Nuferii au fost întotdeauna admirați pentru aspectul lor deosebit, florile albe sau roz, imense, cu frunze cât palma, care plutesc pe oglinda apei și sunt mereu protejate de cei care vor să le extragă din mediul lor natural. Tocmai din cauza distanței de uscat, se cunosc foarte puține lucruri despre aceste flori misterioase.
Încă dinainte de răspândirea budismului în China, lotusul era floarea verii iar iulie era numita „luna lotusului„. În culturile orientale lotusul, floare sacra, simbolizează fertilitatea, viața, bucuria, renașterea.
Nuferii sunt plante perene, originare din Europa, Africa și Orient, cărora le place să trăiască pe lacuri, bălți sau ape ușor curgătoare. Alte locuri în care nuferii se dezvoltă bine sunt cele special amenajate: lacurile artificiale, iazurile particulare și bazinele cu apă. Deși părțile vizibile la suprafața apei sunt doar floarea și frunzele, nuferii au o tulpina lungă, care crește înfiptă în mal, sub apă. Nuferii au nevoie de soare abundent pentru a crește și a se dezvolta bine, cel puțin șase ore pe zi de soare direct. Nuferii fac parte din familia Nymphaea, care cuprinde grupa Apocarpiae și grupa Caspary, iar acestea numără peste 40 de specii.
Cele mai cunoscute specii de nuferi sunt Rose Arey, cu flori roz, Comanche, cu flori care își schimbă culoarea de la galben la bronz și Hermine, una dintre cele mai mici flori. Frunzele nuferilor sunt de mari dimensiuni și ajung până la 30 – 40 cm în diametru. Frunzele nuferilor acoperă o mare parte din suprafața apei aflată în jurul florii. Ele mai mai multe roluri: reduc extinderea algelor, sunt o bună ascunzătoare pentru pești și un refugiu excelent pentru broaște și lăcuste sau alte insecte.
Dacă ești îndrăgostit de această plantă, o poți avea și tu acasă. Nuferii au nevoie de condiții asemănătoare cu cele din mediul lor natural, deci pot sta într-un ghiveci pe care să-l scufunzi într-un vas mare cu apă. Bobocii nufărului devin vizibili, adică ies din apă, în luna iunie și au formă ovală. Florile înfloresc ajutate de lumină și căldura soarelui și noaptea se închid pentru a se deschide iar dimineața, odată cu apariția soarelui. Acestea rămân proaspete până toamna, în luna septembrie. Nufărul are și fruct. Acesta se află în mjlocul florii, este lunguieț și are culoare galbenă.
Buchete din flori de nufăr pot deveni aranjamente florale deosebite și există multe mirese care-și doresc un astfel de buchet în ziua nuntii. Un preot francez, pe nume Latour-Marliac, a rămas memorabil în istoria nuferilor, fiind primul care a descoperit, promovat și cultivat aceasta floare încă din secolul XVIII. La noi în țară este răspândit și popular și nufărul galben. Cea mai mare diferență față de nufărul alb, în afară de culoarea galben aprins, este parfumul puternic al florilor acestuia. La noi în țară, nuferii au numai scop decorativ, însă, în lume, nufărul se întrebuințează și pentru alte scopuri diverse. De exemplu, puțini știu că semințele prăjite de nufăr au gust și efect asemănător cu cafeaua. Nufărul are calități sedative, astringente, anafrodiziace, tonice și nutritive. În acest scop, se face un fel de ceai din rădăcini, care, deși este dulce poate vindeca afecțiunile enumerate mai sus.
Floarea numita lotus a fost împărțită în două categorii: lotusul indian cu flori mari roșii ori albe, și nufărul, care de obicei este alb sau gălbui, la fel ca în poezia lui Mihai Eminescu. În general nufărul semnifică puritatea sufletească a primitoarei și intențiile curate ale celui care oferă. Acesta este cazul în care oferirea florii este un gest de iubire. El mai arată respectul profund pentru o anumită persoană și aprecierea calităților sale sufletești.
tarancutaurbana@gmail.com
That appears to generally be wonderful Conversely I’m continue not to significantly much too certain which i like it. At any demand will appear way more into it and judge Individually! เว็บ พีจีสล็อต
ทางเข้าสล็อต พีจีสล็อต
Great work! That is the type of information that should be shared across the web.
Shame on the search engines for now not positioning this post higher!
Come on over and discuss with my site . Thank you =)
You acknowledge your tasks jump out of your gang. There is one area exceptional about them. It appears to me all of these are remarkable. betflik zone
Frumoasă prezentare.Mulțumesc