Primul magazin mobil din țară cu obiecte tradiționale rome

în Cultura / de /http://transilvaniareporter.ro/

Foto: Cristina Beligăr

 

La sfârșitul lunii august, în centrul Clujului, va fi deschis primul magazin mobil care va comercializa produse confecționate de meșteșugari romi, promovând și asigurând astfel vânzarea obiectelor realizate în stil tradițional de câțiva dintre cei mai reprezentativi continuatori ai tradiției meșteșugărești rome. Magazinul va fi deschis într-o zonă centrală a Clujului și se va adresa atât turiștilor care vor dori să își achiziționeze suveniruri, cât și publicului larg. Inițiativa vine la puțin timp după ce în data de  23 iulie a avut loc la București deschiderea oficială a Mesteshukar ButiQ, un concept store cu produse de lifestyle, îmbrăcăminte, bijuterii și obiecte de home-decor născute dintr-o colaborare a unor designeri austrieci și suedezi împreună cu meșteșugari romi.

Astfel, magazinul de la Cluj va fi implementat de Asociația Mestesukar Mobil, iar produsele realizate de romii din rețeaua Meșteșugar ButiQ vor fi vândute sub brandul MBQ. „Noutatea va fi un magazin mobil sub forma unei rulote unde să punem la dispoziția publicului produse realizate de meșteșugari romi. Ne vom diferenția de alte magazine care au în ofertă acest tip de produse prin faptul că încercăm să modernizăm într-un fel tradiția meșteșugurilor, astfel încât obiectele să fie adecvate cererii pieței zilelor noastre. Lucrăm și cu designeri care să ne dea idei de produse pe parte de luxury. Astfel, implementarea este făcută de meșteșugari, dar lucrăm cu patru designeri internaționali care vin în România, merg în vizită la meșteșugari și pregătesc produse prototip pe care apoi meșteșugarii le realizează. Materialele și tehnica sunt aceleași, sunt respectate procedurile, ei vin doar cu inovații legate de design. De exemplu, pentru bijuterii lucrăm cu un designer din Austria, dar am colaborat și cu Glimpt Studio din Suedia”, a precizat pentru Transilvania Reporter Andreea Gavrilovici, manager al Asociației Mestesukar Mobil. De asemenea, magazinul va pune în vânzare și produse personalizate I Love Cluj, realizate tot de meșteșugari pentru turiștii care vor să plece din Cluj cu un obiect care să le amintească atât de tradiția romă cât și de orașul pe care l-au vizitat.

24.1
Sursă foto: http://mbq.ro/

 

32.2
Sursă foto: http://mbq.ro/

 

6.1Deși inițial va fi amplasat într-o zonă centrală care urmează să fie stabilită în perioada următoare, magazinul va avea mobilitate și va putea fi deplasat la diferite evenimente din Cluj și din împrejurimi. Produsele sunt realizate de meșteșugari, fie din lemn, cupru sau material textil, în ateliere proprii din casele și curțile lor. De asemenea, unele produse provin și din cadrul atelierelor de croitorie sau metale deschise de rețeaua Meșteșugar ButiQ în București.  „Produsele vor avea un design deosebit, sunt atent selectate, nu se regăsesc la orice târg, ci sunt gândite într-un anumit scop, cu o estetică deosebită. De fapt, ceea ce vrem să vindem va fi povestea oamenilor care fac aceste obiecte. Acesta e plusul de valoare pe care îl adăugăm”, a spus Andreea Gavrilovici. „Există trei categorii de oameni cărora vrem să ne adresăm: celor care vor să își facă anumite lucruri la comandă, turiștilor care își pot cumpăra suveniruri și publicului larg, respectiv oamenii care vor să aibă acasă un produs cu poveste și care înțeleg ce înseamnă să cumperi un obiect făcut manual. Prețurile depind foarte mult de cine a fost implicat în proiect și pentru că autenticitatea costă, obiectele nu vor fi accesibile ca preț pentru toate categoriile de persoane”, a mai spus reprezentanta Asociației Mestesukar Mobil. Astfel, dacă pentru o măturică sau pentru un mojar din lemn, clienții vor scoate din buzunar între 12 și 50 de lei, pentru o farfurie din lemn, în jur de 70 de lei și pentru un scaun 45 de lei, în cazul unei mese de cupru prețul urcă la 4500 de lei. Alte obiecte care vor putea fi achiziționate din magazinul mobil sunt: coșuri pentru animale sau pentru biciclete, pahare, boluri din lemn, linguri, ceainice etc.

 

Alte activitățile de promovare și popularizare a meșteșugurilor tradiționale rome au fost concentrate începând cu anul 2012 în Atelierul Itinerant Romano ButiQ, un atelier mobil în care au fost expuse unelte, artefacte sau fotografii din comunități, fiind reconstituite și o serie de ateliere în care lucrează fierari, căldărari, ceaunari, rudari, împletitori sau argintari. Atelierul a fost prezent la Iași, Constanța, Cluj-Napoca și București.

27.1
Sursă foto: http://mbq.ro/

Din Viișoara, în toată țară

În ceea ce îi privește pe meșteșugarii angajați în rețeaua de ateliere Mesteshukar ButiQ, care vor avea produse de vânzare și în magazinul mobil din Cluj, avantajele sunt evidente. În primul rând oamenii se bucură că le este dus mai departe meșteșugul și în al doilea rând sunt recompensați financiar pentru manopera produselor pe care le realizează. Produsele care vor fi comercializate la Cluj în magazinul mobil provin de la meșteșugari din Cluj, din localități precum Viișoara, Poieni sau Cășeiu, dar și de la meșteșugari din Sibiu sau Bistrița.

Foto: Cristina Beligăr
Foto: Cristina Beligăr

 

Foto: Cristina Beligăr
Foto: Cristina Beligăr

Bojodi Zoltan, din comuna clujeană Viișoara, a început să împletească coșuri în urmă cu 30 de ani, după ce a scăpat de armată, iar în ultimii trei ani a devenit colaborator de nădejde al asociației.  „Părinții și bunicii mei împleteau coșuri de când e lumea, dar pe mine nu m-a atras deloc. După ce am făcut armata am început și eu cu împletitura, iar în paralel lucram și la Combinatul Metalurgic din Câmpia Turzii, pe un post de paznic. Aveam comenzi multe de la florării pentru aranjamente și coșuri și așa am început să prind dragoste pentru răchită. La început materia primă mi-o adunam singur de pe marginea Arieșului, un fel de răchită sălbatică, cu un lemn de esență tare și mult mai maleabil după uscare decât salca. De când colaborez cu Mesteshukar ButiQ, după ce am fost recomandat de domnul primar, mai primesc materia primă și de la ei. Zilele acestea de exemplu am primit de la Ploiești. Ei se ocupă de aprovizionare, de comenzi și de vânzare”, a precizat Bojodi Zoltan. Bărbatul spune că cerința nu este foarte mare și simte în fiecare zi că meșteșugul pe care îl practică este pe cale de dispariție. „După ce am rămas în șomaj, am încercat să ne menținem deasupra liniei de plutire cu împletitul. Nu murim de foame, că în rest nu rămânem cu mare lucru. Dar îmi și place să împletesc. Dacă nu mi-ar plăcea, aș fi abandonat demult munca asta”, precizează meșteșugarul, nemulțumit că la cei 53 de ani ai săi nu reușește să își găsească un alt loc de muncă. „Peste tot unde îmi depun CV-ul mi se spune că voi fi contactat și cu răspunsul acesta rămân”.

Foto: Cristina Beligăr
Foto: Cristina Beligăr

„Cu o brișcă și cu o nuia poți să îți câștigi pâinea”

Procesul de împletire a unui coș începe cu tăierea răchitei și curățarea ei. „Pe timp de vară se trece direct la curățare, fără să o mai fierbem. Se curăță și se lasă la soare, la uscare, vreo două zile. Când încep să lucrez trebuie să o înmoi pentru a putea lucra cu ea. Toamna trebuie fiartă în jur de cinci ore și din nou uscată. După aceea te apuci de lucru, în funcție de comenzi. Un coș îl fac în aproximativ trei ore. Acum am o comandă să fac 25 de abajururi pentru un restaurant care se deschide la București și cred că îmi va lua o zi să împletesc unul”, povestește domnul Zoli care este ajutat în activitatea lui de soție și de nepoți. Coșurile pe care le împletește Zoli pot fi vopsite sau lăcuite, dar bărbatul preferă să le vândă în culoarea lor naturală. „Împletitul nu e greu, dar trebuie să îți placă”, spune cu convingere domnul Zoli. Peste tot în jurul casei sunt stivuite grămezi de răchită. Așezată la umbră, cu o grămadă considerabilă de răchită în față, una dintre nurorile lui Zoli ne arată cum se curăță lemnul cu ajutorul unei sârme. „Mă mai ajută și copiii și soția când avem multe comenzi. Le zic nepoților că nu se știe niciodată când vor avea nevoie de meseria asta. Cu o brișcă și cu o nuia poți să îți câștigi pâinea. Eram mulți în Viișoara care împleteam coșuri, acum pot să spun că numai eu mai trăiesc din meșteșugul acesta. Mai demult soția mergea pe sate și le vindea sau le schimba pe mâncare. Acum românașul nostru merge la supermarket cu punga și o umple. Lumea nu face diferența între chinezării și obiectele trainice pe care le facem noi”, spune Zoli.

Foto: Cristina Beligăr
Foto: Cristina Beligăr

IMG_3445

În atelierul de lucru bărbatul nu are multe obiecte cu care să ne exemplifice munca pe care o prestează și asta pentru că majoritatea coșurilor le-a vândut deja. „Oricât aș ține la preț, până la urmă tot le dau cum vor ei pentru că îmi trebuie banii. Pentru un cadru de coroană primesc un leu și douăzeci de bani, dar am pe cineva din Câmpia care vine săptămânal după 100 de bucăți și atunci îmi convine și așa. În rest am comenzi pentru tot anul de la asociație și așteptăm cu nerăbdare deschiderea magazinului din Cluj”, declară Bojodi Zoltan.

 

” Magazinul mobil este finanțat printr-un ajutor de minimis acordat prin proiectul „ButiQ.7” , cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”. Meșteshukar ButiQ este un brand al Asociației Romano ButiQ prin care simboluri și tehnici tradiționale rome sunt traduse în contemporan și transpuse impecabil în materii prime naturale. Brandul este prezent în Cluj din 2012 cu expoziții temporare, evenimente de demonstrare live a meșteșugului și parteneriate în diverse festivaluri.

 

3 thoughts on “Primul magazin mobil din țară cu obiecte tradiționale rome

Comments are closed.