe acoperişul casei

Veronica Soare, blogger:

„… coroniţa de Sânziene, pe care o împleteam împreună cu bunica şi pe care o aruncam pe acoperişul casei. Era important să arunc bine, să rămână acolo, era semn de noroc. Nu-mi amintesc să fi căzut vreodată de pe acoperiş… „

Luna aceasta v-o prezint pe Veronica. Da, ştiu că toată lumea o cunoaşte pe Veronica, dar mă simt obligată să vă mai spun şi eu câte ceva despre fata care face minuni, dar şi cele mai frumoase caleidoscoape. Veronica Soare s-a născut și a copilărit în Satu Mare. Fata cu zâmbet de Soare este autoarea minuni.ro, fundraiser și realizator de emisiuni la Smart FM.

N-am văzut până la ea, o fată mai pasionată să transforme în poveste orice întâmplare care poate stârni emoție și dornică să răspândească trăirile ei.

Una dintre recentele ei postări suna cam aşa:

În tren, ascult muzică. Alături se așează două fete, înțeleg repede că sunt surori. Una dintre ele nu are mai mult de doisprezece ani, unsprezece după cum aveam să aflu curând, cealaltă e ceva mai mare. Cea mică mă tot privește. Mă gândesc să îi dau un baton de ciocolată. Opresc muzica. Îi dau. Apoi îmi cere apă. Îi dau. Mă întreabă dacă am niște pâine și dacă la București îi dau cinci lei să își cumpere o pâine. Apoi vorbim de școală și note și vacanță. La un moment dat, zâmbind, după o tăcere, îmi zice: Auziți, v-a spus cineva astăzi că sunteți frumoasă?

Are emoţie? Are!

În această lună, ea ne povesteşte despre copilărie, bunici, părinţi, prieteni într-un cuvânt: amintiri. Proiectul meu este susţinut de Art&Craft Romania.

Ai copilărit la țară, la bunici?

Din fericire, da, am copilărit la ţară, la bunici. Din nefericire, bunicul s-a mutat repede pe o stea, amintirile cu el sunt puţine. Deşi mi-am petrecut acolo doar vacanţele, simt că de fapt acolo am crescut, că acolo, pe uliţă, am învăţat să visez şi să-mi fac iluzii. Era cunoscut la noi ca în ziua în care vine vacanţa tata trebuie să mă ducă la buni şi să mă ia doar în ziua dinainte să înceapă şcoala.
Multe din amintirile de-atunci s-au pipernicit, dar atâtea au mai rămas încă în memorie! Curtea bunicii, în care creştea nestingherit muşeţelul, sfoara de rufe pe care se odihneau în unele dimineţi pernele, sunetul găleţii cu care buni scotea apa din fântână, munca în ograda, podeţul din faţa casei, pe care eu şi prietenele mele ne credeam Nadia Comăneci. Am rămas acolo, cu toate, chiar dacă am plecat şi chiar dacă, recent, a plecat şi bunica.

 

 

Ce îți amintești despre satul copilăriei?

Linistea zilelor de vară, cadenţa trecerii timpului, spartă doar de un strigăt venit din câte-o altă curte sau de zgomotul vreunei maşini gonind şi ridicând praful. Gălăgia dinspre lăsatul serii, când în toate gospodăriile începea forfota, venirea vacilor de pe câmp, uluirea mea că fiecare ştie exact curtea în care trebuie să intre…

Şi-apoi iernile… Iernile sunt despre ziua de Crăciun, în care pe toate uliţele se plimbau copii cu traista cusută de bunici, ne intersectam şi număram fiecare câte mere, câte nuci, câţi bănuţi am adunat. Peste unele amintiri nu se aşterne niciodată uitarea.

Cum vezi satul românesc actual? 

Pentru mine, lucrurile sunt neschimbate. Chiar recent am avut o imagine frumoasă a lui, eram pe drum spre Sătmarul meu şi, undeva într-un sat din judeţul Sălaj am zărit o fetiţă de maxim zece ani care semăna cu mine, purtând o sacoşă din aceea veche, probabil venea de la magazinul sătesc. Pentru o secundă, m-am văzut pe mine venind din sat, unde mă trimisese bunica sa iau una-alta, tot momentul a trecut foarte repede, însă am rămas cu sentimentul că de fapt satul românesc nu s-a schimbat, că locuitorii lui sunt aşa cum îi ştim dintotdeauna, că doar noi ne-am schimbat. Că şi copiii de azi se joacă în ogradă sau pe uliţă, doar că în loc să intre în casa la şapte, să se uite la Sandy Bell, intră din când în când pe tabletă. ?

 

Ce lecţii de viaţă ți-a oferit copilăria trăită la sat?

Cred ca principala lecţie e legată de efortul susţinut care duce la succes, la recoltă. O vedeam pe bunica sau pe toţi ceilalţi din jur muncind în fiecare zi în grădină sau pe camp, puneau cărămidă cu cărămidă în fiecare zi pentru ca, la un moment dat, să culeagă roadele.

Crezi că meștesugurile și valorile tradiţionale trebuie promovate?

Sigur ca da, ar fi păcat să se piardă. Mă gândesc la bunica şi la războiul ei, care în unele ierni ocupa toată tinda în care locuia. Ţesea ştergare şi traiste. Oare se mai ocupă cineva de asta? Sau omul modern făureşte acelaşi lucru prin metode mai simple?

Un popor se pierde dacă nu își cunoaște trecutul, tradiția și istoria populară. Ce trebuie să facem pentru asta?

Nu ştiu dacă fiecare dintre noi poate face concret ceva, dar ştiu că putem să-i susţinem pe cei care se implică şi vor să le păstreze. Chiar în ultima mea emisiune la radio am vorbit despre Muzeul Viu de la Tecşesti, judeţul Alba, un loc în care vizitatorii vor putea experimenta cum au trăit şi cum se gospodăreau moşii şi strămoşii noştri. La Origini e un proiect dedicat cercetării, păstrării şi promovării tradiţiilor româneşti prin construirea şi dezvoltarea acestui muzeu viu în Munţii Apuseni, unde peste câţiva ani vizitatorii vor putea locui chiar în gospodăriile construite, având acces la o istorie aplicata prin care vor putea învăţa obiceiurile din cultura tradiţională românească. Eu vreau sa fiu voluntar acolo vara asta, să ajut la construirea caselor, să dau povestea mai departe, să-i îndemn pe oameni să doneze pentru un astfel de proiect. Mi se pare incredibil că există oameni care se dedică întru totul păstrării satului românesc şi tradiţiilor lui.

 

 

Descrie-mi Paștele și Crăciunul culinar așa cum erau ele în copilărie și ce anume ai păstrat din obiceiurile familiei.

Ca în toate casele româneşti, şi în a mea se gătea şi se găteşte cu patos de sărbători, însă cum eu nu sunt o gurmandă cu profil sărbătoresc aleg să nu îţi răspund la întrebare. Am văzut sacrificarea unui miel în copilărie, e o imagine pe care toată viaţa am încercat să o acopăr cu ceva şi, dincolo de orice tradiţii, cred că facem o risipă imensă de sărbători, mai ales.

Dacă ar trebui să alegi o zicătoare românească preferată, care ar fi aceasta?

Negreşit… bine faci, bine găseşti. Simplu şi cuprinzător şi … adevărat. ?

Ce rol au tradiţiile în viaţa ta?

Ca sa fiu foarte onesta, o să îţi mărturisesc faptul că eu respect orice tradiţie şi înţeleg nevoia fiecăruia de a-şi duce tradiţiile mai departe, însă în general nu cred că sunt cel mai bun exemplu când vine vorba de a le respecta. Uite, de exemplu, furatul miresei la nuntă, o tradiţie pe care n-am înţeles-o niciodată şi care nu se va împlini la nunta mea. De ce aş lipsi la propria mea nuntă, m-am întrebat întotdeauna. Pe toate le respect şi cred că merită sa fie perpetuate, însă forma mea de a le păstra e aceea de a-i sprijini pe cei care fac lucruri concrete şi cu impact în direcţia asta, cum am povestit mai sus despre muzeul viu.

Spune-mi un obicei care îți vine imediat în minte!

Cred ca preferata mea dintre toate şi cea de care îmi amintesc cel mai bine e coroniţa de Sânziene, pe care o împleteam împreună cu bunica şi pe care o aruncam pe acoperişul casei. Era important să arunc bine, să rămână acolo, era semn de noroc. Nu-mi amintesc să fi căzut vreodată de pe acoperiş, o urmăream apoi toată vacanţa de vară cum îşi schimbă culoarea frumoasa, eram mereu mândră de coroniţa mea şi de cum am aruncat-o.

Acum, pe 24 iunie port cu bucurie ia romanească şi mă gândesc la coroniţele mele de Sânziene.

Ce suveniruri îți cumperi din locurile prin care călătorești?

De toate, orice îmi face cu ochiul, de la obiecte tradiţionale la prăjituri “de-ale casei”. Nu sunt colecţionară nici de magneţi, nici de globuri, nici de vederi, sunt un colecţionar ratat de orice în afara de amintiri, însă îmi plac obiectele care vorbesc despre cultura locului respectiv.

Te vezi… cândva… trăind la țară?

Absolut. Ba chiar îmi doresc şi visez asta. Îmi place viaţa agitată, însă la fel de mult mi-ar plăcea şi liniştea unei curţi în care creşte nestingherit muşeţelul. În divine timing, cum îmi place mie să spun.

Fotografii: Eda Mologani

Proiect susţinut de Art&Craft Romania.

Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri românești din 2003, adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.  Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.

Partener al proiectului: Meron Cafe, cafeneaua ce leagă Cluj-Napoca de București

Țărăncuța Urbană

tarancutaurbana@gmail.com