Menu

Bucătăria de vară – o prelungire a casei

Stai la curte şi vrei să-ţi construieşti o bucătărie de vară? Află că este cea mai bună investiţie a ta. Ideal ar fi ca bucătăria de vară să fie aproape de casă, mai precis de bucătăria interioară a casei, iar dacă aceasta are şi ieşire în curte este minunat.

O idee simplă, dar de efect, este să faci bucătăria de vară din lemn şi piatră, pentru a da o notă rustică locuinţei. Dacă optezi să-ţi faci o astfel de bucătărie de vară trebuie să-ţi faci un necesar de materiale, în funcţie de dimensiunile alese de tine.

 

Noua încăpere trebuie să fie puțin mai mică în înălțime, pentru a nu eclipsa casa și să se contopească plăcut cu locuința ta. Oricât te-ai pricepe la construcţii, şi ai ales să-ţi faci singur bucătăria de vară, totuşi apelează şi la un arhitect. Acesta îţi va arăta eventualele dezavantaje, va estima costurile exact şi te va sfătui în privinţa materialelor ce urmează să le alegi pentru construcţie.

 

În cazul bucătăriei de vară trebuie să te decizi cu ce vrei să găteşti. Vei avea nevoie de o plită pe gaz sau pe butelie. O chiuvetă este ideală pentru prepararea mesei sau spălatul vaselor. Asta te-ar scutii de multe drumuri spre bucătăria din interior.

 

 

De asemenea, un lucru destul de util pe timp de vară este şi o combină frigorifică. Sunt destul de multe modele de combine frigorifice, astfel încât să-ţi găseşti una potrivită pentru bucătăria ta de vară.

 

Un alt lucru benefic la curte este şi faptul că îţi poţi spăla singur maşina şi mai ales covoarele. De ce ai nevoie să poţi face acest lucru? De un aparat de spălat cu presiune.  Maşinile de spălat cu presiune sunt foarte utile pentru curăţenie. Cu ajutorul unui astfel de aparat mai poţi curăţa fără efort obiecte de dimensiuni mari, sau suprafeţe foarte murdare. Aşa că, fie iarnă, fie vară tu poţi să-ţi speli singur maşina în curte. Economiseşti timp, şi de ce nu …. bani, în cazul celor care spală maşina săptămânal.

 

 

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram