Magia IEI românești, de la tradiții la fashion

Pe vremuri, se spunea că ia cu broderii de culoare albastră era purtată de nevestele care au fost binecuvântate cu copii, mai exact, de femeile care erau însărcinate, în timp ce femeile singure, în căutarea unui soț, optau mai mult pentru iile cu broderii roșii.

Unii istorici presupun că ia a fost purtată pentru prima dată în perioada culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa, iar după Marea Unire de la 1918, ia a fost promovată ca un simbol unitar al românilor, portul popular fiind asemănător în toate zonele țării.

Cu siguranță că cea mai celebră promotoare a iei a fost regina Maria, englezoaica îndrăgostită de portul popular românesc, cu care apare în numeroase fotografii ale epocii.


 

Înflorate, vesele, din materiale uşoare şi plăcute iile sunt acum la mare căutare. Ia este piesa cea mai cunoscută din veşmintele tradiţionale româneşti uşor de integrat în tot felul de ţinute, atât casual, relaxate, cât şi elegante sau office.

Ia merge atât la pantaloni, cât şi la fustă, atât cu pantofi cu toc, cât şi la o pereche de balerini sau tenişi. Mai nou sunt integrate în ţinute pentru evenimente speciale, inclusiv o nuntă sau un botez.

Ia oferă femeii simple sau sofisticate un plus de feminitate şi de autenticitate. În mod tradițional, ia se croia dintr-o singură bucată de pânză, avea formă de cruce, iar materialele folosite erau bumbacul sau borangicul. Cusăturile de pe ie, broderia, se făceau cu ață vopsită natural cu plante. În funcție de regiunea țării, anumite modele și culori sunt specifice.

 


 

Ia, parte a portului popular românesc, a fost creată şi finisată pe parcursul a mai multe secole în spațiul românesc, cu specific în funcție de zonele geografice.

Câmpurile ornamentale apar atât pe pieptul iei, cât și pe mânecile acesteia. Motivul principal prezent în ornamentica iei este un motiv apotropaic, de apărare – şi ochiul.

Motivul ochiului apare des în arta populară românească, el este cel care ține la distanță spiritele rele.

La nivel cromatic, contrastul puternic între pânza topită albă și cusătura de culoare neagră scoate cu ușurință în evidența câmpul ornamental.

Ia este închisă cu arnici la baza gâtului, iar mânecile se pot scurta cu ajutorul șnurului de la baza acestora.

 

 


Aşadar, fie ea din in sau borangic, ia românească a cucerit lumea. Lăzile de zestre ale bunicilor ascund şi azi comori nebănuite. În toate găsim câte o ie, purtată cu mândrie la hora, în zi de sărbătoare. Acum, fiecare regiune a țării are modelul ei.

O ie valoroasă n-o vei găsi la bazarul din piață. E drept, o ie este destul de scumpă, dar merită să ai un astfel de obiect vestimentar.

Din această lună  Art&Craft promovează și iile pentru copii. Cine ar fi crezut acum zeci de ani că IA se va transforma și va ajunge un obiect vestimentar care nu ar trebui să lipsească din nici un dressing, nici măcar din dressing-ul copiilor?

Lucrată în întregime de mână și cusută artistic cu motive populare, ia românească pentru fetițe și băieței are mânecă scurtă și broderie veselă. Realizată cu migală de artiști populari, întocmai ca odinioară, ia românească pentru fetițe și băieței este ornată cu motive tradiționale autentice.

 

Majoritatea iilor au broderii roşii, dar de ce să nu fie copilul tău diferit şi să nu încerce o ie cu o broderie deosebită albastră, precum Tudor?

 

Un lucru este clar. Îmbrăcându-i de mici cu ie putem spune că avem toate şansele să ducem tradiţia mai departe. Tudor, de câte ori îmbracă ia spune că are impresia că are importanţă, că poate zbura.

 

 

Art&Craft, prin programele sale de susţinere a meşterilor populari a scos la lumină minunate tradiţii româneşti uitate undeva într-un colţ de ţară. Aşa că, echipa Romanian Art & Craft colindă permanent ţară pentru a descoperi oameni frumoşi care pun suflet în orice lucru creat de mâna lor. Astăzi vă prezint două doamne minunate care cos ii, iar la război fac diverse ţesături ce încântă ochiul oricărui om.

 

 

 

 

 

Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri româneşti în 2003 adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.  Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.

Produsele se găsesc în magazinele Art&Craft din aeroporturi şi pe www.artandcraft.ro

 

 

5 thoughts on “Magia IEI românești, de la tradiții la fashion

  1. I was extremely pleased to find this website. I want to to
    thank you for ones time just for this wonderful read!!
    I definitely appreciated every part of it and I have you saved
    as a favorite to see new stuff in your website.

    my web site; tracfone 2022

  2. Wonderful blog! I found it while browsing on Yahoo News. Do you have any suggestions on how to get listed in Yahoo News?

    I’ve been trying for a while but I never seem to get there!
    Thanks

Comments are closed.