Menu

Începe Târgul de Turism. Faceți planul pentru concedii și excursii în Malta

A început anul, au început și târgurile. De la cele tradiționale, culinare până la cele de turism. Că evident, acum trece timpul și vine și vacanța mare. Dar să nu uităm și de vacanțele mici, alea de week-end, mai bine spus :).

Joi, 25 februarie se deschide Târgului Național de Turism al României în cadrul Complexului Expozițional Romexpo.

Joi, la ora 12.00, la standul Malta Travel, pavilionul C 1, din cadrul Târgului National de Turism al României sunteți invitați la un eveniment sub semnul tradițiilor românești.

vacanta_malta__0
”Dacă în ultimii ani s-a tot vorbit de turiștii noștri care vizitează Malta, de acum se va vorbi la fel de mult și despre turiștii maltezi care vizitează România, pentru că, în acest an, Malta Travel desemnează ambasador turistic o personalitate-simbol a tradițiilor și culturii populare românești: artistul de origine maramureșană, Gheorghe Turda.
Maestrul va fi gazda primei zile de Târg, la standul Malta Travel, iar în spiritul ospitalității românești îi va îmbia pe vizitatorii târgului, cu pâine și sare, dar și cu melodii populare.
Surprizele nu se opresc aici, restul pentru săptămâna viitoar, ne dă asigurări Monica Gheorghiu, PR Malta Travel.

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram