Menu

Cum reparăm fisurile pereţilor | Curăţarea, aplicarea gletului şi a vopselei lavabile

Vă întrebaţi mereu din ce motiv se crapă pereţii nou tencuiţi? Explicaţia este una foarte simplă. Apariţia fisurilor este legată strict de contracţia materialelor pe măsură ce acestea se usucă. De asemenea, fisurile mai apar şi din cauza tasării terenului, care pot duce la mişcări insesizabile ale zidurilor. Zonele în care apar crăpăturile se află, în general, la îmbinările zidurilor şi la îmbinările dintre zid şi tencuiala pe bază de ciment.

Dar, toate aceste fisuri să ştii că le poţi face singur. Nu trebuie să cauţi un meşter pentru a face aceste reparaţii.

 

 

  • Indiferent dacă este vorba despre pereţi sau despre tavan, primul care trebuie să-l faci este să repari fisurile şi să îndepărtezi cu şpaclul tot materialul de-a lungul crăpăturii.

 

Atenţie! Dacă nu vrei să rişti apariţia unor noi fisuri, curăţă bine zona din jurul fisurii şi nu aplica materiale de reparare înainte să faci acest lucru.

 

  • După curăţarea zonei respective trebuie să aplici chit sau ipsos cu ajutorul şpaclului, asta pentru a putea să-l aplici omogen şi să-l nivelezi corespunzător. Dacă fisurile sunt foarte adânci, atunci este posibil să ai nevoie de un tinci. Recomandat este şi un tinci de pe mathaus.ro. Dacă s-a crăpat un perete mai vechi, cauza ar putea fi unui strat prea gros de tencuială. Acest lucru se întâmplă atunci când peretele nu este drept şi se aplică mai multă tencuială pentru al nivela.

 

Atenţie! Indiferent ce vei folosi, chit sau ipsos trebuie să ştii că dintre cele două materiale, chitul este mai uşor de folosit, deoarece nu are nevoie de preparare.

 

  • După ce chitul sau ipsosul s-au uscat trebuie să aplici o bandă specială pe toată suprafaţa fisurii ca să nu mai crape niciodată. Nu este obligatorie aplicarea benzii, dar o lucrare de calitate necesită aplicarea acestei benzi adezive.

 

Atenţie! În cazul în care alegi să foloseşti ipsos pentru a astupa fisura, poţi să mai aplici o mână de ipsos înainte de a da cu glet.

 

  • Aplicarea gletului este o lucrare ceva mai meticuloasă. Musai trebuie dai două straturi, iar între ele trebuie să aştepţi câteva ore pentru a se usca foarte bine.

 

Atenţie! După uscare, gletul trebuie să fie netezit cu ajutorul unui şmirghel abraziv, înainte de aplicarea vopselei.

 

 

 

După ce gletul a fost dat şi evident s-a uscat trebuie să aplici o amorsă. Aceasta asigură aderenţă vopselei şi are un rol important în reducerea consumului de vopsea.

Acum a venit timpul să dai cu var lavabil. Acesta se aplică într-un strat subţire, cu ajutorul unui trafalet. După uscarea primului strat de var valabil, va fi aplicat şi un al doilea, pentru un aspect uniform şi evident neted.

 

 

 

 


 

Aşadar, fisurile din pereţi sau crăpăturile sunt problemele cotidiene cu care ne confruntăm majoritatea dintre noi, care unii dintre noi au plătit meşteri să le acopere. iar ele au reapărut chiar la scurt timp.

 

 

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

Țărăncuța Urbană I Roxana Toma

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana Toma.
Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.
Am venit la București de la țară, chiar dacă țara mea se afla la vreo 60 de kilometri de Capitala țării. Acum ați înțeles și numele blogului meu.
Am un copil, mai celebru decât mine, un mic actor, Tudor Roșu :). Născut la București îi place să bată mingea pe strada copilăriei mele, natura și tot ce este frumos. Deci iubește ce iubesc și eu!
Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!
Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram