Castelul Bran, situat între Munții Bucegi și Piatra Craiului, la 30 de km de Brașov, este singurul punct turistic care atrage sute de mii de turiști datorită unei legende: Legenda Contelui Dracula, deși izvoarele istorice spun că Vlad Țepeș ar fi trecut pe aici o singură dată, în drum spre Brașov.

foto: www.istorie-pe-scurt.ro
Inițial Castelul Bran a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212, ce a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima atestare documentară este din 1377 când brașovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortărețe. Apoi, între 1419-1424 a intrat în posesia lui Sigismund. La sfârșitul secolului al XV-lea a fost subordonată comitetului secuilor și sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei.

La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României Mari, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii în semn de recunoștință din partea orașului Brașov pentru contribuția la Unirea cea mare de la 1918.
Imediat după aceasta, timp de 7 ani, Castelul a intrat într-o perioadă de restaurare, sub conducerea arhitectului Curții Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o reședință de vară. Tot în această perioadă a fost construită și Casa de ceai. În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântână săpată în stâncă, adâncă de 57 de metri și iluminat de la o uzină electrică cu turbină. De la această uzină au fost apoi electrificate, în 1932, satele Bran, Simon și Moeciu.
În 1938, Regina Maria a lăsat Castelul Bran drept moștenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948. Prințesa Ileana l-a transformat în 1944 în spital, unde îngrijea soldații răniți pe front.

Regina Maria la Castelul Bran foto: www.istorie-pe-scurt.ro

Regina Maria și prințesa Ileana foto: www.istorie-pe-scurt.ro
În prezent, în muzeul de patru etaje sunt expuse colecții de mobilier, costume, arme și armuri, iar Domeniul Bran cuprinde, de asemenea, Parcul Regal cu cele două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana.
În anul 2000, Castelul Bran a fost revendicat de Arhiducele Dominic de Habsburg și de surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer, moștenitorii principesei Ileana, de la care castelul fusese în 1948 trecut în proprietatea statului. În luna mai 2006, aceștia au devenit proprietarii castelului și ai domeniului aferent, în urma unei decizii guvernamentale de retrocedare.
Statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă 3 ani, până în 18 mai 2009. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală. Redeschiderea oficială muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009.
Recent, Art&Craft a lansat o colecție nouă pornind de la poveștile legate de Contele Vlad Țepeș și a realizat și un fim de prezentare al Castelului pentru turiștii străini.
Produsele utilizate în prezentarea Art&Craft fac parte din colecțiile noi Bloody Famous și Transylvania. O producție nouă ce se bucură deja de un real succes în rândul turiștilor care ne vizitează țara.
Produsele Art&Craft pot fi achiziționate din magazinele Art&Craft din aeroporturile din Otopeni, Sibiu, Targu Mures, Timisoara, Cluj, dar și din magazinul online www.artandcraft.ro, acum într-o nouă prezentare.
După ce vizionați filmulețul de prezentare vă rog să vă abonați și la canalul de Yutoube al Art&Craft.
Anul acesta, Castelul Bran a avut oaspeți de seamă. În iunie anul acesta Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry, adică trupa “The Hollywood Vampires” au susținut un concert la București, prilej pentru ei să viziteze și Castelul Bran, unde au petrecut 100% româneşte.
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com
Hello there! Do you use Twitter? I’d like to follow you if that would be okay. I’m absolutely enjoying your blog and look forward to new posts.