Ce zici de un Revelion în Malta, la 20 de grade Celsius?
13 octombrie 2016
Toamna se numără motivele de fericire
25 octombrie 2016

Anca Daniela Raiciu, Director Marketing, Comercial, Logistică & Distribuție din cadrul companiei Hofigal, este cunoscută pentru activitatea sa de promovare a produselor obținute în cadrul unității. Vorbim despre produse 100% românești care sunt făcute din ingrediente naturale, ca rezultat al unui proces de cercetare și testare îndelungat. O mare parte din ingredientele folosite în produsele naturiste sunt cultivate în cadrul companiei, tocmai pentru a oferi consumatorilor că, ceea ce scrie pe etichetă se regăsește cu adevărat și în produs.

Într-un interviu acordat revistei Agrointeligența  Anca Daniela Raiciu spune că activitatea Directorului Marketing, Comercial, Logistica & Distributie nu se oprește doar în companie.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

Cât de importantă este pentru dumneavoastră activitatea Comisiei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în care activați? Sunteți mulțumită de activitatea acestei Comisii?

Faptul că fac parte din acest Comitet Tehnic de la nivelul MADR (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – n.r.) din partea Patronatului Planta Romanica reprezintă un lucru extrem de important în dezvoltarea domeniului plantelor medicinale și aromatice. Problema apare în momentul când se discută listele de plante medicinale și aromatice deoarece la nivelul MADR nu există specialiști în domeniu. Timp de 4 ani s-a muncit mult la realizarea unei liste de plante permise pentru schimbarea Ordinului 244/2005. După finalizarea acesteia în anul 2015 din varii motive s-a rătăcit și regăsit, nesemnată de Ministerul Sănătății. E o poveste lungă a intereselor celor de la IBA (Institutul de Bioresurse Alimentare – n.r.), MS (Ministerul Sănătății – n.r.) și MADR.

Personal sunt mulțumită de activitatea mea dar nu sunt mulțumită de cum decurg lucrurile în acest Comitet.

Cum apreciați dezvoltarea agriculturii ecologice în România? Ce ar mai trebui făcut?

Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe obţinerea produselor de origine vegetală şi animală prin metodele agriculturii ecologice şi încurajează pe cei care practică o astfel de agricultură. ”Agricultură ecologică”este un termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură. Este similară cu termenii ”organică” sau ”biologică” utilizaţi în alte state membre. Acest sistem de agricultură este un procedeu natural de a cultiva plante, de a îngrăşa animale şi de a produce alimente.

Procesul şi procedurile de obţinere a produselor ecologice sunt reglementate de reguli şi principii de producţie stricte care pleacă de la calitatea pe care trebuie să o aibă pământul şi până la obţinerea produsului ecologic.

Rolul acestui sistem de agricultură este acela de a produce hrană potrivită organismului uman, luând în considerare echilibrele locale, regionale şi încurajând folosirea resurselor existente; de a asigura bazele unei dezvoltări durabile a producţiei ecologice, asigură funcţionarea eficientă a pieţei interne, garantează concurenţa loială, asigură încrederea consumatorilor şi protejează interesele acestora; de a crea mai multe locuri de muncă, de a aduce bunăstarea economiilor rurale şi a contribui la menţinerea şi îmbunătăţirea peisajelor rurale.

La noi în țară agricultura ecologică ar trebui mai bine promovată și susținută de către specialiști și forurile de conducere de la nivelul MADR.

Credeți ca publicul este suficient informat și pregătit pentru a alege în cunoștință de cauză produse ecologice și naturale? Cum le poate deosebi de cele de slabă calitate?

Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Astfel, înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ”produs ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.

Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică.

Sigla naţională ”ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică.

Românii au obiceiuri tot mai sănătoase şi consumul de produse ecologice creşte de la an la an cu 20%-30%, ele însă nu reprezintă nici 1% din vânzările din piața de profil din România.

Suprafaţa cultivată organic în România creşte de la an la an, dar potrivit MADR marchează volume foarte mici comparativ cu ale unor pieţe ca Ungaria sau Polonia, de exemplu. Germania cultivă organic aproape un milion de hectare anual, de trei ori mai mult decât noi.

Din punct de vedere legislativ, ce ar mai trebui făcut pentru agricultură în general și pentru sectorul ecologic de plante medicinale în particular?

musetel

 

La acest moment legislația din domeniu este veche, neadaptată și confuză. În domeniul plantelor medicinale și aromatice activează producători cu capital 100% românesc care nu au suficienți bani pentru ca patronatele din care fac parte să se impună ca cele din industria cărnii sau a laptelui. Nu există forță necesară ca să fie implicate în procesele legislative lungi și obositoare.

Ce ar avea de câștigat partidul pe care îl reprezentați (PSD) dacă ați fi în Parlament și ați contribui la un cadru legislativ mai bun în domeniile menționate?

Nu știu dacă partidul ar avea de câștigat dar semenii mei da, deoarece vreau să demonstrez că sănătatea noastră depinde și de utilizarea plantelor medicinale și aromatice în diferite tipuri de afecțiuni. Voi susține cât voi trăi că a folosi ce natura ne oferă în mod științific este calea corectă.

Cum vedeți dezvoltarea agriculturii românești în următorii ani?

Dacă în perioada interbelică se spunea despre România ca era din punct de vedere al producției agricole, grânarul Europei, poziție confirmată mai târziu în Epoca de Aur, ar trebui ca în prezent să vedem eforturi reale de relansare a agriculturii românești și ale ramurilor și sub-ramurilor industriei prelucrătoare de produse agricole și animaliere.

România are un potențial remarcabil dar și dreptul de a se afirma în contextul actual. Pentru asta este însă nevoie ca specialiștii să se implice și la nivel politic pentru ca aici sunt acele pârghii necesare.

 

hofigal-raiciu

Despre Hofigal

Compania Hofigal (hofigalonline.ro) a fost înființată în anul 1990 și s-a impus pe piața românească drept unul din principalii furnizori de produse naturale din România. Aflat permanent în proces de îmbunătățire, Hofigal produce și comercializează o gamă largă de produse din plante medicinale și aromatice, medicamente, suplimente alimentare, cosmetice și substanțe farmaceutice active.remarcabil dar și dreptul de a se afirma în contextul actual. Pentru asta este însă nevoie ca specialiștii să se implice și la nivel politic pentru ca aici sunt acele pârghii necesare.

sursa interviului: Agrointel.ro

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma. Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei - lăsată moștenire, satul și viața la țară. Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte. Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu. Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu! Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele! Cu drag, Țărancuța Urbană tarancutaurbana@gmail.com

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Va rugam asteptati...

Inscrie-te la newsletter!

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană!
%d blogeri au apreciat:
Visit Us On FacebookVisit Us On Google PlusVisit Us On Pinterest