Sărbătoarea Crăciunului se aproprie, ocazie cu care fiecare dintre noi își aduce aminte de rude și prieteni. Dar în același timp și de vacanțele copilăriei noastre. Și, orice vacanță de iarnă evident era însoțită și de felicitările de Crăciun. Era un obicei de la care nu renunțam în niciun an. Doar la poștă găseam felicitări. Țin minte că bunica mea le păstra cu drag pe toate. Am ținut la obiceiul felicitărilor și vederilor până pe la terminarea liceului. Însă cum în general adolescența este perioada renunțării la obiceiurile bune, am renunțat în timp. Este drept că și tehnica comunicațiilor ne-a invadat în timp. Locul a fost luat repede de email, iar apoi de sms.
Nu știu cine mai scrie felicitări de Crăciun în zilele noastre.
Nu uitați în caz că vă trece prin cap să reveniți la obiceiurile vechi: Felicitările se scriu pe diagonală și niciodată cu creionul.
Când vine vorba despre felicitări de Crăciun istoria acestora începe în urmă cu 170 de ani. În 1843, pictorul şi academicianul britanic John Callcott Horsley a avut ideea ilustrării unei felicitări de Crăciun, la cererea lui Sir Henry Cole, unul dintre prietenii lui şi primul director al „Victoria and Albert Museum”. Acesta din urmă a sugerat realizarea unei felicitări pe care să o poată trimită celor dragi.
Totuşi, în anul următor au apărut şi alţi artişti care au realizat felicitări, apoi producţia de masă de a luat amploare însă la jumătatea anilor 1860, iar un deceniu mai târziu „fenomenul” era deja popular în Marea Britanie. În 1870, costul unei felicitări de Crăciun şi tariful trimiterii acesteia era de aproape jumătate de penny, astfel că tot mai mulţi oameni îşi permiteau să facă un astfel de gest de Sărbători.
Felicitări de Crăciun au apărut și în SUA la sfârşitul anilor 1840, însă pentru că aveau un preţ foarte ridicat doar puţini îşi permiteau să le cumpere. În perioada anilor 1910-1920, oamenii au început să îşi lucreze acasă propriile felicitări. Totuşi, pentru că acestea erau extrem de delicate şi împodobite cu funde, erau înmânate personal şi nu trimise prin poştă pentru a le fi stricat aspectul.
În România, cele mai multe felicitări au fost expediate în perioada interbelică şi în comunism. După 1945 urarea „Crăciun fericit” a fost înlocuită cu „La mulţi ani”, iar Moş Crăciun devenise Moş Gerilă.
Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra. Până în 1900, compania lui Smith a vândut peste 13 milioane de pocnitori.
tarancutaurbana@gmail.com
ทางเข้าสล็อต พีจีสล็อต
These days, I used to be just searching along with and arrived on your weblog. Just wished-for to state superb Internet site and this post aided me quite a bit, resulting from which I have discovered precisely I were on the lookout. สมัครslotpg
It is a very good thing, wish seeing it again.
It is a very great thing, hope seeing it again.
Very good!
BETFLIKROYAL has been praised by customers as It is a website that has the best promotions and the most in the country, worth the investment. Our website betflix offers a wide variety of games. There are more than 1668 games to choose from directly from more than 30 leading game manufacturers around the world. Can play via BETFLIKROYAL website, no need to download with your computer and mobile phone, both iOS and Android systems. Register with us
I love make money betflix it helps to have a consistent connection.