Mânăstirea Voroneț a fost construita între 26 mai-14 septembrie 1488 de Ștefan cel Mare. În 1547 i s-a adăugat pridvorul (pictat în exterior), sub oblăduirea Mitropolitului Grigore Roșca. Mânăstirea a fost populată încă de la început cu călugări. Viața monahală s-a întrerupt în 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mânăstirea a fost desființată, iar chiliile distruse. Mânăstirea a fost reînființată în 1991, viața monahală fiind reluată cu obște de maici, având-o ca stareță pe Stavrofora Irina Pantescu.
Mănăstirea Voroneţ, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneţ, astăzi cartier al oraşului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 de kilometri de municipiul Suceava şi la 4 kilometri de centrul oraşului Gura Humorului. Biserica a fost ridicată în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
Mănăstirea Voroneţ se află, alături de alte biserici pictate din nordul Moldovei, pe lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO.
De mici proporţii, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială.
Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (în altar), Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare (în naos).
tarancutaurbana@gmail.com
Triumph! It may be One of the most useful weblogs We now have ever face on the topic. Excellent aspects! I’m also an authority On this subject matter so I’m able to absolutely grasp your effort definitely properly. Thanks for the large assistance. สล็อตออนไลน์ เว็บตรง
pgslot
An magnificent information and facts item Along with terrific format. Your site justifies Every of The great opinions it’s been locating. I will probably be back shortly for even even further major good quality contents. pg betflix