Cristina Popa: „Omul sfinţeşte locul nu e doar o vorbă în vânt”

Cristina Popa, producător tv şi fondatoarea blogului Fifi ştie:

„Bunica mea era o femeie straşnică, dintr-o bucată, strunea tot neamul, nimeni nu-i ieşea din cuvânt”

 

Cristina Popa sau Fifi, cum o ştie toată, toată lumea :).

Pe Cristina am cunoscut-o acum 11 ani. La prima vedere o fată dintr-o bucată. Are idei puţine şi fixe. Ce îi place … aia face. Îi plac oamenii de cuvânt, aşa am observat eu, iar surprizele sunt viaţa ei. Este fata de la care am învăţat lucruri. Multe şi frumoase. Dacă eşti nehotărâtă în a defini un proiect, trebuie s-o cunoşti pe Fifi şi ea te va ajuta să iei decizia finală. Da, vorbesc în cunoştiinţă de cauză. Şi da, îi place să călătorească, mult, mult de tot. Că e disperată după Portugalia, nu trebuie să vă spun eu, ci doar s-o urmăriţi pe Fifi ştie. N-am fost prietene din prima clipă, ci din a doua :). Şi aşa am rămas. Găseşte rezolvare la orice. Un lucru negativ despre ea? Tot la prima vedere pare un om dezordonat. Nu, nu este. În dezordinea ei este foarte ordonată şi corectă. Mereu ai impresia că îi scapă ceva. Ei, nu. Nimic nu este adevărat! Totul este sub control.

 

Şi uite aşa, stând la poveşti, lună de lună cu oameni dragi mie … a trecut un an. Luna viitoare închei frumosul meu proiect realizat împreună cu Romanian Art&Craft. 

Am aflat poveşti frumoase despre copilării minunate. Am cunoscut oameni tineri şi frumoşi, cum le-am zis eu. Fete şi băieţi care si-au petrecut copilăria la ţară, la bunici, şi da … viaţa la ţară şi-a pus amprenta asupra lor. Sunt mândri de asta. 

Dar, vă las să citiţi povestea copilăriei ei 🙂

 

Ai copilărit la țară, la bunici?

Am copilărit la Poalele Pietrei Craiului în Zărneşti lângă Braşov. Un orăşel micuţ împărţit în două, partea veche i se spunea şi i se spune şi acum „sat” şi partea nouă, „la blocuri”. Nişte peisaje absolut superbe. Munte, dealuri, vis.

 

Ce îți amintești despre satul copilăriei?

Îmi amintesc de bunica mea pe care o adoram. Făcea pâine la cuptor afară. Scotea pâinea, o acoperea cu un ştergar şi când se mai răcea puţin o tăia. Înainte făcea semnul crucii pe pâine. Apoi tăia pâine în două şi îmi dădea o felie mare, întreagă, mi se părea imensă. O ungea cu unt luat din sat şi cu magiun de măceşe. Era cel mai bun desert din lume. Îmi amintesc liniştea şi mirosul de pădure, aerul acela preţios de munte parcă nemaiîntâlnit în România. E o trufie a ardelenilor, noi ne simţim cumva din buricul României şi trăim cu senzaţia că tot ce e din Ardeal e rupt din Rai. Nu-i tocmai o exagerare. Îmi amintesc că maşinile treceau rar, că babele stăteau la porţi şi îşi bodogăneau bărbaţii. Din când în când pe drumul prăfuit trecea câte un Opel sau o Volga, ne uitam la ele fix aşa, ca la maşini străine. Îmi amintesc de rufele întinse mereu afară chiar şi când era frig şi bunica le strângea uneori îngheţate, nu era nimic, se călcau mai bine. Mi-o amintesc pe sora bunicii mele care făcea cele mai frumoase goblenuri din lume.

 

 

 

Cum vezi satul românesc actual?

Hmmm, din păcate sunt puţine sate unde oamenii prosperă şi atmosfera e de basm. În cele mai multe sate, tinerii au plecat, au rămas bătrânii care se zbat în sărăcie. Ori asta e extrem de trist. Dar sunt şi locuri unde ţi-e drag să ajungi şi nu ai mai vrea să pleci niciodată. Omul sfinţeşte locul nu e doar o vorbă în vânt şi cred că oamenii fac diferenţa de fiecare dată.

E ruşinos să vezi că vin străini şi se mută la noi la ţară, îşi fac case şi aleg să trăiască aici pentru că peisajele noastre le răpesc inimile. E îmbucurător, dar şi ruşinos să vezi asta pentru că entuziasmul lor e mult mai mare decât al nostru. Dar, mereu un ochi străin vede mai bine ca unul obişnuit. Pe noi Dumnezeu ne-a iubit de ne-a dat toate dealurile şi munţii ăştia, sunt zone întregi de grădini ca din Rai. Păcat că nu ştim noi ce să facem cu ele.

 

.

---

 

Ce lecţii de viaţă ți-a oferit copilăria trăită la sat?

Să ţin capul jos, să nu mă trufesc, să nu mă cred deşteapta satului, să ascult de bătrâni, dar şi de tineri, să am banul meu în buzunar, să fiu darnică, să iubesc oamenii.

 

Crezi că meșteşugurile și valorile tradiţionale trebuie promovate?

N-am dubii în sensul ăsta şi am sprijinit cu toată inima orice iniţiativă în sensul ăsta. Merg la toate târgurile care se fac în Bucureşti. E o bucurie să vezi că sunt oameni care mai ţes, brodează, meşteşugari adevăraţi care duc tradiţiile mai departe.

 

 

 

Un popor se pierde dacă nu își cunoaște trecutul, tradiția și istoria populară. Ce trebuie să facem pentru asta?

Din păcate, mi se pare că suntem pe un drum greşit şi care pare fără întoarcere. Oamenii o duc greu majoritatea şi când viaţa e mai mult o zbatere e complicat să te gândeşti la istorie şi tradiţii. Dar, din fericire sunt oameni ca tine care fac gălăgie în sensul ăsta, care ţin să nu uităm de tradiţii, de obiceiuri, de identitatea noastră ca neam până la urmă.

 

Descrie-mi Paștele și Crăciunul culinar așa cum erau ele în copilărie și ce anume ai păstrat din obiceiurile familiei.

Era, este şi va fi mereu un ospăţ la fiecare sărbătoarea. Bunica mea era o femeie straşnică, dintr-o bucată, strunea tot neamul, nimeni nu-i ieşea din cuvânt. Erau vremurile grele financiar, dar nu ne lipsea nimic, eram fericiţi. Mama a fost mereu şefă la prăjituri şi cozonaci. Eu nu cunosc pe nimeni care să facă prăjituri ca mama mea, şi spun asta nu pentru că e mama, ci pentru că e chiar foarte, foarte pricepută. O tot bat la cap să facem o carte de reţete cu prăjituri româneşti, poate o să o conving într-o zi.

 

 

Dacă ar trebui să alegi o zicătoare românească preferată, care ar fi aceasta?

Lăcomia strică omenia.

 

Ce rol au tradiţiile în viaţa ta?

Îmi plac straiele populare. Îmi plac iile. Iubesc muzica populară. Şi am o obsesie cu broderiile. Mi se par cele mai frumoase chestii din lume. Am rochii brodate, cizme brodate, chiar şi tenişi brodaţi manual.

 

Spune-mi un obicei care îți vine imediat în minte!

Nunta. Iubesc nunţile la ţară, când tot satul merge la nuntă şi se pune alaiul pe drum. Şi toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi vin neamurile de la Bucureşti sau de peste mări şi ţări şi sunt puse în capul mesei ca cei mai importanţi musafiri. Totul diferă de la umorul de la țară, oamenii care-s mai curați sufletește, respectul care e chiar respect, lucrurile se spun mult mai în faţă, mai direct. Cred că făţărnicia e mai mult o boala de oraş.

 

Ce suveniruri îți cumperi din locurile prin care călătorești?

Cutii, cutiuţe, bănuți vechi, bijuterii vintage. Şi magneţi. Frigiderul meu s-ar simţi singur fără ei :)))

 

 

 

Te vezi… cândva… trăind la țară?

Nu mă văd. Vrem să facem asta. Am făcut primul pas şi ne-am mutat din oraş, la marginea lui. În Mogoşoaia. E un paradox aici pe care îl trăiesc mulţi din prietenii mei.

Toată viaţa mea am visat să trăiesc într-un oraş mare. Când am venit în Bucureşti prima dată aveam 16 ani şi mi s-a părut că am nimerit direct într-un film. Şi am zis vreau şi eu să traiesc în agitaţia asta, vreau să simt viaţa de oraş. Acum ştiu că vreau o casă fără etaj cu prispă şi grădină. Şi maşinile să se audă de undeva departe, din strada principală. Vine un moment când realizezi că banii nu aduc fericirea, ci liniştea îţi dă sănătatea mentală. Şi viaţa la ţară cred că e ideală pentru asta.

 

Proiect susţinut de Romanian Art&Craft.

Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri românești din 2003, adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.  Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.