Cristian China Birta: bunica din Târgu Lăpuș mi-a zis odată că ”râma care crapă ochii e mai rea decât șarpele”

 

Ai copilărit la țară, la bunici? 

Toate vacanțele copilăriei mele au fost la țară! La Târgu Lăpuș sau Suciu de Jos (tot în zona Țării Lăpușului) din Maramureș, acolo aveam cele două bunici. Abia așteptam să se termine școala (din Baia Mare), ca să mă urc pe autobuzul ăla comunist, care abia se târa timp de două ore până ajungea la destinație. Ce vacanțe frumoase erau acelea…

Ce îți amintești despre satul copilăriei?

Nu am trăit la sat, ci la oraș. Ce știu, însă, despre sat, am învățat în vacanțele din Suciu de Jos (aflat la poalele Țibleșului). Și mi-au rămas în minte trei lucruri pe care parcă le simt și acum: laptele de bivol proaspăt muls, băut direct din doniță (așa i se zicea găleții); mâncatul direct din pom, rug sau, după caz, din pământ (scoteam morcovul, dădeam cu el de două ori de picior să mai cadă pământul de pe el și așa îl mâncam); senzația de oboseală cumplită când terminam ziua de fân sau de pus cartofi (bunica mă ducea să văd cum este ”să nu rămâi țăran ca noi, dragu mamii, să te faci domn, auzitu-m-ai?”).

 

Cum vezi satul românesc actual? 

De fiecare dată când ajung undeva la sat, indiferent de zona din România, mi se strânge stomacul. Pentru că nu mai are nici o legătură cu ce simțeam eu că trebuie să fie o zonă rurală. Este mai mult un kitsch din foarte multe puncte de vedere. Din fericire, uit de toate acestea când mai întâlnesc câte un moș sau câte o babă, cu care mai pot povesti, momente în care uit în ce an suntem, în ce secol suntem și devin din nou copil…

Bunicile mele mi-au dat niște lecții uluitoare, deși atunci habar nu aveam cât de mult o să însemne pentru mine peste ani. Muncile teribile la care mă punea din când în când bunica din Suciu de Jos (și de la care venea absolut sfârșit) m-au ambiționat extraordinar de mult să fug de viața de la sat, să învăț să ajung ”domn a oraș”, cum zicea ea. Atunci mă enerva cumplit când mă trezea la 5 dimineața, mă punea să car o greutate mult prea mare pentru mine și mă muncea până seara târziu. Acum, însă, dacă ar mai trăi, i-aș pupa mâinile alea istovite de atâta muncă…

 

Bunica din Târgu Lăpuș mi-a zis odată că ”râma care crapă ochii e mai rea decât șarpele”. Nu am înțeles atunci ce vrea să zică, eram copil. Dar, în timp, pe măsură ce treceau anii, am înțeles că ce mi-a spus ea atunci este o regulă de bază în relațiile dintre oameni, care pot să îți facă niște surprize groaznice, chiar dacă sunt la nivel de ”râmă”. Și apoi mi-am tot adus aminte de alte vorbe pe care mi le-a spus și care sunt de o profunzime extraordinară (uite, m-ai făcut să îmi fie dor de ea, mă opresc un pic să îi dau un telefon să se bucure că mă aude din nou…).

 

Crezi că meștesugurile și valorile tradiționale trebuie promovate?

Aș putea să îți răspund ”nu” fără să par nuș cum? Așa că zic, firește, că da trebuie promovate. Dar aș vrea să văd și din partea artizanului o minimă preocupare pentru a fi de ajutor celor care ar fi dispuși să îl promoveze. Să îl văd pe artistul popular că înțelege lumea în care trăim și că face minime eforturi de a intra într-un absolut necesat mindset de business. Din nefericire, puțini au acest mindset, fără de care, din punctul meu de vedere, este foarte greu să intri în niște relații de reciprocitate cu cei care chiar ar putea să te ajute la promovare.

 

 

Un popor se pierde dacă nu își cunoaște trecutul, tradiția și istoria populară. Ce trebuie să facem pentru asta?

Ca popor, nu știu ce se poate face, este o întrebare mult prea grea pentru mine. Dar ca om, cred că un prim pas necesar este să le spunem celor mici despre ce este vorba. Doar să știe. Să înțeleagă. Să facă niște conexiuni între ce a fost, ce este acum și ce va fi. Nu să îi obligăm să învețe (asta este o mică prostioară, evident că o să trezească reacții adverse), ci să le povestim despre astfel de lucruri, să vedem dacă le place această poveste și dacă, la o adică, o să meargă și ei, cumva, pe drumul acesta.

 

Descrie-mi Paștele și Crăciunul culinar așa cum erau ele în copilărie și ce anume ai păstrat din obiceiurile familiei.

Pentru mine, când eram copil, sărbătorile însemnau muuuuultă lume. Pentru că se aduna toată familia noastră mare la un loc (la un moment dat eram și 30 de veri și verișoare!) și era o nebunie totală. Culinar vorbind, nu prea ne interesa atunci ce și cum. Ronțăiam ce era pe masă când ni se făcea foame și apoi înapoi la joacă. Cred că asta am preluat, starea asta de muuuuultă lume, nu neapărat chestii culinare. Altfel spus, o sărbătore fără muuuultă lume la masă nu prea are sens în familia noastră 🙂

 

 

Dacă ar trebui să alegi o zicătoare românească preferată, care ar fi aceasta?

Ce rol au tradiţiile în viaţa ta?

Dacă te referi la cele ”tradiționale”, nu prea mai există. Mă rog, în afara contextului clasic, să îi zic așa, adică atunci când ajung – extrem de rar, din păcate… – în satul bunicilor. Eu am îmbrățișat stilul de oraș încă de pe la 15 ani și de atunci așa am rămas. Doar copilăria mi-am petrecut-o la țară. Iar la oraș, știi și tu, nici nu îți dai seama cum se pierd tradițiile. Doar când este prea târziu.

Cum cred că unul din secretele (hai să le zic așa) succesului meu (atât cât este, firește) este faptul că mă trezesc, de o viață, cât mai de dimineață, proverbul care îmi vine în minte acum este ”Cine se scoală de dimineață, departe ajunge”!

Udatul. În Ardeal. Când mergea să stropim cu parfum fetele. Doamne, ce amintiri faine am din perioada aia, extraordinar ce nostalgie m-a pălit acuma…

 

Ce suveniruri îți cumperi din locurile prin care călătorești?

Viniluri :)) Serios, dar viniluri îmi cumpăr. Și, din respect pentru țara în care sunt, cumpăr măcar un vinil cu un artist sau o trupă care cântă în limba respectivă. În rest nu prea sunt pasionat de suveniruri.

 

Te vezi… cândva… trăind la țară?

Vezi tu, cred că mulți dintre cei care au trăit doar la oraș au imaginea asta idilică a statului la țară, la iarba verde, la aer curat și alea, alea. Numai că, evident, viața reală nu este chiar așa :). Mi-ar plăcea foarte tare să stau la țară, dar să am toate condițiile moderne și să fiu undeva cât mai aproape de un oraș, care să îmi ofere tot ce m-am obișnuit să îmi ofere orașul în cei 25 de ani de când viața la țară a fost pentru mine doar o amintire…