A fost fost odată ca niciodată …. că de n-ar fi nu s-ar povesti
Am o rugăminte la voi! Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilăria voastră. Care sunt personajele cele mai îndrăgite? Care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi? Sunt convinsă că nu lipsesc prinţii şi prinţesele, regii şi reginele, Zâna şi Făt frumos, dar şi oamenii care făceau fapte bune.
Mai ştiţi cât de surprinşi eram, cât de mult ţineam partea binelui şi cât de tare doream ca tot ce-i rău să fie înfrânt? Şi, într-un final, dragostea învingea. Aşa că, acum avem din nou ocazia să-i privim pe protagoniştii poveştilor noastre, pregătiţi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Da, aşa este. Garantez. Unele personaje îşi continuă şi azi călătoria şi ne stau alături acum, când suntem, să zicem, un pic mai mari.
A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. Aşa începe povestea lui Ioan Slavici, „Floriţa din codru”. Poveste ce a fost sursă de inspiraţie a designerilor Art & Craft pentru noua colecţie „Once Upon a Time in Romania”.
Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unui cadou, unui suvenir autentic, noua colecţie reprezintă alegerea cea mai inspirată.
Una dintre piesele de senzaţie a colecţiei este cuţia muzicală. Cu ajutorul cheiţei, cutiuţa muzicală redă sunete foarte clare ale melodiilor celebrului compozitor Johann Strauss şi este cadoul potrivit pentru copii şi nu numai, reprezentând, de asemenea, un suvenir autentic.
Designerii Art & Craft şi-au propus ca prin gama de produse „Once Upon a Time in Romania” să readucă în lumină faimoasele poveşti ale copilăriei noastre punându-le în valoare pe un set de căni. O altă poveste din care s-au inspirat este basmul ”Ileana Cosînzeana ” de Petre Ispirescu, dar şi ”Harap Alb” a lui Ion Creangă. La toate acestea se mai adaugă şi multe desene inspirate din folclorul românesc.
Fie o cană, o geantă, un jurnal de călătorie, un fix merită să ai toate acestea în colecţia ta de suveniruri sau gata să le trimiţi drept cadou prietenilor sau rudelor tale din străinătate.
Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri românești din 2003, adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri. Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.
tarancutaurbana@gmail.com
เว็บตรงแตกง่าย
The publish-up appears to be magnificent, but It might be beneficial If you’re able to share more about the suchlike matters Down the road. Protect putting up. betflix
excellent points altogether, you simply gained a brand new reader. What would you suggest about your post that you made some days ago? Any positive?