Menu

Vrei să ne vedem? Hai în vizită la magazinul Art&Craft din Băneasa Shopping City

Pe 24 iunie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Din in sau borangic, ia românească a cucerit lumea de-a lungul anilor. IA a fost făcută celebră în lume de personaje de mare influență, precum Regina Maria a României sau Maria Tănase. Regina Maria, o englezoaică de o frumusețe clasică, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, adora costumul popular românesc pe care nu ezita să-l îmbrace și în care s-a lăsat fotografiată de nenumărate ori, apoi pictori celebri au surprins-o în operele lor, iar designeri de renume au inclus-o în colecţii pe care le poartă vedetele de la Hollywood.

 

Firul era vopsit chiar în gospodăriile din zonele rurale, după reţete străvechi, pe care fiica le primea de la mamă şi le transmitea fetelor ei, mai departe. Culorile erau de origine vegetală, preparate cu grijă şi răbdare din plante, buruieni, arbori fructiferi sau sălbatici. Aşa cum v-am mai spus şi cu alte ocazii, cele mai vechi ii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu fir de mătase.

 

Am purtat ie de la ArtandCraft în preajma sărbătorilor pascale

 

Pe vremuri, se spunea că ia cu broderii de culoare albastră era purtată de nevestele care au fost binecuvântate cu copii, mai exact, de femeile care erau însărcinate, în timp ce femeile singure, în căutarea unui soț, optau mai mult pentru iile cu broderii roșii. Din punct de vedere al culorilor, cele mai obişnuite sunt roşu, violet, galben ca lămâia, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun.

 

IA românească – 7 modele tradiţională

IA cu altiţă este cel mai răspândit model, întâlnit în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Branului şi a Covasnei. Aceasta se caracterizează prin existenţa unor câmpuri ornamentale: guler – piept şi mânecă cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.

 

Virginia Săhlean, comuna Bucşoaia, judeţul Suceava

 

IA cu tăblie se întâneşte în zona Hunedoarei şi în împrejurimile Aradului şi aduce eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii.

IA cu lăncez este întâlnită în sudul şi estul Transilvaniei, în Valea Bistriţei, partea nordică a zonei Neamţ şi în Bucovina şi se caracterizează prin apariţia sub gulerul iei a unei fâşii ornamentale, ca un galon, denumit fodore, a cărui încreţitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.

IA cu platcă se întâlneşte în Maramureş şi Bihor şi prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Există cămaşa de Oaş, la care predomină culoarea galbenă, şi cămaşa de Maramureş, la care predomină culoarea verde, ambele având ornamentul de pe umăr din crăţele, un fel de fagure.

IA cu umăr este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului şi Făgăraşului şi aduce, în locul altiţei, o fâşie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraş sau umăr dar şi o fâşie similară în dreptul cotului. De asemenea, gulerul iei, denumit obzincă, este cusut cu multă fineţe, iar pe mânecă, există breţara.

Ia cu ciocănele sau ia de Sălişte, este o degenerare ornamentală şi stilistică a iei cu umăr, broderia fiind înlocuită cu panglici negre cusute cu maşina, pe mânecă şi piept, iar ornamentaţia policromă de pe guler, umăr, fâşia de „pisti cot” şi breţara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roşu, galben, albastru sau fir de aur.

IA cu chiept sau ciupag prezintă pe întreaga zonă a încreţiturii pieptului o bogată şi masivă ornamentaţie geometrică — broderie pe muchie, iar IA încărcată are pieptul şi umerii acoperiţi în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

 

 

 

Prietenii mei de la ArtandCraft ştiu foarte bine câtă muncă se depune pe tot parcursul creării unei ii. „Am început cu zona Bucovinei, unde am fost fascinaţi să descoperim cum se ţese o ie, manual sau la războiul de ţesut. Ştim câtă muncă şi câtă răbdare se ascunde în spatele muncii lor, cât talent, câtă iscusinţă şi cât timp investit. Ştim că realizarea broderiei unei ii poate dura chiar şi o lună de zile şi ca procesul de încondeiere a ouălor este extrem de solicitant şi de migălos”, mi-a mărturisit Alexandra Ungureanu, manager de comunicare şi PR „ArtandCraft Design”.

 

 

.

 

Aşadar, dacă vrei să vezi o parte din aceste ii, te invit sâmbătă, 22 iunie între orele 14.00 – 19.00 la Magazinul ArtandCraft de la Băneasa Shopping City. Te invit  să sărbătorim IA, să facem coroniţe de sânzâiene, şi să degustăm dulciuri tradiţionale.

Dacă nu eşti din Bucureşti şi vrei să-ţi comanzi o ie tradiţională o poţi face aici, găseşti ie atât de damă, cât şi bărbătească sau pentru copii.

Iar, dacă cumva nu poţi ajunge, te asigur că vei primi informaţii în timp real despre eveniment pe pagina de facebook.

 

Aşadar, dacă vrei să te vezi cu mine te aştept sâmbătă la Magazinul ArtandCraft

 

Astfel, sâmbătă, 22 iunie 2019, în intervalul orar 14.00 – 18.00 mă vei găsi în magazinul Art&Craft din Băneasa Shopping City, etaj 1, lângă food court. Aşa vom avea ocazia să stăm de vorbă despre tradiţii, flori și despre colecțiile de produse ArtandCraft. Fără lipsă de modestie pot să spun că am testat, degustat şi recomandat foarte multe produse, lucru pe care vreau să-l fac şi sâmbătă, 22 iunie.

Despre ArtandCraft nu cred că mai aveţi nevoie de amănunte. Sunt sigură că ştiţi toate informaţiile de aici, de la mine, aşa cum ştiţi că din primăvara acestui an au deschis şi primul magazin în Băneasa Shopping City din București, unde găsiţi colecțiile lor de produse în exclusivitate. Până acum produsele şi colecţiile Art&Craft au fost prezente pe piața din România în magazinele şi brand corner-urile din aeroporturi din țară, precum și în magazinul online.

 

 

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram