Raluca Moianu: „Ţine doar de noi felul în care ne creştem copiii, ce îi învăţăm, cum îi facem să fie mândri că sunt români”

Raluca Moianu, jurnalist:

„Când închid ochii şi îmi amintesc satul unde locuia bunica, prima imagine care îmi apare în minte e cea a unei case mari, cu pridvor, o casă frumoasă şi vopsită în alb, iar în spatele casei o livadă imensă lângă un mic pârâu”

Știți zicala: ”O zi de primăvară hrănește un an”? Da, a sosit un anotimp îndrăgit de toată lumea. Acum toate poveştile încep să se transforme şi să capete o altă aură. Totul se transformă zilnic. Natura ne şopteşte că există viaţă peste tot şi că  în fiecare început de primăvară  există fericire.

Aşadar, să continuă aventura de a cunoaşte oameni frumoşi,  care au copilărit la bunici, iar viaţa de la ţară şi-a pus amprenta asupra lor. În fiecare lună, la data de 15 ne vom întâlni cu un om bun la suflet care ne va vorbi despre copilărie, bunici, părinţi, prieteni într-un cuvânt: amintiri.

Andreea Ţopan, jurnalist:

„Trebuie să te împaci cu ideea că bunicii tăi nu vor trăi o veșnicie, dar amintirea lor, da”

Proiectul meu este susţinut de Art&Craft Romania.

Luna aceasta, martie, prima lună a celui mai frumos anotimp, anotimpul renaşterii – primăvara am ales să stau de vorbă cu Raluca Moianu, om de televiziune, om de radio 🙂

Ai copilărit la țară, la bunici? Ce îți amintești despre satul copilăriei? 

Eu am copilărit departe de România, la Bogota, în Columbia. Tata, diplomat de carieră a fost ambasador în  Ecuador, Panama şi Columbia. Aşa se face că anii copilăriei i-am petrecut în America de Sud.

Veneam în România doar în vacanţa de vară şi asocierea cu ţara se făcea în mintea copilului de atunci prin călătorii, mare, munte , bunici şi  momente fericite. Aveam o bunică la Bucureşti şi una la Tg Jiu. Din păcate pe cea de la Târgu Jiu nu am apucat să o cunosc prea bine. Când închid ochii şi îmi amintesc satul unde locuia bunica, prima imagine care îmi apare în minte e cea a unei case mari, cu pridvor, o casă frumoasă şi vopsită în alb, iar în spatele casei o livadă imensă lângă un mic pârâu. Ştiu că tot în perioada aceea tata m-a dus să văd Coloana Infinitului, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului şi mi-a spus că zona a dat lumii mari artişti, precum Brâncuşi şi că trebuie să fiu mândră că sunt pe jumătate olteancă.

Cum vezi satul românesc actual?

Am avut ocazia să călătoresc mult prin ţară şi să intru însoţită de echipa de filmare în casele multor oameni. Am pătruns de multe ori într-un univers care altfel nu ne-ar fi fost accesibil. Am văzut şi sărăcie lucie, dar şi oameni harnici, veseli şi cu o vorbă bună la ei mereu. Dacă mă întrebi unde mi-a plăcut cel mai mult o să-ţi spun că sunt îndrăgostită de Saschiz şi, în general, de zona Sighişoarei. Şi o să-ţi mai spun că dacă nu ar fi greu drumul m-aş duce mult mai des. Aştept autostrada Bucureşti Braşov ca pe pâinea caldă.

Ce lecţii de viaţă ți-a oferit copilăria trăită departe de Romania?

M-a învăţat ce înseamnă “dor”. Cuvântul acesta despre care spunem cu mândrie că este numai al nostru, că nimeni mai bine ca românul nu ştie ce înseamna dor…

Interesant este faptul că deşi am avut ocazia să rămân în străinătate nu am ezitat să refuz. Am primit la un moment dat chiar o ofertă concretă să rămân să lucrez la un radio la Liege, în Belgia, dar  nu mi-am mai dorit să plec definitiv de acasă, cred că dorul mi-a fost de ajuns.

Crezi că meșteşugurile și valorile tradiţionale trebuie promovate?

Categoric. Doar că promovarea în lumea modernă, ştii bine, înseamnă bani. Radioul şi televiziunea publică au această datorie, iar ministerul culturii trebuie să aibă programe în acest sens. Şi apoi, pe lângă aceste instituţii ale statului mai depinde şi de noi cum educăm generaţiile viitoare.

 

 

Un popor se pierde dacă nu își cunoaște trecutul, tradiția și istoria populară.  Ce trebuie să facem pentru asta? 

Ţine doar de noi felul în care ne creştem copiii, ce îi învăţăm, cum îi facem să fie mândri că sunt români. Educaţia nu se termină când ies pe poarta şcolii, ea continuă acasă şi este foarte important ce adăugăm la ceea ce deja primesc la şcoală.

Descrie-mi Paștele și Crăciunul culinar așa cum erau ele în copilărie și ce anume ai păstrat din obiceiurile familiei.

Mama m-a învăţat să fac cozonac de Crăciun când aveam vreo 6 ani şi eram la Bogota. Ea făcea cozonacii cei mari, iar eu unul într-o formă mică. Primul meu cozonac a crescut atât de  frumos încât  pentru mine cozonăcelul acela a fost o mare victorie. N-o să uit niciodată mirosul cozonacului din casa noastră aflată la Bogota, unde, de Crăciun aveam molid în loc de brad, iar eu nu văzusem zăpadă decât în filme pentru că acolo e o primăvară eternă.

Mama pregătea în fiecare duminică mămăligă cu brânză şi smântână şi spunea că asta o face să se simtă “ca acasă”.

Cel mai important e ca mama îmi  vorbea româneşte, m-a învăţat să scriu şi să citesc româneşte, deşi eu eram elevă la un colegiu francez şi studiam toate materiile în franceză şi spaniolă. Mi-a povestit despre artiştii noştri, despre tradiţii, despre portul popular, m-a învăţat cântece. De anul nou era o mare bucurie pentru mine să mă îmbrac în costum naţional şi să-l sorcovesc  pe tata.

 

 

Dacă ar trebui să alegi o zicătoare românească preferată, care ar fi aceasta?

Mie îmi place să-i spun Marei vorba aceea cu “bine faci, bine găseşti”, iar tata obişnuia să-mi zică “aşa cum îţi aşterni, aşa dormi!”

 Spune-mi un obicei care îți vine imediat în minte!

Sorcova şi mărtişorul sunt primele care îmi vin în minte. Am şi o fotografie de la sorcovit de când eram copil. Aveam o ie brodată cu aţă bleu care îmi plăcea enorm. Eu sunt cea mică 🙂

 

Ce suveniruri îți cumperi din locurile prin care călătorești?

Am o colecţie de păpuşi în miniatură îmbrăcate în costume populare. Colecţia a început-o mama când eram copil şi călătoream prin lume împreună, iar când am început să lucrez la radio şi să călătoresc de una singură am preluat eu ideea ei. Sper ca Mara să contribuie şi ea când va creşte la colecţia mamei şi a bunicii.

Te vezi… cândva… trăind la țară?

Nu mă văd locuind la ţară, cred că ar fi prea multă linişte pentru o fată ca mine crescută în zgomotul şi agitaţia oraşului.

 

Fotografii: Eda Mologani

Proiect susţinut de Art&Craft Romania.

Art&Craft Design a debutat pe piața de suveniruri românești din 2003, adresându-se exclusiv pieței de travel retail. Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlădut’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.  Produsele Art&Craft Design se găsesc în toate aeroporturile din România, dar şi în magazinul online.

Partener al proiectului: Meron Cafe, cafeneaua ce leagă Cluj-Napoca de București

Țărăncuța Urbană

tarancutaurbana@gmail.com