Menu

Chef Foa are grijă ca elevii de la Şcoala Americană să mănânce sănătos

Chef Foa are grijă ca elevii de la Şcoala Americană să mănânce sănătos

Acum vreo două luni, Tudor mi-a spus că e curios să vadă cum e în Şcoala Americană. Asta pentru c trecem zilnic pe lângă ea. Aşa că, pe principiul ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să se întâmple, săptămâna trecută am primit invitaţia de a vizita, culmea, Şcoala Americană.  Şi evident de a participa la o discuţie despre importanţa hranei sănătoase în creşterea copilului de la specialişti din cadrul Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti (AISB).

 

 

Ordine şi disciplină. Mi-a plăcut tare mult relaţia profesor – elev. Felul în care se desfăşurau orele, făra catedră, fără rigiditatea aceea care îţi dă fiori când vezi profesorul sau de ce nu că vine îşi împrăştie teroare.

Dar să revenim la discuţia despre mâncare. Mâncare sănătoasă. Sistemul de învăţământ este unul deosebit, aşa că face obiectul altei discuţii.

Când spui Şcoala Americană sigur te gândeşti că acolo se mănâncă numai hamburgeri, burgeri şi toate derivatele. Ei, nu aşa stau lucrurile. Există o echipă de bucătari, instruiţi evident de un chef. Cine este el, nimeni altul decât Chef Foa. Instruiţi permanent. Săptămânal se schimbă meniul copiilor. 830 de copii mănâncă mâncare sănătoasă, pregătită minuţios de echipa de bucătari. 830 de elevi din peste 15 ţări, iar toată lumea trebuie să fie mulţumită.

Cătălina Gărdescu, director de admiteri la Şcoala Americană spune că la un moment dat se mânca foarte multă pâine. Evident albă, că aşa mâncăm noi toţi. A făcut un experiment şi a introdus pâine intermediară. Toată lumea mulţumită, dar şi … consumul de pâine a scăzut. Deci, un prim rezultat benefic, atât pentru părinţi, cât şi pentru sănătatea copilului.

Cătălina Gărdescu, director de admiteri în cadrul Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti (AISB) foto: https://www.openapply.com

Aşadar vă invit în sala de mese 🙂

 

Fructe. Multe fructe şi salate. Fără nuci. La nuci, se înregistrează cel mai mare număr de alergii. Aşa că nucile au fost excluse din orice.

 

 

 

 

 

 

 

“Nu este vorba doar de a mânca ceva repede la lunch, ci de felul în care mâncarea este preparată, de calitatea ingredientelor folosite și de modul în care formăm deprinderile culinare. Ne dorim să transmitem – zilnic – obiceiuri sănătoase, prin direcționarea spre alternative echilibrate din punct de vedere nutrițional și prin deschiderea către noi gusturi. Pornind de la aceste principii, am adaptat conceptul “Stradale” .

Chef Foa

 

Dorința școlii a fost să ofere clienților săi opțiunea unei diete sănătoase, echilibrate, precum și un serviciu adecvat pentru mesele servite de copii în școală (mic dejun, snack sau prânz).

 

 

Călătorind aşa prin interiorul Şcolii Americane am găsit şi un colţ românesc. Câteva exponate donate de Muzeul Satului şi de câţiva artişti români.

 

 

 

 

 

Şcoala Americană, face parte dintr-o reţea internaţională de şcoli destinată diplomaţilor şi expaţilor americani din diferite ţări ale lumii, deci urmează curricula americană. În prezent, aici învaţă 830 de elevi de clasele I-XII.

 

 

 

 

 

 

După masa de prânz, unde elevii vin pe categorii, obligatoriu o jumătate de oră stau afară. Relaxare, siestă 🙂

 

 

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma
Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma. Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei - lăsată moștenire, satul și viața la țară. Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte. Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu. Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu! Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele! Cu drag, Țărancuța Urbană tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Load More
Something is wrong. Response takes too long or there is JS error. Press Ctrl+Shift+J or Cmd+Shift+J on a Mac.
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
22°
cer senin
humidity: 49%
H 22 • L 19
29°
Sun
28°
Mon
24°
Tue
21°
Wed
28°
Thu

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram