Andreea Ţopan: „Trebuie să te împaci cu idea că bunicii tăi nu vor trăi o veșnicie, dar amintirea lor, da”

Andreea Ţopan, jurnalist:

„Trebuie să te împaci cu ideea că bunicii tăi nu vor trăi o veșnicie, dar amintirea lor, da”

Copilăria la țară mi-o amintesc azi cu drag. Încerc să-mi amintesc zâmbetul meu de copil fericit, ars de soare și vânt. Cum am învățat să salut politicos pe toată lumea, să fiu harnică și săritoare, cum îndrăgeam animalele, cum așteptam cu nerăbdare să mă prindă ploaia pe câmp. Pe scurt: iubesc natura! Întotdeauna am fost fascinată de verdele câmpului, de albastrul cerului, de stelele nopții, de tot ce e natural și firesc. Și asta pentru că mi-am petrecut vacanțele la bunici, la țară.

Tocmai de aceea, anul acesta mi-am propus să stau de vorbă cu oameni frumoşi, tineri, care au copilărit la bunici, iar viaţa de la ţară şi-a pus amprenta asupra lor. În fiecare lună, la data de 15 ne vom întâlni cu un om frumos care ne va vorbi despre copilărie, bunici, părinţi, prieteni într-un cuvânt: amintiri. Proiectul meu este susţinut de Art&Craft Romania.

Am început seria de interviuri cu prietena mea, Andreea Ţopan, jurnalist, Antena 1 – Observator.

Ai copilărit la țară, la bunici? Ce îți amintești despre satul copilăriei?

Oh, da! Şi doar când pomenești de satul copilăriei deja mi se face dor de mirosul fânului, de senzaţia pe care o ai alergând desculţ prin iarbă, de cireşele grase cum numai la bunici găseam. Eu sunt printre norocoșii care au avut două sate ale copilăriei, fiecare cu obiceiurile și oamenii lui. Ţin minte că la începutul vacanţelor de vară aşteptam împreună cu verişorii mei şi cu toţi prietenii care ne strângeam la bunici, din toate colţurile ţării, să mergem în sat, la „Împănatul boului”, un obicei din Ardeal care încet-încet începe să dispară.

Cum vezi satul românesc actual?

Transformându-se. Dispar încet tradiţiile, obiceiurile, porturile populare, meşterii populari, animalele din bătătură sunt din ce în ce mai puţine. Satul tradiţional se restrânge, din păcate. Este, oarecum, și un proces normal, nu, în era globalizării. E o realitate similară cu momentul în care trebuie să te împaci cu ideea că bunicii tăi nu vor trăi o veșnicie, dar amintirea lor, da. Diferența dintre cele două momente este că viața satului actual depinde de noi. Pe de-o parte, sunt satele depopulate, cu oameni prea bătrâni și prea bolnavi ca să se mai gândească la valori și tradiții care ar merita să fie ținute în viață. Și de cealaltă parte, sunt satele privilegiate, le spun eu, cu nepoți care se întorc și investesc în copilăria lor, în amintirile lor sau, pur și simplu, oameni de afaceri care au înțeles că turismul secolului XXI este despre a simți, despre experiențe și comunități altfel.

 

 

Ce lecţii de viaţă ți-a oferit copilăria trăită la sat?

Niște lecții simple, dar importante. Prima care îmi vine în minte este regula pe care o întâlnești în orice sat din Ardeal. De îndată ce ai ieșit pe poartă, până la capătul drumului sau uliței, trebuie să dai binețe fiecărui trecător. Că așa e rânduiala. Această regulă de bun simț, care din fericire, se mai păstrează în multe zone rurale ale Transilvaniei, apropie, de fapt, oamenii, sudează comunitatea, crește respectul reciproc. O altă lecție pe care am învățat-o este că nu te costă nimic să faci un bine, să dai o mână de ajutor, am învățat să prețuiesc munca și să respect bătrânii.

Crezi că meșteşugurile și valorile tradiţionale trebuie promovate?

Ele sunt parte din identitatea noastră. Sunt promovate, dar consider că nu îndeajuns de mult și de bine pe cât merită. Cât îmi stă în putință, încerc să pun și eu umărul la salvarea și promovarea meșteșugurilor. La Observator avem un proiect prin care facem apel la aprobarea Legii meșteșugarilor (și sper să și fim ascultați), cadrul de care ei au nevoie pentru a supraviețui cel puțin decent din meșteșugul pe care îl practică. #Romândria promovează tocmai valorile și autenticitatea noastră, a tuturor. Și da, #Romândria mi-a dovedit că tradiția, într-adevăr, ne unește, ne facem mai buni, mai calzi. Un popor se pierde dacă nu își cunoaște trecutul, tradiția și istoria populară. Ce trebuie să facem pentru asta? În primul rând, cred că ar trebui să conștientizăm că suntem una dintre țările din Uniunea Europeană cu o tradiție încă vie, cu resurse tradiționale fantastice, cu meșteri populari care fac zeci de mii de euro peste oceane, iar în țara lor, aici, acasă, nu sunt căutați, întrebați, ascultați. Dacă am începe cu această privire atentă spre noi înșine, cred că am începe tot mai mulți să vedem că țara asta merită mai mult respect pentru moștenirea pe care o are. Putem da o mână de ajutor cumpărând pânză sau ii de la cusătoresele care încă le mai fac, putem găsi un cadou aparte la un pielar sau o bijuterie unicat la un căldărar. Important este să vrem să-i ajutăm și o dată cu asta să ținem meșteșugurile în viață. Ți-am povestit deja de proiectul nostru de la Observator, #Romândria, despre care tu ai scris și îți mulțumesc din nou că ne-ai susținut. Îi rog pe cei care citesc acum să intre pe pagina de Facebook #romandria sau pe #andreeatopanjurnalist și să ne scrie unde putem găsi, în continuare, meșteri populari care fac lucruri minunate, să ne ajute să descoperim locuri în care tradiția se respectă și e dusă mai departe, să ne conducă spre sate sau locuri minunate din țară, care așteaptă să fie descoperite. #Romândria este un demers la care cu toții putem contribui, să facem din tradiții un brand de care România are nevoie. Cât îmi va sta în putință, eu mă voi zbate ca după aprobarea legii cadru, ea să și fie pusă în aplicare. Meșterii să și primească facilitățile fiscale pe care le merită. E păcat ca statul să se culce pe o ureche știind că existe oameni de afaceri sau ONG-uri care investesc în tradiție, în portul popular, în ia noastră, în meșteșuguri și le duc peste hotare. Ei trebuie susținuți de la nivel central.

 

Descrie-mi Paștele și Crăciunul culinar așa cum erau ele în copilărie și ce anume ai păstrat din obiceiurile familiei.

Și Paștele și Crăciunul erau în spiritul tradițional românesc. Ce încă mai păstrez din sărbători este obiceiul primitului udătorilor și colindatului, dacă sunt acasă, în familie.

Dacă ar trebui să alegi o zicătoare românească preferată, care ar fi aceasta?

A fi mare nu-i mirare, a fi om e lucru mare.

Ce rol au tradiţiile în viaţa ta?

Nu aș putea spune că sunt o mare cunoscătoare de tradiții, nu le cunosc și nici nu le-am studiat pe toate. Însă am un mare respect pentru valoarea românească, pentru autenticitate, pentru migala cu care sunt făcute obiectele tradiționale de către meșteri talentați.

Spune-mi un obicei care îți vine imediat în minte!

Udatul și colindatul, pentru că tocmai am vorbit despre ele.

Ce suveniruri îți cumperi din locurile prin care călătorești?

Obiecte tradiționale.

Te vezi… cândva… trăind la țară?

Oh, da! Cu siguranță. În Ardeal, la poalele Munților Apuseni.

Fotografii: Eda Mologani

Proiect susţinut de Art&Craft Romania.

Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri românești din 2003, adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.  Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.

Partener al proiectului: Meron Cafe, cafeneaua ce leagă Cluj-Napoca de București

Țărăncuța Urbană

tarancutaurbana@gmail.com