Elixirul tinereții – florile de liliac de culoare mov

În perimetrul localității Firizu circulă una dintre cele mai interesante rețete de preparare a unui remediu naturist împotriva durerilor reumatismale. Oamenii spun că aceasta a fost moștenită de la Ilie Stamate, zis Mandău, cel mai vârstnic bărbat din România, care a murit în anul 1966 la vârsta de 138 de ani.Despre Ilie Stamate puteti citi aici.

liliac

Printre secretele longevității sale se află și utilizarea florilor de culoare mov și a frunzelor de liliac, arbust care crește din abundență în zona munților Mehedinți. Aici el era considerat, în timpurile când trăia bătrânul, ,,elixirul tinereții’, calitățile terapeutice ale florii contribuind la acest ,,statut’.

Un localnic, Constantin Negoiță, mărturisește că moș Mandău, om fără carte, dar înțelept, a folosit cele mai năstrușnice mâncăruri din ierburi comestibile și cele mai eficiente ,,medicamente’ preparate din plantele situate în flora locului, în arhiva British Pathe fiind chiar o peliculă de film în care el dezvăluie o parte din secretele vieții.

Florile mov de liliac, se spune la Firizu, sat așezat sub o sprânceană de pădure la aproximativ 50 kilometri de Drobeta Turnu Severin, în preajma căruia Sf. Nicodim de la Tismana a înălțat Mânăstirea Coșuștea-Crivelnic, sunt utile pentru prepararea unei alifii pentru alinarea durerilor la încheieturi.

Se culeg de pe ciorchine 100 grame de flori, obligatoriu acestea trebuie să aibă petalele deschise și nici să nu fie trecute. Se introduc într-o oală de pământ și se adaugă un litru de ulei de floarea soarelui. De regulă, acesta trebuie să fie brut, adică nerafinat. Timp de două săptămâni se lasă la macerat într-un loc întunecos și cald. Se obține o alifie care se întrebuințează pentru masarea ușoară a părților dureroase.

Procedeul acesta l-a făcut pe Ilie Stamate să nu se vaite vreodată de reumatism când mergea la clacă sau cu oile în câmp.

sursa: Agerpres

5 thoughts on “Elixirul tinereții – florile de liliac de culoare mov

Comments are closed.