Menu

Cum să faci o afacere de succes din creșterea vacilor

Când punem în discuţie subiectul privind o afacere în zootehnie şi cât de mare trebuie să fie o fermă pentru creşterea vacilor de lapte, astfel încât fermierul să aibă profit, părerile par să fie împărţite.

De exemplu, Ministerul Agriculturii finanțează fermele cu cel mult 20 de capete, însă sunt fermieri care cred că o fermă poate fi profitabilă dacă numără cel puțin  50 de vaci de muls. Dar putem discuta şi despre o fermă cu 200 sau 500 de vaci, unde în cele mai multe cazuri peste jumătate sunt vaci de muls.

În momentul în care ai pornit la drum pentru a înfiinţa o fermă de vaci trebuie să ai în vedere multe aspecte importante. Ai nevoie de multe utilaje, dar şi de hrana furajera, în special pentru rezerva de iarnă.

  • Primul lucru îl reprezintă banii necesari pentru a ridica grajdurile, pentru a cumpăra sisteme de muls electrice și tancuri de răcire, pentru a amenaja camera de muls şi evident pentru a cumpăra animalele.
  • Al doilea lucru îl reprezintă procurarea hranei pentru vaci. În general, cam 75% din furaje ar trebui să provină de pe terenurile proprii, iar 25% din comerţ – concentrate, minerale şi alte adaosuri nutritive. Dacă proporţia este invers, trebuie să ştii că nu mai poate fi vorba despre profit.
  • Al treilea lucru şi cel mai important este ca subvenţia pe care o primeşte fermierul trebuie să însemne bani pentru tehnologizare şi investiţii în genetică.

 

 

Vacile de lapte pot fi crescute foarte bine şi corespunzător în grajduri, dispuse liniar, unul în continuarea celuilalt. Grajdurile trebuie să fie compartimentate cu sisteme de ingradire pe trei zone: zona de circulaţie, zona de evacuare a dejecţiilor, zona de furajare.

  • Zona de odihnă trebuie să fie împărţită în cuşete individuale, cu pardosea din beton şi acoperită cu paie.
  • Zona de circulaţie trebuie să aibă lăţimea de 3 metri. Această zonă trebuie să permită circularea a două animale din sensuri opuse, fără a fi deranjate cele care se află deja la iesle.
  • Zona de furajare trebuie să fie betonată, să aibă o lăţime de 2,5 metri care să permită distribuirea furajelor.

 

În prezent tot mai multi fermieri folosesc aparatele de muls, avantajele utilizării unui astfel de utilaj fiind numeroase. Aparatul de muls a devenit un utilaj indispensabil, întrucât oferă o producţie de lapte mai rapidă, costuri minime şi condiţii igienice. O mulgatoare vaci cu un singur post are o productivitate de 8 – 10 vaci în decurs de o oră, iar o mulgătoare cu 2 posturi 16 – 20 de vaci pe oră.

 

Atenţie!

În cele mai multe cazuri mulgătoarele de vaci vin echipate cu bidoane din aluminiu sau inox. Bidoanele trebuie să fie prevăzute cu o clemă de prindere, care fixează capacul şi uşurează transportul.

O altă problemă importantă este să reuşeşti să creezi un produs propriu – lapte, branză, smântână, produse ce urmează să le introduci pe piaţa românească.

 

 

Rasa vacilor care dau cea mai mare producţie de lapte este cea Holstein. Pentru a atinge performanţe în privinţa cantităţii de lapte luat de la o vaca din rasa Holstein este faptul că aceasta trebuie foarte bine îngrijită, iar hrana şi condiţiile în care este ţinută sunt factori esenţiali.

În ceea ce priveşte creşterea vacilor pentru carne, în prezent, zona Transilvaniei oferă condiţii optime pentru creşterea acestora. În acest caz, vorbim de aproximativ 80% din capetele de vaci de carne din România.

 

 

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram